trenul de noapte

carinei ioana

hai, haaai,

tren de noapte ostenit,

bezna-i lamă de cuţit

şi în suflet mi-o înfige

să mi-l scoată pe cârlige

şi să-l frigă pe cărbuni

până-n ziua sfintei luni

un cobzar din galaxie

ce pe-aicea întârzie

şi în simplul lui plictis

simt că nu-s şi simt că mi-s

numai bietul tren de noapte

rătăcit din şapte-n şapte

şi din nouă mult mai sus

ca să înţeleg că nu-s

decât trenul care taie

timpul sfânt şi îl despoaie

de clipite ostenite,

de cuvinte şi ispite

să rămână-n file doar

cântecul unui cobzar

leac din leac şi strop din sânge

care-n struna lui se frânge

şi se pierde în avai,

tren de noapte, hai, hai, hai!…