Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Pohorlăuţi

POHORLĂUŢI. Satul Pohorlăuţi a fost documentar în 27 octombrie 1452, când Manea, fiul Globnicului, şi feciorii săi, Luca, Iurie şi Lazăr, vindeau seliştea Pogorilouţi logofătului Mihail, pentru 120 zloţi turceşti. În 2 iulie 1455, când Mihail logofăt era trimis de Petru Aron Vodă să negocieze tributul cu turcii, satul i-a fost reconfirmat.

1652: În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoia şi Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Alexandra visterniceasa a fost… satul Pohorlăuţi cu heleşteu”.

1670: În 1670. când vistierul Neculce, tatăl cronicarului, s-a căsătorit cu Catrina, fiica boierului Iordache Cantacuzino, Catrina a primit ca zestre de nuntă 21 moşii, printre care Boian, Cernăuca, Valeva, Chisălău, Pohorlăuţi, Prelipcea, Bocicăuţi, Grozinţi, Vasileuţi şi a patra parte din satul Lehăcenii Teutului).

1702: În 1702, Ion Neculce împarte moştenirea de la mama sa cu surorile sale, moşia Pohorlăuţi trecând în proprietatea Catrinei, jupâneasa lui Iordachi Cantacuzino, care, în 4 martie 1704, împreună cu feciorii ei, Iuon aga Cantacuzino şi Ştefan Luca vistiernic, vinde Pohorlăuţii lui Constantin Turculeţ, pentru 1.350 lei bătuţi.

1718: În 11 decembrie 1718, Antimia, văduva lui Constantin Turcul, cumpăra de la Catarina Cantacuzino „satul întreg Pohorlăuţi”.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Slobozia Pohorlăuţi, moşie a postelnicului Vasilachi TURCULEŢ, „41 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Mihail, 2 dascăli, Procopie şi Hrihor palamar, 1 scutelnic al lui Vasilachi zet lui TURCULEŢ, Dănilă VODANCA, 1 jidov, Leiba, 10 case pustii şi 26 birnici, adică: Mihălachi PRODAN vornic, Fedor HALIUC, Matei BĂCLAŞCIUC, Alecsa zet CUŞCIAC, Ostafii DRONIC, Hrihor BABINSCHI, Vasile DUMANSCHI, Alecsa CUŞCIAC vătăman, Mihailo VECHIRCIAC, Iacov CORIN văcar, Timko PEREPECICA, Vasili OKRAINEŢ, Gavril BURIC, Mihailo MUŞCHIUCA, Vasili MUHALEŢSKI, Ostafi MUHALEŢSKI, Luchian CUNISĂUSKI, Ivan ZAZULINSKI, Macsin de la BALAMUTIUCA, Vasili ungurian, Neculai BANDURIAC, Macsin ŞTEFIUC văcar, Iacob pânzariul, Fedor BIRICĂUSCHII, Timofei SCRILIA şi Macsin SCRIŢKO morar.

1774: În 1774, satul Pohorlăuţi avea 44 familii ţărăneşti, iar în 1784, 155 familii.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea raionului Coţman – Zastavna (judecătorie de district), Babin cu Ştefanovca, Boianciuc, Borăuţi, Brodok, Czarnypotok, Cincău, Doroşăuţi, Horoşăuţi, Iurcăuţi, Cadobeşti, Kiseleu, Krisciatek, Cuciur-mic, Culeuţi, Mitcău, Mosoriuca, Ocna, Onut, Pohorlăuţi, Prilipce cu Luca, Repujineţ, Samuşin, Teutri, Vasileu, Verbăuţi, Verenceanca, Zwiniec cu Koetriszöwka”[2].

1870: Biserica Sfântului Nicolai din Pohorlăuţi, reconstruită între anii 1870-1881 şi renovată în 1896, era patronată, în 1843, de Anton şi Nicolaus de LUKASIEWICZ, păstor al celor 676 suflete fiind parohul Matei DRACINSCHI. În 1876, patronatul bisericesc era asigurat de Katharina von MIKOLAJEWICZ, parohul celor 950 enoriaşi fiind Dionisie GRIGOROVICI. În 1907, patron bisericesc era baronina Elena SIMONOVICI, paroh fiind Mardarie AREICIUC, născut în 1871, preot din 1898, paroh din 1903, iar cantor, din 1902, Ştefan ISOPENKO, născut în 1874.

1882: Din 1882, funcţiona în sat o şcoală cu 4 clase[3].

1890: În 1890, comuna Pohorlăuţi avea 2.118 locuitori, primar fiind George Hudiuc. Învăţători erau Dionisie Patapievici şi Epaminonda Orza, Ignatie Carage era paroh, iar Vasile Grecul – cantor bisericesc.

1891: O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în iunie 1891, de „Ignatie CARAGEA, paroch în Pohorlăuţ” şi preoteasa Victoria Caragea, menţionează, printre familiile comunei, pe: Ştefan RUDAN, învăţătorul Vasile CUŞNIRIUC, marii proprietari JACUBOVICI şi AVACOVICI, Ştefan VATAMANIUC, Vasile PITEC, Gheorghi DUDLEI, Vasile LESINC, Gheorghi MALIŞCIUC, Maria SMERECIUSCA, Grigori HNATIUC, cantorul Vasile GRECUL, revizorii superiori de finanţe SMERCINSCHI şi IAVORSCHI[4].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Pohorlăuţi, comună rurală, districtul Coţman, aşezată, în masă compactă, lângă un lac, din care izvorăşte Pârâul Negru. Suprafaţa: 9,60 kmp; populaţia: 1.859 locuitori ruteni, două părţi gr. or. şi o parte gr. cat. Este străbătută de drumul principal Sadagura şi Cernăuţi – Uscie Biskupie (Galiţia); prin drumuri de ţară, este legată cu comunele învecinate. Are o şcoală populară, cu 2 clase, şi o biserică parohială, cu hramul „Sfântul Nicolae”. Această comună este menţionată, pentru prima dată, în 1451. La 1460 a fost vândută de Manuel Globnicovici logofătului Mihail. La 1766-1767, s-au aşezat aci numeroşi emigranţi din Galiţia. La 1776, era proprietatea Comornicului Bognischi. În această localitate se află 4 grote, din care curg pârâiaşe şi unde se crede c-ar fi locuit hoţi. Una din ele, mai mare, se crede c-ar fi servit de ascunzătoare locuitorilor vechiului sat Pohorlăuţi, dărâmat cu ocazia unui război dintre turci şi poloni. Din acel sat n-a rămas decât o cruce de piatră, unde se crede c-a fost biserica. Populaţia se ocupă cu agricultura şi cu creşterea de vite. Comuna posedă 1.342 hectare pământ arabil, 4 hectare fânaţuri, 64 hectare grădini, 38 hectare imaşuri, 11 hectare 50 ari păduri, 21 hectare bălţi. Se găsesc 139 cai, 248 vite cornute, 719 oi, 112 porci şi 55 stupi. Pohorlăuţi, moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 5,70 kmp; populaţia: 156 locuitori ruteni, poloni şi izraeliţi; rutenii suni greco-catolici, greco-ortodocşi şi romano-catolici”[5].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Zastavna făcea parte „Reprezentantul proprietarilor expropriaţi: Mihail Romaşcan, proprietar, Pohorlăuţi”[6].

1920: „Deciziune de expropriere No. Ag. 44 Pohorlăuţi /9. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Zastavna, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 140, Pohorlăuţi, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 158 ha 82 a 46 mp, proprietatea dlui Alexandru baron Szymonowicz şi a doamnelor Olga Romoszkan şi Stefania Iacubovici, în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[7].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[8], următorii învăţători şi învăţătoare: Poiană Constantin, comuna Pohorlăuţi, jud. Cernăuţi, media 8,91”.

1944: „Prin decizia ministerială Nr. 7.192 din 21 Iulie 1944, doamna Bujor Miroslava, învăţătoare la Şcoala primară din comuna Pohorlăuţi, jud. Cernăuţi, trecută în cadrul disponibil, prin decizia cu Nr. 226.743 din 1942, se reprimeşte în învăţământ, pe data de 1 august 1944, în postul unde a fost titulară”[9].