Cernăuți, 3/15 August 1871, Mihai Eminescu, Pamfil Dan
„D-lui DUMITRU BRATIANU
Stimate domnule,
*
Prin articolul d-voastră, publicat în Nr. din 23 Iulie a. c. al jurnalului Românul, ați împrumutat serbării de la Putna acea strălucire pe care prestigiul unui nume ș-a unei inteligențe însemnate i-o dă unei fapte ne-nsemnate chiar.
*
Dacă însă serbarea s-ar întâmpla într-adevăr ca să aibă acea însemnătate istorică, pe care i-o doriți d-voastră, dacă ea ar trebui să însemne piatra de hotar, ce desparte pe planul istoric un trecut nefericit de un viitor frumos, atunci trebuie să constatăm tocmai noi, aranjatorii serbării, cum că meritul acesta, eroismul acestei idei nu ni se cuvine nouă. Dacă o generațiune poate avea un merit, e acela de a fi un credincios agent al istoriei, de a purta sarcinile impuse cu necesitate de locul pe care îl ocupă în lănțuirea timpilor. Și istoria lumii cugetă, deși încet încă, dar just, că istoria omenirii e desfășurarea cugetării lui Dumnezeu. Numai expresiunea exterioară, numai formularea cugetării ș-a faptei constituiesc meritul individului ori al generațiunii; ideea internă a amândurora e latentă în timp, e rezultatul unui lanț întreg de cauze, rezultatul ce atârnă mult mai puțin de voința celor prezenți decât a celor trecuți.
*
Cum la zidirea piramidelor, acelor piedici contra pasurilor vremii, fundamentele cele largi și întinse purtau deja în ele intențiunea unei zidiri monumentale, care e menită d-a ajunge la o culme, astfel în viața unui popor murul generațiuinile trecute, care pun fundamentul, conține în ea ideea întregului. Este ascuns în fiecare secol din viața unui popor complexul de cugetări, care formează idealul lui, cum în sâmburele de ghindă e cuprinsă ideea stejarului întreg. Și oare oamenii cei mari ai României nu-i vedem urmărind cu toții, cu mai multă ori mai puțină claritate, un vis al lor de aur, în esență același la toți și în toți timpii? Crepusculul unui trecut apus aruncă prin întunericul secolelor razele lui cele mai frumoase și noi, agenții unei lumi viitoare, nu suntem decât răsuflul său.
*
De aceea, dacă serbarea întru memoria lui Ștefan va avea însemnătate, aceea va fi o dovadă mai mult cum că ea a fost cuprinsă în sufletul poporului românesc și s-a realizat, pentru că a trebuit să se realizeze; dacă însă va trece neînsemnată, atunci va fi dovadă cum că a fost expresiunea unor voințe individuale, necrescute din sâmburele ideilor prezentului. E o axiomă a istoriei că tot ce e bine e un rezultat al cugetării generale și tot ce e rău e productul celei individuale. De aceea, meritul nostru va consista numai în formularea ideilor și trebuințelor consistente ale poporului, nu în crearea unor altora; ne vom lăsa îndreptați de cugetarea și trebuințele poporului nostru, nu d-ale noastre proprii, recepute poate de la străini, ne vom lăsa conduși de curentul ideilor națiunii, și nu vom pretinde rolul d-a conduce noi, prin ideile noastre individuale.
*
Prin numele și inteligența d-voastră ați auncat asupră-ne razele celei mai curate ale generațiunii căreia îi aparțineți; de aceea, primiți mulțămita noastră – nu pentru noi, ale cărora nu-s nici ideea, nici condițiunile de realizare –, ci pentru sfințenia cauzei, a cărei flamură o urmăm cu toții și al cărei un moment e și serbarea aceasta.
*
Cernăuți, 3 / 15 August 1871
Pentru comitet: Mihai Eminescu, Pamfil Dan”.
*
„București, 11 / 23 August 1871
*
Domnilor membri ai comitetului central pentru serbarea de la Putna.
Domnii mei,
*
Permiteți-mi, vă rog, să vă ofer aici expresiunea simțămintelor mele de gratitudine pentru patriotica epistolă cu care ați bucurat inima mea. În frumoasa voastră epistolă îmi ziceți:
*
„Numai expresiunea exterioară, numai formularea cugetării ș-a faptei constituiesc meritul individului ori al generațiunii; ideea internă a amândurora e latentă în timp, e rezultatul unui lanț întreg de cauze”.
*
Așa este, toți câți am fost, câți suntem și câți vom fi, toți facem istoria. Cu credința, cu suferințele, cu luptele, cu cugetările și cu actele noastre, toți Românii răsucim firul vieții noastre naționale; mici și mari, toți luăm parte și fiecare zi, fecare secundă își aduce contingentul său la marea operă ce, de două mii de ani, se urmărește fără întrerupere pe pământul anticei Dacii, cu toate viforele și eclipsurile ce d-atâtea ori au încercat credința noastră. Sunt, însă, epoci în viața popoarelor, epoci mari, în care lucrarea misterioasă a secolelor, ca picătura ce alunecă pe pereții peșterilor, ia o formă, se cristalizează, sub suflarea aleșilor lui Dumnezeu, și apucăturile voastre, junii mei frați, spun inimii mele c-o așa epocă va fi epoca voastră, urzitori ai serbării de la Putna.
*
Îmi mai ziceți:
„Meritul nostru va consista numai în formularea ideilor și trebuințelor consistente ale poporului…”.
*
Inima mea nu m-a înșelat. De aceea am văzut în serbarea comună tuturor țărilor române, proiectată de voi, evenimentul timpilor moderni cel mai însemnat, cel mai fecund la rezultate mărețe pentru Români. De aceea România liberă, pân-aci înmărmurită, deodată tresări în preajma serbării voastre. De aceea chiar fiii cei mai sceptici, oameni care n-au nici cultul trecutului, nici speranțe în viitorul României, și ei, ca magii sfintei scripturi, aleargă să se închine și să ducă daruri la locul sfânt al întâlnirii voastre. Speranțe sau temeri, toată suflarea română este cuprinsă d-un fior ce îl produc doar crizele cele mari, și care au, s-ar putea explica, de n-ar fi presimțit sufletele noastre că e o taină mare, o taină sfântă are să se celebreze în altarul bisericii Sfântului Ștefan al Românilor. Da, ceea ce voi numiți un parastas este celebrarea unei mari nașteri, este pentru întregul Orient învierea poporului mesie. Ochii sufletului meu văd deja columna de foc ce are să înalțe până la cer a voastră cedință. Căldura și lumina inimilor voastre vor încinge inimile tuturor Românilor și le vor arăta calea mântuirii, deschisă urmașilor săi de Ștefan, Domnul tuturor Românilor.
*
Fie lăudat numele tău, Doamne Dumnezeul părinților noștri, care ai dăruit inspirațiuni demne de dânsa junimii școlilor noastre! Fie ca mobilul tuturor actelor ei să fie iubirea patriei și ca tot patria pururea să fie ținta vieții sale!
D. Brătianu”.
(Telegraful, Anul I, Nr. 111, miercuri 18 august stil vechi 1871, p. 2)