Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Corlata

CORLATA. Una dintre „ocinile lui Corlat” de pe valea Moldovei, singura care-i mai păstrează numele, Corlata, împărtăşeşte, din 13 septembrie 1473, soarta Berchişeştilor, cu care se şi contopeşte, mai ales după anul 1577, când ambele ajung sub stăpânirea călugărilor de la Moldoviţa. „La 1577, Februarie 5, mănăstirea Moldoviţa din Bucovina cumpără a 8-a parte din moşia Corlata, din ţinutul Sucevei, de la Ioan Isăcescu”[1], strămoşul ctitorului mănăstirii din Ilişeşti.

1762: Între anii 1762-1772, se stabilesc la Corlata ardelenii Toma TRINŞAN (Bârgău), Ion MINTEAN (Mintiu), Axentie BUBURUZĂ (Bârgău), Vasile DONISĂ (Rodna), Sava MĂGARIU (Leşu Ilvei), Vartolomei HUSAR (olar din Leşu Ilvei), Damian MORARIU (Leşu Ilvei), Vasile VOLA (Leşu Ilvei), Valentin VARGĂ (Rodna), Ion BÂRGĂUAN (Leşu Ilvei), Gavril PERSIEC (străbunul neamului Piersic, din Leşu Ilvei), Vasile şi Iacob BARTOŞ (Bârgău), Alexie, Simion şi George SAMSON (Leşu Ilvei), Filip MINTEAN (Mintiu), Ioniţă BORŞ (Bârgău), Ioniţă BUDU (Bârgău), Maftei BÂRGĂUAN (Bârgău), Petru, Florea şi Axenti BUBURUZĂ (Bârgău), Nicolae CONDREA (Bârgău), Ioniţă IANUŞ (Ilva Mică), Constantin ŞTEFAN (Ilva Mică), Vasile ŞOBREA (Ruşii Bârgăului), Andrei SERITON (Ruşii Bârgăului), Ursu FARINOI (Rodna), Vasile MORARIU (Leşu Ilvei), Mihai VOLA (Leşu Ilvei) şi Ilie CONDREA (Bârgău).

1772: Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Corlata, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „41 – toată suma caselor”, însemnând 7 femei sărace, 1 ţigan, 1 nevolnic, 1 dascăl, 2 case pustii şi 34 birnici.

În 1774, Corlata avea 34 familii, 32 familii fiind, deci, provenite din Ardeal iar 2 familii fiind cele ale preotului şi cântăreţului bisericesc, numărul familiilor scăzând, în 1775, la 1 popă şi 25 ţărani, dar ajungând, în 1784, la 60 de familii, după colonizarea, din 1778, cu alte 12 familii de emigranţi transilvăneni, şi anume: George, Iosif şi Ioan ZABUDAŞ (Bungard pe Someş), Ion ARDELEAN (Cuşma, Năsăud), Andrei TRIFAN (Chiochiş, Năsăud), Mihai MICULĂ (Şieuţ, Cluj), Dumitru RUSU (Şieuţ, Cluj), Simeon BOCA (Şieuţ, Cluj), Simeon ONUŢ (Şieuţ, Cluj), Lazar BURTĂ (Şieuţ, Cluj). Lupu TRIFAN (Şieuţ, Cluj) şi Ilie ILOVAN (Şieuţ, Cluj).

1785: Intenţionând să colonizeze, pe moşia Vorniceni, 120 de emigranţi secui, cu câte o taxă de 2 florini şi 30 cruceri de persoană, mănăstirea Slatina a constatat că locuitori „din Câmpulung, Vama şi Corlata şi-au întemeiat culturile de vară acolo şi au cosit iarba”[3], fără să contribuie la bunăstarea bunului Dumnezeu pe pământ cu nimic.

1788: Hacquet călătoreşte şi spre celelalte slatine, inclusiv Slatina Mare, care avea să se numească, mai târziu, Cacica, descrie rafinării austriece, îl menţionează pe funcţionarul de la Cacica, „slujbaş al minelor din Ungaria”, care se ocupa de „supravegherea acestor instalaţii de fierbere şi de evaporare”, apoi menţionează o ispravă a haiducilor lui Ivan Darii: „Cu câteva zile, înainte de sosirea mea, fusese, aici, un atac al unei bande de tâlhari, care au jefuit o casă mai izolată şi au maltratat femeile ce se aflau în ea. Stăpânul casei, din fericire, nu se afla acolo, căci planul lor era să-l ucidă”[4]. „De la Ilişeşti, înaintând, mai departe, spre sud, unde se ajunge la punctele de graniţă Corlata şi Capu Codrului, am găsit, la trecerea mea prin această ţară, avanposturile corpului austriac, în palăncile şi întăriturile care apărau, aici, o cale de comunicaţie secretă, care ducea, din Transilvania, tot mereu prin munţi, până în Galiţia (N.N.: este vorba de „drumul sării”, cum a rămas cunoscut, care venea, dinspre Bistriţa, pe Tihuţa, prin Vatra Dornei, Câmpulung, Gura Humorului şi Păltinoasa, apoi, prin Cacica, Solca, Horodnic şi Vicove, ducea la Cernăuţi), în care voiau să năvălească turcii, care înaintaseră până la Baia”.

În 1843, biserica Sfântul Mihail din Corlata, cu 310 enoriaşi, înălţată în 1777, restaurată în 1826 de Matei CĂPITANUL, avea postul de preot vacant. În 1876, când biserica din Corlata era filială a comunei bisericeşti Berchişeşti şi Corlata, cu 1.739 enoriaşi, paroh era, ca şi la Berchişeşti, Mihail IEREMIEVICI, născut în 1826, preot din 1850, paroh din 1853. În 1907, biserica poartă hramul Sinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, paroh fiind acelaşi Mihail Ieremievici, cantot fiind, din 1900, Anania VELEHORSCHI, născut în 1873.

1848: În „Lista plângerilor depuse, în 1848, de către parlamentarii bucovineni ai Reichstagului, în numele comunităților bucovinene” fac parte şi revendicările „842. Simon Butta, de la Korlata, de același parlamentar. Petiție pentru restituirea pământurilor Corlatei din Băişeşti. / 850. Comunitatea Korlata, de același parlamentar. Petiție pentru alocarea pășunilor forestiere și a lemnului de foc”[5].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Gura Humorului (tribunal districtual), Băişeşti cu Stănileşti sau Cornu Luncii, Berchişeşti, Braşca, Drăgoieşti cu Lucăceşti şi Folowanik, Gemenea cu Slătioara şi Ostra pe Graniţă, Ilişeşti, Joszeffalva, Capu Câmpului, Capu Codrului cu Păltinoasa, Mănăstirea Humorului cu Bori, Pleşca şi Buchenhain sau Poiana Mikuli, Corlata, Măzănăieşzi cu Stejăroaia, Stulpicani cu Plutoniţa, Doroteea, Voroneţ cu Bucşoaia şi Frasin”[6].

1879: Obiceiul fecioresc al „Berii” sau „Berenului” se practica, la Corlata, după afirmaţia lui Simion Florea Marian, care se baza pe spusele lui George Tomoiagă din Corlata, „în lăsatul securilor”, petrecerea cu lăutari fiind organizată de „doi inşi aleşi din mijlocul lor, care se împuternicesc apoi de către ceilalţi ca să strângă şi să privegheze „cinstea” adusă de fete, să conducă Vergelul, să primească şi să cinstească oaspeţii, să păstreze ordinea cuvenită, în scurt, să caute ca întreaga petrecere să fie în cea mai bună rânduială”[7].

În 1890, Corlata avea 679 locuitori, primar fiind Ioan Buta, iar învăţător – Vasile Clipa, deşi şcoala din Corlata, cu 2 clase, urma să fie deschisă din toamna anului 1891[8].

1907: „Biroul prezidiul c. r. al guvernului ne comunică incursele, până în 17 Decemvrie 1907, pentru sătenii bântuiţi de foc din Badeuţul românesc, şi anume: comuna Corlata, din propriile mijloace, 20 coroane”[9].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[10], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la corlăţeanul Tanasi MAZERE (30 ani în 1914).

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Corlata, comună rurală, districtul Gurahumora, aşezată pe pârîul Drăgoeşti, între comunele Stupca, Berchişeşti şi Dragoeşti. Suprafaţa: 5,79 kmp; populaţia: 679 locuitori, în majoritate români de religie gr. or., restul germani şi puţini izraeliţi. Prin drumuri comunale, este legată cu comunele învecinate, precum şi cu drumul districtual Suceava – Gurahumora, ce trece prin apropiere. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică filială, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, atenenţă a parohiei din Berchişeşti. Făcea, odată, parte din satul Berchişeşti şi era în stăpânirea boierului Corlal. La 1776, era în posesia boierului Ioniţă Cantacuzino. Populaţia, formată din locuitori originari şi din colonişti români transilvăneni, se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 303 hectare pământ arabil, 32 hectare fânaţuri, 6 hectare 50 ari grădini, 93 hectare izlaz, 128 hectare pădure, 0 hectare 54 ari heleştee. Se găsesc 35 cai, 214 vite cornute, 8 oi, 109 porci şi 29 stupi. Corlata, pârâu, afluent, pe stânga, al Moldovei, izvorăşte din culmea Corlata, ocoleşte dealul „La trei Movile” şi se varsă în Moldova, lângă comuna Brăeşti, districtul Câmpulung”[11].

1919: În Corlata exista o şcoală cu 2 clase[12], fiecare clasă cuprinzând, conform regulamentelor şcolare ale vremii, cam câte 20 de şcoalari. „În conformitate cu consiliul şcolar provincial, din 26 iunie, No. 7582, au fost numiţi următorii diriginţi şcolari, pe ziua de 1 septembrie 1918: Corlata – Falat Trifon”[13].

1919: „În registrul însoţirilor s-au introdus, la 7 August 1919, privitor la „Însoţirea de economie şi credit pentru Germani în Corlata” (Spar- und Darlehenskassenverein für die Deutschen in Corlata”) următoarele schimbări: membrii în direcţiune Jacob Fries, Johann Kuczinski, Johann Schunn şi Adam Ast şterşi; membrii în direcţiune Johann a lui Adam Seibert, Franz Ast, Johann Kelsch şi Jacob Rumpel introduşi”[14].

1919: Prin deciziunea ministerială nr. 1593/1919, semnată, în numele lui Ion Nistor, de Iorgu Toma, era numit în „Comisiunea de apel pentru evaluarea taxei de cărşmărit” pe anul în curs şi „Jankel Fleiscer din Corlata”[15].

1919: Un erou uitat: Ioachim Obadă, un personaj necunoscut chiar și în Corlata, acolo unde s-a născut la 27 iunie 1891, este unul dintre eroii anonimi ai Bucovinei, care, pentru că a făcut parte din Comitetul de organizare a legiunii române din Italia, a fost condamnat la moarte de către autoritățile austriece. Licențiat al Facultății de litere a Universității din Cernăuți, Ioachim Obadă și-a dedicat viața cauzei românismului în Basarabia, fie ca director al liceului „Al. Russo” din Chișinău, fie ca inspector ajutor al Regiunii X Școlară, primind, drept însemne ale recunoștinței, Medalia „Ferdinand I” cu spade și panglică, precum și Ordinul „Coroana României” în gradul de Cavaler. Ioachim Obadă a fost și un excelent publicist, dar și autorul unui studiu insolit și interesant, „Ideile morale și religioase în scrierile lui Lucius Annaeus Seneca”. Ioachim Obadă a trăit din plin, dedicat și exponențial, deci e firesc să nu-l mai știe nimeni nici în Bucovina, nici în Corlata lui natală. Eu l-am aflat în enciclopedia „Figuri contemporane din Basarabia” (Volumul I: N-Z, p. 100), realizată și prefațată de Nicolae Dunăreanu (1881-1973) și publicată la Chișinău, Editura „Arpid”, 1939.

1921: „Deciziune de expropriere No. 1164/21. Deriziunea plenului comisiei agrare centrale, cu care s-a decis exproprierea moşiilor Liteni, Brăieşti, Stejeroaia şi Corlata, în suprafaţa de 1642 ha 76 a 06 mp, proprietatea moştenitorilor după Varteres cav. de Pruncul, în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[16].

1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941”[17]: Săuca Alexandru, seria 1938, media 7,40, numit în comuna Corlata, postul III, jud. Suceava”.

1941: „Prin decizia ministerială Nr. 42.133 din 1941, dl Teodor Văleanu, cântăreţ bisericesc la parohia Corlata, jud. Suceava, este pus în retragere din oficiu, pentru limită de vârstă, pe data de 1 Iulie 1941”[18].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[19], următorii învăţători şi învăţătoare: Sauca Alexandru, comuna Corlata, jud. Suceava, media 7,33, dar este mutată Racocea Virginia, de la Corlata, la Călineşti Enache”.

2008: Premeditasem acest festival, în urmă cu vreo cinci ani, cu două motivaţii clare: să fac şi să răspândesc o antologie a poeziei bucovinene într-o limbă de circulaţie planetară şi să le arăt poeţilor europeni Bucovina reală, cea adevărată. Mai exista şi un al treilea motiv, la care nici nu îndrăzneam să visez, în condiţiile în care beneficiez de statutul (atât de necredibil în Europa) de român: constituirea unei grupări literare transfrontaliere (prima şi unica din Europa), cu sediul în Bucovina. Pentru al doilea motiv, am apelat la sprijinul Violetei Ţăran, straşnica primăriţă a Berchişeştilor, şi la cel al colegului meu berchişeştean, Viorel Varvaroi (şi pentru că e înrudit sau prieten cu mai toţi localnicii). Lor, ca de fiecare dată, în ultimii ani, li s-au alăturat ceilalţi colegi ai mei: Angela Sulugiuc, Dan Lungu, Corina Scîntei, Graţiela Sulugiuc, Oana Sîrbu, Marcel Horodincă, Aurel Alexa şi Gheorghe Senciuc. Corlata este singurul sat bucovinean care mai păstrează aerul ruralităţii bucovinene de prin anii 1890, iar „comoara” sătenilor o reprezintă „Cerbul”, dansul ritualic despre moartea şi învierea Timpului în Capricorn, dans reclădit de regretatul Viorel Piersic, un om urist şi conştient că a fost ursit să moară tânăr. În incinta şcolii din Corlata, construită prin 1895, şi pe deluţul de lângă şcoală (din pricina zăpuşelii), au răsunat poezii, rostite în germană, engleză, franceză, hebraică, flamandă, portugheză şi română, iar între rostirea poemelor s-a săvârşit rostirea sufletului românesc, prin dansuri şi cântece strămoşeşti. Apoi, după închinare întru duhul memoriei, am mers pe un deal, sub geana pădurii, deasupra văii luminoase şi necuprinse a Moldovei, unde ciobanii fierbeau jândiţă şi balmoş în cazane, frigeau miei la proţap, iar banta satului cânta de ţi se răsucea sufletul. Gospodinele trabăluiau pe lângă focuri şi bucate, gospodarii îmbiau oaspeţii la o „cinste”, apoi, când satul şi oaspeţii s-au aşezat la masă, au început dansurile cele vechi, la care s-au încins, primii, olandezul Serge van Duijnhoven şi nemţii Swantje Lichtenstein, Sebastian Himstedt, Andre Rudolph şi Marius Hulpe. Corlăţenii purtau costume strămoşeşti şi, aidoma lui Florin Piersic, erau larg descheiaţi la suflete, aşa că târziu, în crugul nopţii, poeţii Europei exclamau, în microbuzele întoarcerii la Suceava: „Ce popor frumos! Ce ţară frumoasă!”. Era poporul Violetei Ţăran, al lui Viorel Varvaroi şi al berchişeştenilor şi corlăţenilor lor, pe deplin frumos şi pe deplin Bucovină.

2015: Pădurea Corlatei, năruită de atacul unor insecte de provenienţă occidentală, încă mai are farmec, iar veghea brazilor şi molizilor dinspre Stupca şi dinspre Drăgoieşti îmi vindecă sufletul, în fiecare vară, când închei, mereu la Corlata şi numai la Corlata, manifestările „Naţiunii Poeţilor”. Corlata a fost proclamată Capitală a Naţiunii Poeţilor de ctitorii acestei Naţiuni, Roel Richelieu van Londersele, Serge van Duijnhover şi Janette Carp, Menno Wigman (Olanda), Angelica Freitas (Brazilia), Swantje Lichtenstein, Sebastian Himstedt, Mariu Hulpe, Stan Lafleur, Marcus Roloff (Germania), Menachem M. Falek (Israel), Vahur Afanasiev (Estonia), Charles Ducal (Belgia), dar şi, fără prezenţă în Bucovina, decât prin antologie: Timo Berger, Adrian Kasnitz, Silvio Pfeuffer, Andre Rudolph (Germania), Thomas Mohlmann, Tjitse Hofman (Olanda), Thomas Vinau (Franţa) şi nu-mi mai aduc aminte cine. Visam, cândva, să transform Bucivina în ţinutul-capitală a Naţiunii Poeţilor, iar limba română, în singura limbă a poeziei europene contemporane, visam să aduc, în fiecare an, poeţi care să ne rostească lumii (Swanje Lichtenstein a scris un volum de „Poeme bucovinene”), dar, în cele din urmă, datorită obtuzităţii aleşilor dumneavoastră, m-am lăsat păgubaş. E drept, încă mai ţin Naţiunea Poeţilor „la foc mic”, mizând pe prietenia cu Menachem Mordecai Falek, dar nu prea văd şanse de viitor pentru un demers atât de util şi de necesar. În fiecare vară, când intru în din ce în ce mai îndepărtata pădure a Corlatei, încă mai visez la Naţiunea Poeţilor, dar din ce în ce mai stins, mai cu resemnare. În fiecare an, după ospăţul de sub pădure, poeţii străini şi corlăţenii musai se încing la dans. În august 2015, tonul la dans a fost dat, în foişor, de cele două poetese din Israel, Lea Taran şi Aviva Golan… După proba de aplicaţii artistice pluridisciplinare, Alexandru Ovidiu Vintilă, în cel mai pur spirit românesc, iute s-a lăsat păgubaş de tradiţiile noastre ancestrale, dar nu şi Lea Taran, care s-a pus pe cătat dansatori mai cu vlagă. An de an, primul spectator al Naţiunii Poeţilor, care soseşte odată cu noi, e o bătrânică, sprijinită într-un vreasc cu rol de toiag. Întotdeauna, bătrânica îşi ia cu ea şi o sticlă de suc bun, se aşează în sală, ceva mai în spate, şi ascultă întreg spectacolul cu neasemuită plăcere. După spectacol, niciodată nu lipseşte nici la petrecerea de sub pădure, dar, până în acest an, n-a, văzut-o dansând. Ieşită întâmplător în calea poetei Lea Taran, din Israel, bătrânica s-a trezit luată la joc, aşa că a zvârlit vreascul, folosit drept toiag, şi s-a pus pe jucat, precum în tinereţe. Imediat, s-au mai alăturat doi ţărani, iar deasupra vreascului-toiag s-a încins, vioaie, o adevărată horă româno-iudaică. Aviva Golan, pentru că o mâncau tălpile, s-a apropiat de horă, filmând-o, povăţuită îndeaproape, în engleză, de Isabelle Vintilă, soţia lui Ovidiu. N-am să vă povestesc mai departe, ci o să vă las în compania imaginaţiei. Dacă o aveţi.

2016: Ansamblul artistic „Cerbul”, din Corlata, va pleca, sâmbătă, 13 august 2016, la un festival folcloric din Polonia, singura ţară europeană care mai are datina aparentei morţi şi învieri a Timpului. Pleacă, împreună cu „Cerbul”, şi splendidele generaţii de dansatori din Corlata şi, ca să nu le venim povară, am fost decis ca, în anul acesta, să nu mergem cu Festivalul „Naţiunea Poeţilor” la Corlata, ca să nu-i împovărăm pe corlăţeni. Am sunat pe primarul comunei, Doamna pururi Doamnă Violeta Ţăran, ca să-i spun ce am de gând să fac, iar după o lungă tăcere, Violeta mi-a răspuns, cu glas înlăcrimat, să nu-i fac o astfel de nedreptate: „Oamenii aceştia vă aşteaptă cu atâta drag; „Naţiunea Poeţilor” este sărbătoarea satului lor; cum să le spun eu, acum, că nu mai veniţi?”. Şi avea dreptate. În urmă cu vreun deceniu, poeţi din Olanda, Germania, Israel, Belgia, Estonia, Brazilia, Franţa, Anglia, Italia şi din România, impresionaţi de frăţietatea corlăţenilor, au proclmamat Corlata capitală a poeziei europene. Şi, de atunci, deşi am restrâns festivalul într-o funcţionalitate de avarie, datorită încrâncenatelor tăieri de buget, corlăţenii ne aşteaptă şi ne întâmpină cum nu-i este dat poeziei să fie întâmpinată în alt loc. De anul trecut, am dus la Corlata şi artă plastică, şi balade rock, iar aglomeraţia în sală, în ciuda concurenţei celor trei nunţi din acea zi, a fost copleşitoare. Şi-atunci, cum am putea ignora îmbrăţişarea caldă a sufletului corlăţean, în acest an? Aşa am decis să duc la Corlata şi muzică rock, interpretată de Mihnea Blidariu, de la „Luna Amară” şi de Andi Drăguşanul, de la „Toy Machines”.

Andi de la “Toy Machines” şi Mihnea de la “Luna Amară”, la Corlata

2017: Există, în România şi probabil că şi în Europa, un singur loc sacru al poeziei: Corlata. Pentru oamenii din Corlata, sosirea şi întâmpinarea poeţilor înseamnă, de 11 ani de zile, un ritual, o ceremonie sacră şi, deşi eu mă număr printre norocoşii care s-au obişnuit cu ea, de fiecare dată când aud cornul de vântătoare, dând semnal sărbătoresc, simt un nod în gât şi o lacrimă de duioşie cum îmi sfâşie sufletul. La Corlata, acolo unde comuniunea, deci solidarizarea spirituală anulează distanţele dintre artişti şi iubitori de artă, poezia şi muzica înseamnă un bun spiritual obştesc, din care toţi ne împărtăşim. Ca manifestare a „Naţiunii Poeţilor”, cu replică imediată din partea „Naţiunii Poeziei”, adică a satului Corlata, festivalul, copertat de două fantastice fragmente de concert ale lui Cornel Angelescu (sucevenii ar trebui să-l vadă şi să-l asculte mai des, până nu e prea târziu – în fond, spre deosebire de creatori, sucevenii mai şi mor) şi consistând din momente ale autorilor suceveni de cărţi, Tiberiu Cosovan şi Constantin Horbovanu, apoi din momente ale poeţilor din Ierusalim, Hamutal Bar-Yosef şi Menachem M. Falek, festivalul nu a avut nimic eroic în el, fiind ursit doar banalului umanism, care caracterizează, dintotdeauna, locuirile de meleaguri moldoveneşti. Vai de noi, că nici bundiţe cu prim de dihor n-am avut pentru a impresiona măreaţa Europă, care, cum simte iz de dihor, cum cade în posterioare de admiraţie! De la Corlata nu poţi pleca aşa, ca un neom şi ca un fur, fără să guşti din bucate, în cadrul unui ospăţ şi el ritualic, săvârşit pe înălţimi, după datina veche, ca să te poţi bucura de frumuseţea perspectivei spre valea luminoasă a Moldovei şi spre munţii de dincolo de ea, începând de la cei ai Rarăului şi până la cei ai Stânişoarei. În Corlata, dacă nu te numeşti Hogea – semn că ai descins din cea mai veche familie a satului, atunci cu siguranţă te tragi din Gavriil Persiec, grănicer năsăudean din Leşu Ilvei, stabilit aici în anul 1762, şi te cheamă Piersic. Există, desigur, şi alte familii, dar cu străbuni mai puţin viguroşi în iubire şi care nu au împărtăşit optica viceprimarului Florin Hogea, care are de gând să mai facă încă doi gemeni la 99 de ani (acum e flăcău tânăr şi săltăreţ, de doar 57 de primăveri – de asta are doar o fată şi o nepoţică), şi-abia după aceea să-şi facă bagajele finale. Lăsând gluma deoparte, petrecerile de după poezie, la Corlata, sunt de toată frumuseţea. De data asta, am fost duşi la o stână turistică, undeva, între Corlata şi Berchişeşti, pe un deal-păşune, unde un domn Florin (rar prenume, la Corlata!) şi soţia domniei sale (blondă, frumoasă şi vrednică – leit Florin) a pus bazele unei stâni turistice, care, dacă nu ar fi hăituirea instituţională necontenită, de care suferă turismul românesc, ar putea avea un viitor demn de toată admiraţia. Mâncarea, făcută numai la ceaun, nu are egal, aşa cum nu are egal nici urda de Berchişeşti, din care eu, de regulă nemâncător de urdă, m-am înfruptat temeinic. Nu mai vorbesc de celelalte bunătăţuri, pentru că mi-au căzut cu tronc plăcintele „poale-n brâu”, pe care le-am recomandat băieţelului prietenei noastre Liliana Widocks cu un categoric „THE BEST!”, iar băieţelul, englez get-beget, dar care adoră, în România, peisajele şi mâncarea, mi-ar fi dat dreptate, desigur, dacă nu s-ar fi împotmolit în ordefuri, tocăniţă de miel, mititei la grătar şi aşa mai departe şi mai îndepărtate produse de neaoşa noastră „poale-n brâu”.