Poemele Deltei: Credinţa

iar Dumnezeu în totul şi în toate

nu conteneşte încă să respire,

deşi îl văd cu mâinile legate

supus la cazne-n câte-o mănăstire,

apoi îl întâlnesc numai lumină

în nuferii plăpânzi de peste ape,

ofrandele pe care nu le-nchină

abia-abia îmi mai încap sub pleoape

şi sufletul – imensă bucurie –

din când în când va scrijeli pe cer

câte un vers din sfânta-i poezie,

câte-un alean al marelui mister

vestit de albatroşii ca o vrajă

a biruinţei vieţii pe pământ,

iar Dumnezeu, cu zâmbetul drept strajă,

se face cântec. Şi-l trăiesc. Şi-l cânt…