Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Mologhia

MOLOGHIA. Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Mologhia „105 – toată suma caselor”, însemnând 92 postaşi, şi anume: Roman sin croitor, Vasile sin Andrieş, Ion PREGII, Andrei zet VELIŞKO, Grigoraş sin URSACHE, Andrei ŞOPROVICI, Toader ŢIGĂNAŞ, Ion zet ANTON, Ştefan HMARA, Opre rus, Dumitraşcu sin URSACHI, Dumitraşcu sin GRIGORI, Ion nepot ŢIGĂNAŞ, Petre vătăman, Ostahi sin GAVRIL, Dănilă zet COADĂ, Gavrilă zet DĂMIAN, Pavel MOROZ, Georgie zet MOROZ, Ion MOROZ, Vasile POTGUBINA, Nika sârbul, Gavril CHELBE, Vasile DELIŢOIA, Dănilă lemnar, Georgiţă cumnat CHELBII, Prodan MOROZ, Istrate sin IGNĂTESCU, Vasile sin MIRON, Vasile IGNĂTESCU, Lupu sin IGNĂTESCU, Vasile PEPELE, Ion PEPELE, Georgii sin PEPELE, Toader IACOBAN, Gavril PEPELEA, Ursul CIORNEIU, Toma zet CIORNEIU, Toader GĂINĂ, Ion LOTBĂ, Costandin butnar, Costandin nepot CIORNEIU, Vasile vărzar, Grigoraş căpotar, Macoveiu sin PAVĂL, Vasile LEKA, Gavril BENE, Simion sin PAVĂL, Ştefan armean, Ştefan vătăman, Ursul a STRĂTOAII, Ursul TUTUBUOAI, Ivan de la Okop, Ion nepot MOGĂI, Neculaiu DELIŢOIU, Ştefan morar, Gavril nepot BENII, Ştefan cumnat BENII, Foca nepot BENII, Chiriac MOLOCEA, Gavril PUIU, Ifteni nepot BENII, Vasile MOLOCEA, Simion ŢOLIC, Toader brat DĂNILĂ, Nechita nepot lui BĂDRĂGAN, Ioniţă sin BĂDRĂGAN, Neculai brat ego, Ştefan nepot lui BĂDRĂGAN, Toader zet BĂDRĂGAN, Vasile ŢURCAN, Tudosii sin babii, Gavril sin babii, Postolachi BĂLAN, Toader sin IVAN, Ion sin PĂTRĂUŢAN, Vasile PĂTRĂUŢAN, Ion BUDACA, Neculaiu OBAR, Simion LOTBĂ, Pătraşcu sin HMARA, Ivan HRISOSOBII, Roman rus, Ştefan zet HUSAR, Hrihor HUSAR, Mateiu zet văcar, Dănilă rus, Mihaiu rus, Ivan RABICI, Ştefan ZAHARIE, Dumitru rotar şi Ştefan ciubotar. În satul Mologhia mai erau un umblător, Ion harabagiu, 2 popi, Ştefan MAGA şi Anton MAGA, un dascăl, Andrei, 2 scutelnici, cel al popii Anton MAGA, LUPAŞCU, şi cel al popii Ştefan MAGA, Ştefan, 5 văduve, Dochiţa, Vasâlca, Grăpina, Paraschiva şi Corcovina, precum şi doi jidovi, Bercul PERIŢ şi Moşcu sin Bercul.

1775: Fostul sat Cosmin, numit Mologhia în 1775, avea, împreună cu Ceahor, 2 popi, 133 ţărani, 1 umblător, 1 arnăut şi 1 baran, populaţia satului ajungând, în 1784, la 168 familii.

1777: În 1777, exista la Mologhia o sală de cult catolic, transformat în capelă de lemn şi sfinţită în ajunul Crăciunului.

1782: Primii colonişti germani din Bucovina, proveniţi din Ungaria şi din Banat, s-au stabilit la Roşia şi la Mologhia încă din 1782, ele fiind, conform registrelor cu rezidenţi de după anul 1800, cele ale lui Ignaz Exner, Martin Grandl (Krandl), Friedrich Hank, Franz Anton Weckend, Ignaz Wolf şi Josef Klein.

1787, Hacquet: Călătorind spre Suceava, prin Româneşti şi Pătrăuţi, înspre „Luitak” (N.N.: Realizatorii volumului presupun, cu oarece îndoieli, că ar fi unul dintre cele două sate Călineşti, al lui Ienache sau al lui Cuparenco, dar mult mai probabil că este vorba despre satul Iţcani), Hacquet întâlneşte aici „primii colonişti ai provinciei, care au emigrat din Banat. Aceştia nu erau decât nişte cerşetori, în număr de douăzeci şi două de familii, care s-au aşezat pe terenurile şi în casele părăsite de moldoveni (la anexare). Cum nu era destul loc pentru ei, aici, au fost mutaţi ceilalţi la Suceava (unde a mai fost aşezată o colonie germană), la Molodia, la Dragomirna şi „Rosez” (N.N.: Localitate dispărută, opinează realizatorii volumului, deşi s-ar părea că e vorba despre satul Roşa, de lângă Cernăuţi). Aceşti oameni au primit ajutoarele necesare, dar nici pe departe ce au primit germanii, iar mai apoi, treptat, au trebuit să achite totul”[2].

1791: În 1791, sosesc din Boemia şi se stabilesc la Mologhia, pe locul numit Pustia (înspre Novoseliţa), unde vor întemeia Franzthal, familiile de agricultori Rieger, Kisslinger, Hornung, Muschig, Neumann, Klein, Hicke din Elveţia a venit familia Brodern, iar din Bavaria, familiile Hartmann şi Huber. Următorii colonişti germani sosesc în Mologhia, inclusiv prin Roşa, după anul 1800, Friedrich Hank şi Theresia Bitay, Johann Rieger, Magdalena Dittrich, în 1823 ; Peter Huber şi Catharina Klepsch, Johann Hirschmüller şi Marianna Hubert, în 1824, Franz Anton Weckend şi Anna Kunzelmann, Ignaz Wolf şi Marianna Flegel, Josef Klein şi Josepha Muschik, în 1825.

1826: La sfârşitul lunii iunie a anului 1826, a fost sfinţit micul lăcaş din cărămidă al biserici catolice din Molodia, în prezenţa Arhiepiscopului Ankwicz, biserica mare fiind construită, între anii 1881-1885 de patru mari proprietari germani din Mologhia, Georg Kirsch, Georg Klein, Adam Lang şi Franz Zimmer, fiind sfinţită de Dr. Kornicki în 8 septembrie 1885.

1843: Biserica ortodoxă din Mologhia fusese construită în 1843, din banii Fondului Religionar, patron fiind „Se. K. k. Majestat”, iar preot administrator, Dimitrie SEMACA, al doilea post, presupus de numărul mare al enoriaşilor (2.040), fiind vacant. În 1876, biserica avea 3.090 enoriaşi, paroh fiind Vasile MANDICEVSCHI, iar preot cooperator, Nicolai MITROFANOVICI, şi, ulterior, Constantin COCA. În 1907, paroh era protopopul Nicon TOMIUC, născut în 1844, preot din 1868, paroh din 1881, preoţi cooperatori fiind Ioan IANOVICI, născut în 1859, preot din 1889, şi Ioan VOROBCHIEVICI, născut în 1872, preot din 1901, iar cantor, din 1900, Mihail LESNIUC, născut în 1869.

1843: Tot din 1843, funcţiona la Mologhia şi o şcoală cu 6 clase[3].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Cernăuţi – Curtea regională din Cernăuți: Cernăuţi, Ceahor, Hliboka, Camena cu Spaski, Corovia, Cotul Bainski, Cuciurmare, Ludi Horecea Camerale cu Mănăstioara, Lucaviţa, Mihalcea, Mihuceni cu Kicera, Molodia cu Franzthal și Derelui, Ostriţa, Preworokie, Stăneştii de Sus pe Siret, Stăneştiii de Jos pe Siret, Poienile, Tărăşeni, Trestiana sau Dimka, Voloca Camerale pe Siret, Zurin”[4].

1890: În 1890, comuna Mologhia avea 4.985 locuitori, primar fiind Ioan Verbovschi. Comună mare, în bună parte orăşel, Mologhia avea 5 învăţători, pe Grigorie Aurite, Eugen Vogel, Autonom Hapenciuc, Aurora Aurite şi pe Iosif Zawichowski, doi preoţi, pe Vasile Mandicevschi şi pe Samuil Sauciuc, cantor bisericesc fiind Dimitrie Leviţchi.

1895: O colectă pentru Internatul din Suceava, făcută de preotul din Mologhia, Samuil SAUCIUC, în primăvara anului 1895, menţionează următoarele nume de localnici, „suflete cu îndurare, care au jertfit banii”: primarul Ioan VERBOVSCHI, secretarul comunal Ludvic GEIGER, învăţătoarea Aurora AURITE, învăţătorul superior Grigorie AURITE, învăţătorul Andrei SLAPENCIUC, Simion alui Teodor CIOLAC, Ioan ROPCEAN, Ioan PEPELEA, Mihai MUNTEAN, Simion IFTODI, Nicolai IFTODI, Ioan IFTODI, Mihai CHIŞPAN, George FIALCOVSCHI, George STRÂMBU şi Ioan PAVEL[5].

1901, dialectologul Gustav Weigand: „La scurt timp, pe când plecam spre Franzthal, o fată a alergat după trăsură şi am invitat-o să urce[6], iar ea nu a ezitat să o facă. Spre uimirea mea, am auzit și de la ea graiul limbii române, pe care îl ascultase şi de la soldatul de la Lucina şi care, la început, nu mi s-a părut credibil. Nu ştia nici să citească, nici să scrie, dar, după cum a spus cu naivitate, a vorbit mereu patru limbi: română, germană, rusă și evreiască, limbă pe care a învăţat-o de la evreică-germană, pe care a imitat-o cu o precizie uluitoare în pronunție și ton, aşa cum am observat, de multe ori, că fac mulţi români din Bucovina. În Derehlui, unde micuţa mea însoțitoare avea ceva de obținut, a părăsit trăsura, încântată de cruciuliţa pe care i-o oferisem drept recompensă pentru răspunsurile ei bune. În Ceahor[7], am găsit nu numai o primire foarte caldă, la protopopul Berariu, dar atât el, cât și fiul său, erau dornici să mă ajute în studiile mele. Așa că, în compania lor, am vizitat Molodia[8], sat mare, cu 7.000 de locuitori (5.000 de români, 1.000 germani, 1.000 de ruteni), în dimineața zilei următoare, și Voloca[9], după-amiază”[10].

1902: Însoţirea raiffeisiană s-a înfiinţat în 9 noiembrie 1902, cu preşedintele Nicon Tomiuc, directorul Vasile Prelipcean, vicedirectorul Adrian Andronic şi vistiernicul Grigori Aurite.

1907: „Termenul concursului pentru ocuparea parohiei vacante din Mologhia fiind expirat, rămâne ca venerabilul consistor să trimită în această comună un păstor bun şi vrednic, un român adevărat, care să servească cu devotament şi resignare cauzei noastre româneşti şi bisericii. Până acuma, din timpurile de demult, noi, mologhienii, am fost trataţi vitreg, căci venerabilul consitor n-a avut nicicând în vedere interesele noastre naţionale, la ocuparea acestei parohii, niciodată n-a fost condus de considerări curat româneşti, ci pururi a protejat vârsta imbecilă şi nu distoinicia unui barbat vrednic de ocuparea unor astorfel de posturi responsabile, lucru ce s-a întîmplat mai ales şi în parohiile periclitate de străinismul înăbuşitor. Istoria ne spune că românismul s-a păstrat prin timpurile cele mai furtunoase în biserică; astăzi vremile şi împrejurările în care trăim ne învaţă altfel. Dacă vrem să rămânen stăpâni pe acest pământ, trebuie mai întâi să fim Rromâni buni şi din tot cugetul. Naţiunea să ne fie cultul cel mai sfânt, căruia să-i servim cu credinţă neşovăitoare şi acesta îmbinat cu religia ne-a fi altarul înaintea căruia vom pleca cu smerenie şi conştiinţă naţională genunchii noştri, văzând în preotul care serveşte adevăratul apostol al lui Dumnezeu şi cultivatorul sentinelelor noastre naţionale. / Până acum, venerabilul consistor ne-a trimis preoţi care au adus ceartă între parohieni, care au căutat să înăbuşească în noi, mologienii, simţul nostru de români. Au trecut acele timpuri. Credem că aceasta azi nu s-a mai întâmpla. Credem că peste voinţa şi dorinţa noastră venerabilul consistor nu va trece la ordinea zilei şi nu va dispune după plăcere asupra sorţii noastre şi asupra viitorului acestei comune, ci va considera momentele din viaţa noastră naţională. Tuturor acelor competenţi, ce-ar dori să vie ca parohi la Mologhia, le spunem sincer să-şi răzgândească bine, ori de simt în sine pe deplin puterea să servească cu dezinteresare intereselor noastre naţionale şi bisericeşti, de altfel rămâie mai bine sănătoşi acolo unde sunt. / Mai mulţi mologhieni”[11].

1907: „Din Mologhia ni se aduce ştirea că dl Cuparencu, deputat ţărănesc, a fost fluierat şi huiduit tocmai de cinci, până la şase sute de ţărani. Poporul din Mologhia era aşa de iritat pe dl deputat ţărănesc, că numai cu greu l-a scos un jandarm din mânile lor. Veni, vidi, fugi. Am venit, am văzut, am fugit, exclamă dl deputat ţărănesc şi îşi îndreaptă drumul spre apa Prutului. / Tot în aceiaşi zi, s-a înfăţişat acest domn şi în Ostriţa, dar şi aici i-a spus-o un gospodar verde în ochi, că ostriţenii s-au hotărât deja să dea glasurile lor domnului Dr. Constantin Isopescu-Grecul şi îi supără foarte mult că au trebuit să-i spună adevărul în faţă. / Gospodari din districtele Boian, Cernăuţ şi Storojineţ, întrebaţi mologhienii şi ostriţenii ce pildă i-au dat dlui Cuparencu şi îndreptaţi-vă cu toţii după aceşti oameni, fiindcă dumnealor, trăind mai aproape de Cuciurmare, îl cunosc poate mai bine! Ţi-am da sfatul, domnule Cuparenco, să te laşi de candidatura asta, căci nici poporul nu te vrea şi nici nu ai talentul pentru acest lucru; rămâi în pădure, unde eşti la loc!”[12].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[13], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Margalina BILIAVĂ (30 ani în 1909), Domnica a lui Iftemi PODEŢ (45 ani în 1909) şi Ileana a lui Ion MIRONIUC (19 ani în 1909) din Mologhia.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Mologhia (Molodia), comună rurală, districtul Cernăuţi, aşezată pe un pârâiaş, afluent al Derehluiului, între comunele Ceahor, Ţurcni, Cotul Bainschi şi Corovia. Suprafaţa: 58,36 kmp; populaţia: 4.874 locuitori, în majoritate români, restul germani şi ruteni; religia gr. or. pentru majoritate, rom. cat. pentru germani. Cuprinde, pe lângă vatra satului, cu 4.584 locuitori, şi cătunele Derehlui şi Franzthal. Este tăiată, prin partea sa de Nord, de drumul districtual Corovia-Mologhia; prin drumuri de ţară, comunică cu localităţile vecine sus menţionate, precum şi cu drumul principal Cernăuţi-Vamă, ce trece prin apropiere; haltă de drum de fier a liniei Cernăuţi-Hliboca. Această comună este aşezata pe teritoriul istoric „Cozminul”. Prin hrisovul din 3 Aprilie 1488, Ştefan cel Mare a dăruit teritoriul acesta mănăstirii Putna, în posesia căreia se găsea şi la 1776. Înainte, comuna era locuită exclusiv de români; cu timpul însă s-au aşezat aci colonii de germani şi ruteni. Primele familii de germani au venit în 1782, din Mainz şi Manheim. Rutenii au venit din Galiţia de Est. O puternică colonie străină s-a aşezat în acest loc în anul 1787. Populaţia se ocupă cu agricultura, cu creşterea vitelor, precum şi cu grădinăria şi pomicultura. Comuna posedă 2.000 hectare pământ arabil, 673 hectare fânaţuri, 49 hectare grădini, 436 hectare imaşuri şi 2.576 hectare pădure. Se găsesc 385 cai, 1.492 vite cornute, 550 oi, 1.260 porci şi 270 slupi de albine”[14].

1914: „În cursul săptămânii trecute, au trecut, prin Noua Suliţă, 40.000 ruşi, în Galiţia, iar de la 12 septembrie, au sosit în Cernăuţi peste 10.000 soldaţi ruşi. Ei au ocupat, afară de Cernăuţi, staţiunile Volksgarden, Molodia, Derelin şi Cuciurmare, în interiorul Bucovinei, unde a fost proclamată, peste tot, dictatura militară. Trei soldaţi ruşi au fost ieri (12 septembrie 1914) prinşi lângă satul Hliboca, unde făceau recunoaştere. Ei au fost aduşi la Suceava… Patrulele de cavalerie rusă fac, zilnic, recunoaşteri în jurul Cernăuţului şi, cum se depărtează mulţi de oraş, sunt atacate de patrulele austriece, care, din ascunzători, trag asupra celor ruseşti, omorând mare parte dintre soldaţi. Astfel, chiar zilele trecute, dintr-o patrulă de 42 cerchezi, în recunoaştere, numai unul s-a întors, şi acesta dezarmat şi plin de sânge. La Mahala, Corovia, Cuciur, Nepolocăuţi şi Stroinţa au avut loc, în zilele de 11 şi12 septembrie, lupte între câteva detaşamente ruseşti şi austriece… Armata rusă s-a fortificat la Mihalcea şi Camenca… Ca comandant rus al oraşului Cernăuţi a fost numit Navrotzchi, în locul căpitanului Korabuki”[15].

1914-1918: Jertfa de sânge pentru Bucovina a fost făcută de „Sergentul de miliţie teritorială Nicolae Badragan, Molodia, prizonier; Rezervistul George Iftode, Molodia, mort; Glotaşul Dumitru Moros, Molodia, rănit; Glotaşul Ion Sarafincean, Molodia, prizonier; Rezervistul Ion Cerbul, Molodia, Regimentul 22, rănit; Rezervistul Ioan Cozma, Molodia, Regimentul 22, rănit; Rezervistul Niculae Zaplatinschi, Molodia, Regimentul 22, rănit”[16]; „Fruntaşul Vasile Mateiciuc, Molodia, Regimentul 22 Infanterie, rănit; Infanteristul Ilie Paulovici, Molodia, Regimentul 22, rănit”[17]; „Infanteristul George Maga, Molodia, Regimentul 22, rănit”[18]; „Infanteristul George Frătăucean, Molodia, Regimentul 22, rănit”[19]; „Toader a lui Grigori Hamaliuc, născut în anul 1875, în Molodia, a fost înrolat, la 1 August 1914, în Regimentul 22 Ţintaşi (Schützen) şi a plecat în câmp. În anul 1915, a fost prins de Ruşi, lângă Rădăuţi, şi lipseşte, de atunci, orice ştire despre dânsul. Martori spun că s-a îmbolnăvit în Cestupoli, în guvernământul Kasan, şi că a fost dus la spital. Dată fiind presupunerea morţii celui absent, la cererea Mariei a lui Vasile Straticiuc şi a lui Nicolai a lui Grigori Hamaliuc, se îndrumează procedura pentru declararea morţii”[20]; „Vasile Florescul a lui Dumitru, născut în 1888, în Molodia, a fost înrolat, în 1914, cu ocazia mobilizării generale, în Regimentul 41 Infanterie şi a plecat la luptă, în luna septembrie 1914. Într-o luptă ar fi fost rănit greu şi ar fi murit. De atunci lipseşte orice ştire despre dânsul. Presupunându-se probabilitatea decesului în mod legal, se dispune, la cererea soţiei sale, Axenia Florescul, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[21]; „Franz Baumgärtner, născut în Molodia, la 26 mai 1890, a fost chemat, în anul 1915, sub arme, petrecând, până în anul 1916, în Stanislau, apoi a plecat pe frontul italian, de unde a trimis, la 22 iunie 1918, fratelui său, Petru, ultima scrisoare. Până azi lipseşte orice ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea lui Peter Baumgärtner, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[22].

1916: Colecta pentru cei amputaţi şi orfanii celor căzuţi în luptă i-a avut, printre eroii generozităţii, şi pe geniştii (Arbeiter Abtig I/41) Iosop Petru, din Molodia, care a dăruit 1 coroană, la fel ca şi Iuconvschi Mihail, din Molodia[23].