Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Coniatin

CONIATIN. Sat de graniţă, aflat în apropiere de Putila, situat, pe Ceremuşul Alb, între Câmpulung Rusesc şi Iabloniţa, cu populaţie huţănească, din 20 mai 1762, când egumenul Putnei, Vartolomii, încurajează exodul huţănesc spre proprietăţile mănăstireşti, Coniatinul avea, în 1774, 94 familii de huţani, numărul acestora sporind, până în 1784, la 119.

În 8 iulie 1793, Vasile Balş vindea lui Iacob Romaşcan un sfert din satele Coniatin, Stebnic Iabloniţa şi un sfert din Ispas.

În 24 iunie 1795, când se împart moşiile lui Mihalachi Giurgiuvan, conform voinţei sale testamentare, „parte din Conetin” rămâne văduvei sale, Maria, fata lui Ioniţă Potlog.

1803: „În 1803, comunitățile Câmpulungul Rusesc, Iabloniţa, Coniatin și Spetki au dat în judecată pe proprietarul Aiwas, pentru că ar fi cerut de la ei taxe ilegale, cum ar fi brânză sărată de oaie, caş, sculuri de lână toarsă, piei de oaie și, în pls, robotă. Cancelaria judecătorească le-a dat dreptate sătenilor, în sensul hrisovului lui Duka-Vodă, contractele voluntare ulterior încheiate nefiind luate în considerare. Cu toate acestea, în 1807, comunitățile menționate mai sus s-au angajat să plătească 1.000 florini dobânzi anuale şi să angajeze câte un căruţaş, din fiecare sat, pentru a aduce produsele manuale la Vijniţa… Procese similare au avut loc și în anii 1814, 1815 și 1825. Țăranii au cerut respectarea hrisovului și asigurarea terenurilor, pădurilor și pășunilor necesare. Proprietarii munţilor au răspuns că subiecții nu au dat zeciuiala; taxa pe fiecare oaie este o compensație pentru faptul că ei își pasc oile pe pășunile întinse și pentru lemnul luat din pădurile impunătoare. Decretul din 22 mai 1826 a stabilit că se vor aplica numai acele obligații, care corespund celor din hrisovul lui Duka-Vodă, plus cele pe care muntenii și le-au asumat în mod voluntar. De asemenea, s-a subliniat faptul că, în 1814, ei erau încă liberi să folosească pajiști și păduri, astfel încât li se permitea să obțină gratuit lemn de plută, pentru vânzare. Întrucât guvernul nu și-a pus în aplicare în mod ferm ordinele, disputele au continuat, astfel că, la începutul anilor 1940, a existat o răscoală, care a determinat, în ​​1843, încartiruirea a 900 de soldați în aceste zone. Răsculații au fost pedepsiți, iar liderii lor închiși. Printre ei a fost și Lucyan Kobylica”[1].

În 1843, biserica Sfântul Vasile din Coniatin, cu 830 enoriaşi, patronată de Mihail de ROMAŞCAN, Ioan de GAFENCO şi Grigore de AIVAS, avea neocupat postul de paroh. În 1876, patron al bisericii era Gudenus GORDIAN, paroh fiind Vasile HIMEN, numărul enoriaşilor rămânând aproximativ acelaşi (859). În 1907, comuna bisericească Coniatin şi Semacova, cu biserică în Coniatin, număra 1.199 enoriaşi, patron al bisericii find Ladislaus Graf BAWOROWSKI. Paroh în Coniatin, dar şi în Iabloniţa, era Ştefan HALIP, iar cantor, din 1902, Vasile TOUSTIUK, născut în 1872.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Vijniţa – Putila cu Stroroneţ (district), Chiseliţeni, Toraki și Sergi, Plosca, Dihteniţa, Dolhopole sau Câmpulung rusesc, Jabloniţa, Koniatyn, Petrasza sau Petriceni, Rostoki, Stebny cu Stepki, Uscie-Putilla cu Mariniceni”[2].

1884: În Coniatin funcţiona, din 1884, o şcoală cu o clasă[3].

În 1890, comuna Coniatin avea 1.091 locuitori. Primar era Vasile Charabanovici, paroh – George Daşchievici, iar cantor bisericesc – Teodosie Şcraba.

1891: „Moralitatea locuitorilor din munți este rea. La începutul acestui secol, se spune că un fel de comunitate feminină a existat în rândul huzulilor și, de cele mai multe ori, femeile se ofereau străinilor. Sănătatea acestor locuitori de munte era la fel de proastă la acea vreme; orașele întregi au fost contaminate de boli sexuale. Acum, circumstanțele s-au dovedit a fi mai favorabile; cu toate acestea, ele sunt încă de condamnat, în comparație cu cele ale rezidenților învecinați. Cât de departe poate ajunge această aberație morală se poate înţelege din exemplul unui proces, ţinut în fața judecătorilor de la Cernăuţi, în anul 1891, proces din care a rezultat că o huţulcă din Coniatin, în asociere cu iubitul ei, şi-a ucis bărbatul și, în timp ce cadavrul era încă în casă, s-au dedat unei înflăcărate orgii sexuale. Întâmplător, există încă cazuri, în care huţulcele se oferă singure, dar numai dacă sunt bete. Recent, la Seletin, un bărbat a făcut un copil cu fiica sa, iar la Zabie, un huţul, care a făcut o fiică cu o femeie în afara căsătoriei, a avut relații sexuale şi cu ea, apoi și cu nepoata care i s-a născut. De asemenea, este semnificativ faptul că o mamă nu a ezitat să le spună călătorilor că fiica ei a murit de sifilis (poterucha). Un raport oficial spune că femeile huţule cred că este un păcat să te refuzi unui bărbat. Alții împărtăşesc eresul că orice femeie, care este capabilă să nască, dar nu a născut, va trebui să mănânce prunci în cealaltă lume”[4].

1895: Casele din Coniatin, durate din bârne, ca peste tot în Carpaţii Orientali, au „partea exterioară a pereților netencuită cu argilă sau mortar; în mod excepțional, se tencuiesc cel mult cadrele geamurilor. Benzile de tencuială din jurul ferestrelor sunt văruite în alb sau se tencuieşte o suprafaţă dreptunghiulară care cuprinde ambele ferestre; în Coniatin puteți vedea, deseori, dungi orizontale de tencuială între bârnele pereţilor”[5]

1785: În „17 și 18 aprilie, apoi în 1 și 2 mai 1785, furtunile cu grindină de pe valea superioară a Ceremuşului au provocat pagube mari. Apoi locuitorii din Iabloniţa, Coniatin și Câmpulungul Rusesc au ajuns la concluzia „că așa vreme rea a fost adusă de „bătrânele”, adică de așa-numitele vrăjitoare de acolo”. Pe 8 mai, prin urmare, au izbutit să adune toate femeile bătrâne într-un hambar şi le-au cerut să oprească potopul, apoi au început să le ardă părul. Ele ar fi fost, cu siguranţă, ucise, dacă, în ultima clipă, „unii dintre cei mai respectaţi bătrâni de acolo” nu le-ar fi considerat pe aceste bătrâne ca ştiutoare „in futurum”, care pot şti viitorul”[6].

1896: În Coniatin era preot Vasili Kozaricziuc, autor a unor studii monografice, publicate la Viena – în special în Globus, iar în Sergie, Georgi Hanicki, de la care istoricul şi universitarul Raimund Friedrich Kaindl a primit importante informaţii (p. 408) pentru studiul său Der Festkalendar der Rusnaken und Huzulen (Calendarul sărbătoresc la Runaci şi Huţuli)[7]. Povestea aceasta o reia istoricul Kaindl şi în studiul (p. 272) publicat în Globus, intitulat Die volkstümlichen Rechtsanschauungen der Rutenen und Huzulen (Părerile juridice populare ale ruteanului şi Huţulului)[8], aşa că satul Coniatin a ajuns cunoscut în tot imperiul german, în ciuda predispoziţiei spe intimitate şi însingurare a munteanului.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Coniatin (Koniatyn), comună rurală, districtul Vijniţa, aşezată pe Ceremuşul Alb, între Dolhopole şi Iabloniţa. Suprafaţa: 21,46 kmp; po­pulaţia: 1.091 locuitori ruteni, de religie gr. or. Se compune: 1). din satul de reşedinţă Coniatin, aşezat la confluenţa pârâului cu acelaşi nume cu Ceremuşul Alb; are 393 locuitori şi având ca că­tune atenenţele Hliboca şi Pleta; şi 2). din satul Semacova. Satul de reşedinţă este lângă drumul de munte Iabloniţa-Stebne; are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică paro­hială, cu hramul „Sfântul Vasile”. La 1776, depindea de Câmpulungul Rusesc. Numele său provine de la cuvântul rusesc Konj = cal. Această numire este în legă­tură cu o legendă, care spune că acest loc era cuibul unor renumiţi hoţi de cai. Populaţia, formata din huţani, se ocupă cu prăsila de vite şi cu exploatarea păduri­lor. Comuna posedă 172 hectare pământ arabil, 1.023 hectare fânaţuri, 13 hectare grădini, 382 hectare izlaz, 13 hectare poieni, 1.311 hectare pă­duri. Se găsesc 108 cai, 552 vite mari cornute, 1.117 oi, 270 porci şi 93 stupi. Coniatin (Koniatyn), târlă, pen­dinte de moşia cu administraţie particulară Putila, districtul Vijniţa. Semacova, sat, care, împreună cu satul Coniatin, formează comuna rurală Coniatin, districtul Vijniţa. Este aşezat la Est de satul reşedinţă şi are o populaţie de 626 locuitori. Se compune din vatra satului, cu 410 locuitori, şi cătunele: Hliboca, Pleta şi Rosişnei”[9]. Situat la poalele munţilor Chicerele Roşişnei, Maximeţ, Pleta şi Semacova şi ale dealurilor Bulenca, Hliboca, Lipovăţul, Pohar şi Volşineţ, Coniatinul avea cinci părţi de sat, Chicera, Hliboca, Kipovăţ, Roşişna şi Seneţa, precum şi trei cătune, Hliboca, Pleta şi Semacova.

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[10], următorii învăţători şi învăţătoare: Mina Iaroslava, comuna Iabloniţa, Coniatin, jud. Rădăuţi, media, 7,11, şi Martinescu Trandafira, comuna Coniatin – Semacova, media 7,62”.

[1] Archiv für österreichische Geschihte, Wien 1899, pp. 673, 674

[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 58, 1876 p. 101, 1907 p. 114

[4] Kaindl, Raimund Friedrich, Die Huzulen, Wien 1894, p. 9

[5] Mitteilungen der anthropologischen Gesellschaft in Wien, Wien 1895, pp. 153, 154

[6] Kaindl, „Hexenprocesse” in der Bukowina (Încercări de vrăjitorie în Bucovina), în Zeitschrift für österreichische Volkskunde, Wien 1902, p. 122

[7] Mitteilungen der kaiserlich-königlichen geographischen Gesellschaft, Wien 1896, pp. 401 şi următoarele

[8] Globus, Nr. 17, Anul LXVI, octombrie 1894, pp. 270 şi următoarele

[9] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 71

[10] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552