pe sub lumina mirelui divin

copacii-s lăutari și-i văd cum cântă

printr-o risipă calmă de culori

în zarea zării intimă și sfântă

ce-mi poticnește calea uneori,

dar vin copacii mei și mă ridică

să pot păși pe treptele-n balans

într-un superb octombrie de pică

și să mă prind cu stelele în dans

*

desprins din frunza care mă tot rupe

în curmezișul cerului pieziș

atunci când tot încearcă să astupe

melancolia vieții cu frunziș:

octombrie, superbă catedrală

în care simt nevoia să mă-nchin,

mi-a pregătit veșmintele de gală

pe sub lumina mirelui divin