cântec pentru tiberiu cosovan

pe prispa vieţii proaspăt aşternut

octombrie mai freamătă din verbe,

iar în frunzare universul fierbe

în căutarea altui început,

căci vor veni îngheţuri şi ninsori

să despletească-n vise veşnicie

şi somnul să-l prefacă-n poezie

şi-n viscol risipit prin căpriori,

*

dar să nu-ţi pese, cosmice risipe

de frumuseţe urcă înspre cer

şi tot ce-i sacru încă-i efemer

cu rădăcini în frunze şi în clipe

de parcă Dumnezeu îşi pregăteşte

sălaşul în păşirile pe moarte

pe când presoară urme într-o carte

şi-n file uriaş se desluşeşte,

*

iar tu, pe prispa vieţii odihnind

şi numărând silabe-n închinare,

ai să înfăşuri suflete-n ninsoare

şi-n nostalgia primului colind

ce va răzbi spre case leru-i ler

în noaptea sfântă-a naşterii depline,

octombrie s-a prăbuşit în tine,

octombrie s-a aşternut pe cer