Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Corceşti

Foto: commons wikimedia org

CORCEŞTI. Satul lui Sima Corcea, de lângă Cupca, întărit lui Sima, de Ştefan cel Mare, în 1462, Corceşti pe Cozancea, învecinat cu Pătrăuţi pe Siret, Frătăuţi, Târnauca şi Cupca, menţionat printre proprietăţile mănăstirii Dragomirna, în 22 martie 1654, devine selişte pustie, în veacurile următoare, apoi, ca moşie, pe jumătate, a mănăstirii Dragomirna, se populează „cu câteva case împrăştiate” abia din 1783, când va fi colonizat cu 76 familii de ruteni.

În martie 1785, 18 familii de ruteni s-au mutat, din Bălcăuţi, la Corceşti, biserica satului, construită din lemn, în 1807,  fiind sfinţită, cu hramul Sfântului Vasile, în 1 ianuarie 1808.

În 1843, biserica Sfântul Vasile din Corceşti, construită în 1815, restaurată în 1848-1850, cu 712 enoriaşi, era slujită de preotul Petre IANOVICI. În 1876, paroh era George HNIDEI, care păstorea peste 1.108 suflete. În 1907, paroh era Dimitrie GRAMATOVICI, născut în 1867, preot din 1898, paroh din 1905, cantor fiind, din 1900, Parftenie TCACIUC, născut în 1858.

1882: “Volumul 8, Raport anual pentru 1881. Pagina XI. (Tumuli, morminte megalitice, descoperire de aur). „Conservatorul Gutter a raportat recentele sale cercetări arheologice în Bucovina, în special în vechiul castel din Suceava. S-a remarcat raportul aceluiași conservator despre tumulii din Pătrăuţi (Petrouts), Siret (Sereth), Corceşti (Korczeschti) și Ropcea (Ropcze), precum și un alt raport, despre așa-numitele morminte megalitice, găsite la Jankulberg (Dealul lui Iancu) și despre un depozit de aur, găsit la Hatna“[1].

În 19 octombrie 1884, a fost inaugurată prima şcoală din satul Corceşti.

1888: La Corceşti funcţiona, din 1888, o şcoală cu 2 clase[2].

În 1890, satul Corceşti avea 1.226 locuitori, primar fiind Petru Şchipor, preot – Leon Zugrav, învăţător – Ştefan Sorocean, iar cantor bisericesc – Parfenie Tcaciuc.

1907: „Cu începutul anului 1907 se va ativa în comuna Corceşti o agenţie poştală cu cerc de activitate lărgit, aşa că această agenţie va putea intima orice fel de expediţiuni poştale, precum şi mandate poştale şi scrisori de valoare până la suma de 50 coroane”[3].

1907: „Din isprăvile candidatului de deputăţie Ioan cav. de Cuparenco. Ferwalterul Ioan Cuparenco, supărat în inima sa că n-a avut fericirea a fi ales deputat în sfatul împărătesc, voieşte să dea dovadă de simpatiile sale pentru popor şi se arată, din când în când, prin cele comune, spre a fi primit cu alai de către aderenţii săi. Măcar aşa voieşte dl Cuparenco să guste câteva momente de fericire, închipuindu-şi că e ales deputat şi vine să-şi dea seama de cele făcute. Îi puteai ceti de pe faţă dlui Cuparenco bucuria cea mare, ce a avut-o, când a văzut, Duminică, în 22 Septembrie, la gara din Cupca, pe ucenicii săi politici, adunaţi spre întâmpinare mai că in corpore (erau mai mulţi străini, decât de ai noştri). La sunetele muzicei „Siciului” din Corceşti, care fericire n-au avut-o cupcenii până la venirea „mântuitorului” Cuparenco, plecă ultimul, petrecut de „Sicianii” din Corceşti, aderenţii săi cei mai înfocaţi, spre şcoală, locul pentru ţinerea adunării, unde dl Cuparenco, cu lacrimi de crocodil în ochi, începe a vorbi la verzi şi uscate poporului adunat mai mult de curiozitate. Mai e de observat că, în acea zi, avea să se ţină adunarea generală a băncii din Cupca. Începe a spune poporului că nu află destule cuvinte, ca să-şi exprime părerea de rău că nu a putut fi ales deputat, căci, ca atare, ar fi dat gratuit vădanelor care apăruseră la adunare, în număr mare, lemne din pădurea fondului religionar; vorbeşte şi despre starea materială a poporului şi intonează că, „din cauza străinilor”, e silit ţăranul nostru să emigreze la Canada. Îndeamnă pe cei prezenţi să nu deznădăjduiască, căci el va veni în Cupca ca deputat, dacă nu mai degrabă, apoi cel târziu la Crăciun, căci a făcut recurs contra alegerii dlui Isopescu şi trebuie să fie alegere sau va rămâne el (Cuparenco) deputat. Dă expresie vie întristării sale, faţă de procedura comisiunii de alegere din Budeniţ, care i-a nimicit câteva voturi de ale sale, care nu erau corecte. La comanda unui gospodar, strigă poporul „Ttrăiască!”, în buna speranţă că cei ce strigă vor căpăta de băut, ca la alegere. Dar ce să vezi! Dl Cuparenco e condus, cu tămbălău, la locuinţa gospodarului Bicer, unde era pregătit un prânz la care au lucrat vreo cinci şvăboaice din Cupca, peste 3 zile, gratuit. La prânz sunt invitaţi toţi cei mai înfocaţi aderenţi, cea mai mare parte străini. S-a băut şi mâncat şi, apoi, a plecat dl Cuparenco, mulţămit în pântecele său, spre gară, condus de „Sicianii” din Corceşti şi de câţiva călăreţi, care, temându-se să nu întârzie trenul şi să le rămână dl Cuparenco încă câtva timp în Cupca, mânau în galop, iar dintr-înşii vedeai cum cădea câte unul de pe cal, de credeai că e o luptă. Cupcenii însă au noroc şi apucă trenul. Vreo patru aderenţi îl apucă şi-l urcă pe dl Cuparenco în tren – se vede că singur nu se putea urca. Asta e finea comediei. Acuma începe tragedia. Cupcenii îşi fac cruce şi se întreabă unul, pe altul: „Oare ce caută la noi ruşii din Corceşti, ce vreau cozacii?”. Căci cupcenii erau uimiţi de alergăturile rutenilor după dl Cuparenco ca după o menajerie. A urmat un joc, unde ai putut vedea, spre cea mai mare ruşine, cum veneticii, toţi boici, mazuri, şvabii şi siciani, jucau în ograda unui gospodar „român” jocuri ca „Krakowiaka”, „Kolomeika”, „Katzenpolka” şi altele, iar feciorii români din Cupca, dedaţi cu legănatele hore, stăteau deoparte şi se mirau de săriturile veneticilor şi nu cutezau a spune muzicii, care era a „Sicianilor” din Corceşti, să cânte o horă, spre a se scuti eventual de răspunsul grobian a vreunui mazur. Ba, ce e şi mai trist, toţi aceşti venetici, să fi fost invitaţi personal de oameni de ai noştri, prin membrii comitetului aranjator, ca să participe la sărbătorirea dlui Cuparenco, iar aceştia au urmat invitării, căci aveau deosebită bucurie că „naş pan preşou” (domnul nostru a venit). Asupra „Sicianilor” e poporul român din Cupca foarte întărâtat şi nu-şi poate explica la ce au venit ei, cu ciurda, şi au făcut vuiet şi larmă în comună. Dl Cuparenco, care însuşi a spus că poporul nostru, „din cauza străinilor”, pleacă la Canada, dă anză ca poporul nostru, care, din natură, are plăcere pentru tot ce e străin, să convie cu străinii, să înveţe jocuri şi cântece străine, iar comitetul aranjator n-a putut prevedea răul ce urmează, din convenirea cu „Sicianii” corceşteni, care, cu toate că cunosc şi limba română, nu voiesc să vorbească decât ruseşte. Ţi se frînge inima de jale, când vezi că mazurii joacă „Krakowiaka” şi ai noştri stau deoparte, necutezători. Atâta litfă străină, câtă a fost, în 22 Septembrie, n-a fost în Cupca nicicând. Laudă se cuvine comitetului aranjator, pentru aste fapte „naţionale”, laudă dlui Cuparenco. Te credem, domnule Cuparenco, că amar te doare inima după miile pierdute şi ai voi să te distrugi, ca să-ţi mai treacă din durere, dar astfel de distracţii, spre răul poporului român, ai putea să întrelaşi şi să-ţi cauţi distracţie la aerul proaspăt din pădurea Cuciurului. Astfel s-a bucurat comitetul aranjator, în frunte, cu superiorul local şi Vasile Bicer, cei ce au înscenat totul, privind cum jucau veneticii jocurile „Krakowianka” etc. Astfel s-a petrecut dl Cuparenco, câteva ore, bând, mâncând şi ascultînd cu plăcere cântecul „Tam na hory”, intonat cu multă măiestrie de capela „Sicianilor” din Corceşti. Cu acestea voieşte dl Cuparenco şi aderenţii săi să rădice popoporul. Mare v-a fost bucuria, amarnice vor fi afuriseniile pronunţate asupra voastră din partea celor vinovaţi, care, în neştiinţa lor, se lasă acuma seduşi. / Haşomer”[4].

1908: În Corceşti, unde, „după conscripţia din anul 1900, locuitorii români erau la număr 986, deci în majoritate absolută, iară cei ruteni numai 219 la număr”, „inspectorul şcolar districtual Ion Nuţu” măsluia statisticele şcolare în dauna românilor[5].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Corceşti, comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe pârâul Corceatca, afluent, pe dreapta, al Siretului Mic. Suprafaţa: 10,55 kmp; po­pulaţia: 1.126 locuitori, astăzi aproape toţi români, deşi, într-o vreme, majoritatea era ruteană; religia gr. or. Se află lângă drumul comu­nal Pătrăuţi-Frătăuţi; are o şcoală populară, cu o clasă, un cabinet de lectură, „Luceafărul”, şi o biserică parohială, cu hra­mul „Sfântul Vasile”. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi creşterea vitelor, precum şi cu exploatarea pă­durilor. Comuna posedă 695 hectare pământ arabil, 194 hectare fânaţuri, 7 hectare grădini, 914 hectare izlaz, 718 hectare pădure. Se găsesc 57 cai, 316 vite cornute, 120 porci, 45 stupi. Corceşti, moşie, atenenţă a moşiei Cupca, districtul Storojineţ. Are 10 locuitori. Corciatca, pârâu, afluent, pe dreapta, al râuleţului Siretul Mic, izvorăşte la Sud de satul Corceşti, luând naştere din pâraiele Hului şi Bereni, şi, după ce udă comuna Corceşti, se varsă în Siretul Mic, mai jos de localitatea Pătrăuţul de Jos, districtul Rădăuţi”[6].

1942: „Având în vedere raportul dlui judecător al Judecătoriei mixte Storojineţ Nr. 12.063 din 1942, din care se constată ca numitul Catargiu Vasile din comuna Corceşti, jud. Storojineţ, sub ocupaţiunea rusească a avut o atitudine ostilă populaţiunii şi Statului Român; / Ţinând seama de depoziţiile martorilor, aflate în dosarul cauzei, din care rezultă că susnumitul, fiind în serviciul bolşevicilor, a silit populaţiunea română să subscrie bani pentru înzestrarea armatei roşii, spunând, în acelaşi timp, că este foarte mulţumit de viaţa dusă sub regimul sovietic; / Decidem: / Se retrage naţionalitatea română numitului Catargiu Vasile, din comuna Corceşti, jud. Storojineţ, pentru că, în timpul ocupaţiunii ruseşti, a săvârşit acte de duşmănie împotriva populaţiunii române sşi a manifestat în public sentimente ostile neamului şi ţării”[7]. „Având în vedere raportul dlui judecător al Judecătoriei mixte Storojineţ Nr. 12.065 din 1942, din care se constată că numitul Moldovan Dumitru, din comuna Corceşti, judeţul Storojineţ, sub ocupaţiunea rusească a avut o atitudine ostilă populaţiunii şi Statului român; / Ţinând seama de dispoziţiunile martorilor, aflate în dosarul cauzei, din care rezultă că susnumitul, ca funcţionar numit de ruşi, a terorizat populaţiunea română, pe care o forţa să dea cai şi căruţe pentra armata rusească şi să sape tranşee de apărare împotriva românilor, şi a adus ofense armatei şi guvernării române, lăudând, în acelasi timp, armata şi organizaţiunea bolşevică; / Decidem: / Se retrage naţionalitatea română numitului Moldovan Dumitru, din comuna Corceşti”[8]. „Având in vedere raportul dlui judecător al Judecătoriei mixte Storojineţ Nr. 9.592 din 1942, din care se constată că numitul Berezovschi Ilie din comuna Corceşti, jud. Storojineţ, sub ocupaţiunea rusească, a avut o atitudine duşmănoasă împotriva populaţiunii române şi ostilă Statului Român; / Ţinând seama de depoziţiile martorilor, aflate în dosarul cauzei, din care rezultă că susnumitul, ca primar numit de ruşi în comuna sa, s-a purtat aspru cu populaţiunea română, pe care o punea la munci grele şi a contribuit la prinderea şi împuşcarea, în Aprilie 1941, a unui mare număr de români bucovineni, care organizaseră să treacă în masă în România liberă, aducând, în acelaşi timp, injurii Neamului românesc; / Se retrage naţionalitatea română numitului Berezovschi Ilie din comuna Corceşti”[9].

1943: „Tribunalul Storojineţ / Sentinţa civilă nr. 72, / În numele legii, hotărăşte: / Admite cererea lui Motrescu Loghin, din comuna Pătrăuţii de Sus, jud. Storojineţ, înregistrată sub Nr. 4.873 din 1943, şi stabileşte că Mihai, fiul lui Motrescu Loghin, s-a născut, în ziua de 28 Aprilie 1923, şi Victoria, fiica lui Motrescu Loghin, s-a născut în ziua de 26 Martie 1925, în comuna Corceşti, jud. Storojineţ. Dată şi citită în camera de consiliu, la 21 Iunie 1943”[10].

[1] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 36, 1876 p. 64, 1907 p. 165

[3] Apărarea Naţională, Nr. 25, Anul I, duminică 30 decembrie stil nou 1906, p. 3

[4] Apărarea Naţională, Nr. 71 şi 72, Anul II, marţi 24 septembrie stil nou 1907, p. 5

[5] Apărarea Naţională, Nr. 37, Anul III, duminică 31 mai stil nou 1908, p. 2

[6] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 72

[7] Monitorul Oficial, Nr. 197, 25 august 1942, p. 7071

[8] Monitorul Oficial, Nr. 197, 25 august 1942, p. 7072

[9] Monitorul Oficial, Nr. 170, 24 iulie 1942, p. 6189

[10] Monitorul Oficial, Nr. 222, 22 septembrie 1943, p. 6407