Partizanii “jupânilor”
*
Printre primii sosiţi la sărbătoarea “Jupânu’” s-au numărat operatorii Lucian Căluşeriu (Centrul Cultural “Bucovina”) şi Valentin Aghiorghiesei (Intermedia), amândoi cu vocaţii, deocamdată vag secretizate, în aplicaţii culturale (cine ştie, poate că şi în cultură – numai viitorul o poate şti). Valentin, zărindu-mă, s-a grăbit să mă întâmpine, pentru a-mi spune că, în martie, va face o expoziţie de caricatură. Să-i văd, întâi, lucrările, apoi o să-i dau povaţă, dacă în martie, dacă mai târziu, şi o să-l şi ajut.
*
Încet, încet, s-au adunat câţiva dintre partizanii săptămânalului “Jupânu’“: poetul Roman Istrati, umoristul Constantin Horbovanu, folcloriştii Gabriela Teişanu şi Călin Brăteanu, doamna profesoară Manuela David, Carmen Marcean, teleaşti de la Intermedia, jurnalişti de la “Jupânu'” şi de la “Radio TOP”. Politrucii Sucevei, prezenţi doar pe şevalete şi pe spaliere, tocmai se înghesuiseră prin domiciliile conjugale, ca să se vadă, împreună cu familiile lor, la tembeliviziunile locale, care-i înveşnicesc (şubred) în carnaţia duhnitoarei a clipei: iată-i azi, căci mâne nu-s, bine, Doamne, că s-au dus!
*