O vizionară bucovineană, în Fundu Moldovei

„Oameni care au avut prilejul să stea de vorbă cu Dumnezeu, cu sfinţii şi cu îngerii, nu sunt atât de puţini, cât s-ar crede, prin sa­tele româneşti. Şi dacă n-au avut toţi parte de „fenomenul Maglavitului”, cât de duioşi nu sunt unii dintre ei! Iată de pildă, Catrina Ursu din satul Fundul Moldovei, care a avut trei „vedenii”, trei „leşinuri” şi a văzut Ia­dul şi Raiul! De atunci nu mai are decât o singură dorinţă: să ajungă sfântă şi mucenică şi să nu-i putrezească oasele după moarte, ca să o cunoască şi cei ce astăzi nu cred în ade­vărul spuselor ei. Rugăciunile şi le începe, în fiecare zi, la ora 6 dimineaţa şi le spune „în gura mare”, bătând mătănii şi plângând în hohote, până la ora 10, Din gura ei curg fără încetare versuri de o fermecătoare factură populară. Blânda ei manie religioasă, o face depozitara nesecată a întregii vieţi religioase populare, aşa cum este ea în fiinţă în această parte a ţării, pe temeiul „cărţilor”, „epistolii­lor” şi a tezaurului de legende hagiografice, cu sau fără influenţe mai vechi bogomilice.

Catrina Ursu se roagă pentru ea, pentru ai ei, pentru împăraţi şi conducători de oaste, pentru oamenii prea fericiţi ca să se gândească singuri la Dumnezeu, pentru cei aflaţi în nenorocire, bolnavi şi săraci, pentru vitele omu­lui şi vieţuitoarele câmpului, pentru păduri, pentru ape, pentru grâul care se trudeşte să crească în holde, pentru tot ce vieţuieşte şi deci suferă pe acest pământ. Uneori, frăge­zimea şi sfinţenia simţămintelor ei par a în­trece chiar şi pe acela a „Florilor” Sfântului din Asisi”[1].

[1] Stahl, H. H., O vizionară bucovineană, în Sociologie românească,  Nr. 1, An I, ianuarie 1936, pp. 48, 49