Satul Holda, într-un studiu monografic din 1939

„Aşezarea satului Holda[1]. Cătunul Holda este si­tuat pe malul stâng al Bistriţei moldovene, în cu­prinsul judeţului Neamţ, la o distanţă de 98 km de oraşul cel mai apropiat – Piatra-Neamţ. Ca înfăţişare exterioară, este un sat împrăştiat; el însuşi face parte din comuna Broşteni, situată la 3,5 km depărtare de vatra Holdei; la rândul său, Holda însăşi formează o serie de ramificaţii, determinate de cursul pâraielor şi numite după numele apelor de-a lungul   cărora sunt aşezate. Astfel, de Holda se ţine micul grup de case de la gura pârăului Căboaie, denumit Căboaia, lunga înşirare de case, de-a lungul apei Puzdra, cu ace­laşi nume, apoi Cârjoaia şi Capra, de pe pârăul Caprei. Toate, laolaltă, însă, formează un tot, atât ca unitate de organizare, cât şi ca viaţă socială şi diferă considerabil de cătunele mai îndepărtate şi dependente tot de Broşteni, Neagra şi Cotârgaşi.

Ca toate aşezările omeneşti, care caută apă, spre a se dezvolta, în apropierea ei, satul Holda se întinde mai mult în lungime, decât în lăţime, împrăştiindu-se pe mici platouri, alcătuite de cotitu­rile Bistriţei; mersul apei e paralel cu drumul prin­cipal al cătunului. O altă arteră de comunicaţie este drumul Puzdrei, care merge de-a lungul pârâului cu acelaşi nume, până în interiorul satului. Din aceste două drumuri principale, pornesc nişte uliţe înguste şi întortocheate, înconjurând curţi mici şi parcele mărunte cu păpuşoi, semă­nat în apropiere de casă. Dealurile din jurul cătunului îl strâng până aproape de apa Bistriţei. Casele, răsfirate de-a­ lungul apelor, se pitesc la picioarele dealurilor cu culmi împădurite şi coaste acoperite cu iarba islazurilor. Doar câte unele din case se răzleţesc şi ele pe coastă, unite cu vatra cătunului prin poteci sau prin câte un drum îngust.

Flora. Munţii din jurul Holdei sunt acoperiţi cu coroana bogată a pădurii. Această vegetaţie se datoreşte calităţilor solului, şi anume micaşisturile, din care, în mare parte, sunt alcătuiţi mun­ţii; având duritate mică, sunt uşor dezagregaţi de agenţii atmosferici şi dau uşor naştere primului strat de sol, prielnic dezvoltării vege­taţiei. Pe la vârfurile munţilor creşte mai mult bradul roşu sau molidul, iar mai jos, esenţele sunt amestecate: între brazi, apare mesteacănul, ari­nul, paltinul, carpenul, fagul, teiul, alunul şi ră­chita. Muntele Pleşu e despădurit, în urma unui uragan puternic, care a dezrădăcinat aproape toată pădurea. Actualmente, e acoperit cu fâneţele şi islazul comunal.

Plante folosite de populaţie: Dintre esenţe, nu­mai bradul este exploatat; celelalte servesc de combustibil. Alte plante sunt unicele fructe care bucură copilăria tinerilor holdeni şi acoperă toate coastele munţilor din jur: fragi, zmeură, mure, căpşuni, afine. Ciuperci bune de mâncat cresc în abundenţă; fiecare soi de ciupercă are o anume întrebuinţare în gospodăria holdencei; de exemplu, bu­reţii graşi îs buni la sarmale, pupii merg pen­tru borş, hribii şi vineţele de tocană. Sunt şi o seamă de plante de leac, care cresc în pădure: slăbănogul, pojarniţa, trifoiul, nughia văii, dumbravnic, iarba sihastrului, scoruş, arnică, ramură de zmeură, limba vecinei, mintă rece şi gălbenele. În sat există câteva femei, care le cunosc şi le întrebuinţează contra durerii de stomac şi de cap.

Clima. Holda are o climă muntoasă; verile nu sunt prea călduroase, cu diferenţe de temperatură mai accentuate dimineaţa şi seara; iernile sunt destul de blânde şi permit ciobanilor să stea şi iarna cu oile pe munte, la stâni. Ploile, ca în toate regiunile de munte, sunt abundente şi deseori însoţite de descărcări electrice. Toate acestea nu stingheresc întru nimic activitatea holdenilbr, care, obişnuiţi cu natura înconjurătoare, înfruntă cu tărie toate intemperiile şi improvizează pe loc mijloacele de apărare în contra lor.

Aşezarea gospodăriilor: Aşezarea gospodăriilor nu este regulată, fiind determinată de accidentele terenului şi de reţeaua pâraielor. Casele sunt ma­sate la confluenţa Puzdrei cu Bistriţa, iar apoi se resfiră de-a lungul apelor. În majoritatea cazurilor, faţada caselor e îndreptată spre drum. Tipul caselor se apropie de tipul bucovinean, se întâlnesc chiar construcţii caracteristice bucovinene. Materialul de construc­ţie este lemnul, în special bârne de brad, iar pen­tru acoperiş e generalizată şiţa.

Condiţiunile naturale determină întrucâtva fe­lul de a fi al locuitorilor Holdei. Aşezarea satului pe apa Bistriţei şi între munţi, dar mai ales conformaţia solului, au contribuit la alcătuirea unui tip patriarhal de viaţă econo­mică şi socială, care s-a menţinut neştirbită până aproape de epoca războiului. Abia după acea dată şi mai ales în timpurile din urmă, sub influenţa factorilor de organizare social-economică a Văii Bistriţei, viaţa Holdei a început să se schimbe, după cum vom vedea mai departe. Deocamdată, să vedem cum se plasează gene­raţia tânără a satului în acest cadru natural,

CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA CONDIŢIUNILOR DE TRAI ŞI EVOLUŢIA SATU­LUI. Cea mai veche aşezare din această re­giune a Bistriţei, Holda, pare să fi fost şi cea mai populată pe vremuri, judecând după arenda ce o plătea mănăstirii Voroneţului, de prin 1742. De atunci, satul nu numai că şi-a schimbat înfăţi­şarea externă, dar viaţa sa economică a suferit o transformare; iar în prezent, satul se află chiar în pragul unei faze complet noi de evoluţie.

Viaţa şi structura de temelie a satului, pare să fi fost creată, în primul rând, de condiţiunile ca­drului natural, care a determinat vechile aşezări. Din acest punct natural, se desprind două ele­mente principale: apa Bistriţei şi munţii acoperiţi cu pădure. Aşezarea satului, lângă Bistriţa, i-a hărăzit co­municarea uşoară cu alte aşezări mai la vale, iar cu timpul, holdenii au comercializat acest drum de comunicaţie, îndemnându-se să ia parte la ex­ploatarea pădurilor din jur.

Deşi Holda n-a fost centru pentru plutărit şi nici nu a numărat prea mulţi plutaşi printre locuitorii ei, care situaţie e păstrată şi în prezent, to­tuşi ea a suportat multe influenţe din par­tea plutaşilor care treceau prin ea, de la Barnar, la vale. Iar în clipa în care s-au creat centre de exploatare sistematică a lemnului, la Barnar şi la Broşteni, aceasta din urmă chiar cu un caracter industrial pronunţat, tot satul a început să resimtă influenţa acestui fapt asupra vieţii sale economice şi sociale însăşi. Totuşi, până în timpuri mai recente, Holda îşi mai păstra caracterul de odinioară, acel al unui sat de crescători de vite. Atât aşezarea, cât şi natura solului determinau locuitorii să îmbrăţi­şeze această ocupaţie, presărând cu stâni inima dealurilor. Era şi natural să se ocupe cu vitele, atunci când agricultura era la început exclusă din rândul ocupaţiilor principale, odată ce pă­mântul arabil din raza Holdei nu întrecea 14 ha.

În mintea sătenilor, a rămas până acum convin­gerea că „vita este bogăţia omului”. Puterea mate­rială a unei gospodării se calculează şi acum după numărul vitelor, ce le posedă. Însă lucrurile sunt, în prezent, mult schimbate; Holda este înconjurată de pădure, care ocupă 5.000 ha din 5.946 suprafaţa totală, lăsând abia 500 ha fânaţe şi 330 ha islaz şi păşune. Or, pădurea aparţine în întregime Domeniului princiar şi soarta păşunatului depinde de mă­surile luate de administraţia acestuia. Înainte vreme, vitele holdenilor păşteau în pădure, fără să fi prezentat nici o problemă în privinţa între­ţinerii lor. Aproape nu există sătean, care să nu plângă acele vremuri, când „pădurea era liberă de păşunat”, şi fiecare putea să ţină vaci şi oi cât de multe. Măsurile actuale, însă, luate în ve­derea protecţiei pădurii şi restricţiunile inerente regimului silvic, au drept urmare restrângerea pă­şunatului şi scăderea creşterii de vite; împrejurările sunt de aşa natură, că mulţi săteni îşi vând vite, din lipsa de păşune. Vitele scad nu numai cantitativ, dar şi calitativ, din cauza hranei şi în­grijirii necorespunzătoare; la mijlocul acestor stări de lucruri stau lipsa de cunoştinţe nece­sare, dar mai ales imposibilitatea materială a să­teanului de a-şi procura alt soi de condiţiuni. De aci, scăderea considerabilă a speciilor. în ul­tima perioadă a vremii. Iată cum se repartizează animalele domestice ale Holdei, Holdiţei, Căboaiei şi Caprei, laolaltă, ceea ce însemnează circa 700 de locuitori: Ovine – 1.360 capete; Bovine – 336; Cabaline – 55; Porci – 47; Păsări – 929.

Împiedicând şi scăzând creşterea vitelor, regi­mul silvic actual oferă, în schimb, ocazia de muncă în pădure, la centre de exploatare, ceea ce în­curajează, din ce în ce mai mult, pe holdeni să se lase de vechea lor ocupaţie şi să intre ca mun­citori angajaţi în industria lemnului. Urmările sociale ale acestui fapt sunt de cea mai mare importanţă. În prezent, locuitorii satului văd în munca la pădure unica lor sursă de câştig. Regimul de muncitori angajaţi şi mai ales contactul lor cu elemente străine, întâlnite inevitabil în cursul muncii lor la exploatări, le transformă menta­litatea, prefăcându-i în ceva mijlociu între ţă­rani şi lucrători propriu-zişi. Mai ales tineretul apare receptiv la aceste schimbări. Reducerea creşterii vitelor şi mutarea centrului de gravi­tate a muncii dau naştere la un oarecare dezechilibru economic; de aci tendinţa, apărută re­cent, de a crea surse de venit prin înjghebarea de mici ateliere în sat (lemnari, cizmari, stoleri, croitorese, cojocărese etc).

Altă serie de locuitori şi, în special, tineretul de ambe sexe, îşi caută câştig angajându-se în serviciu la gospodari chiaburi din alte sate şi în special la Broşteni, pe timpul sezonului de vile­giatură, ceea ce însemnează încă o cale pentru infiltraţiuni de influenţe orăşeneşti. Se creează o anume clasă, aceea a săracilor, care, fiind siliţi să câştige traiul dincolo de hotarul satului, apar ca aducătorii inovaţiilor şi zguduitorii tradiţiilor. Apropierea Broştenilor, ca centru de industrie şi de vilegiatură, joacă un rol deosebit şi prin in­fluenţa pe care o exercită diferite manifestări comune, care au loc la acea comună centrală, de pildă hora de duminecă. Şi, pe această cale, pă­trund în Holda influenţe străine, de orăşenizare în ceea ce priveşte portul, limbajul, jocul şi chiar obiceiurile.

Dar unde se resimte mai mult acest proces de transformare, care începe să cuprindă Holda cea veche, este familia; familia intră de pe acum într-o fază extrem de critică a modificărilor care tind să-i atace, cu timpul, însăşi structura. Ca să ne dăm seama de mentalitatea holdenilor, privitor la procreaţie, e bine să nu uităm că avem în fata noastră o Holdă veche, puternică încă, şi una nouă, care tinde, încetul cu încetul, să-i ia lo­cul[2]. E vorba de evoluţia familiei holdene, în ritm cu evoluţia economică şi industrială a satului.

De la Holda cea veche, a rămas o anumită tra­diţie familiară, un crez al familiei patriarhale, le­gat cu credinţa în Dumnezeu şi cu o supunere fa­talistă şi necontestată fată de voinţa superioară. O parte din populaţie însă, şi în special bărba­ţii, ca muncitori de pădure şi la plute, iar în timpul din urmă şi unele din fete tinere, au în­ceput să se dezrădăcineze, în funcţie de muncă, din tradiţia satului şi din ambianţa familiei vechi. Muncitorul ambulant a fost acela în care s-a încuibărit primul element de transformare, primele infiltraţiuni de influente străine, orăşeneşti, indivi­dualizate şi dezorganizatoare de familie. Acestea se transmit pe nesimţite şi, în faza actuală, se for­mează la Holda un început de curent de socializare, de eliberare individuală de sub presiunea răs­punderilor şi sarcinilor familiare. Aceasta nouă influentă cuprinde rândurile tinerilor şi tinerelor, atrăgându-i cu formula de viaţă liberă şi viaţă din plin. În această concepţie, procreaţia apare ca o piedică şi un neajuns, care trebuie evitat şi com­bătut. Această tendinţă este acceptată deopotrivă, atât de băieţi cât şi de fete.

Şi totuşi, substratul tradiţional se dovedeşte a fi prea puternic, pentru a fi biruit definitiv de aceste idei nouă. Şi, într-un moment dat, la în­cheierea noii căsnicii, familia patriarhală apare triumfătoare şi categorică, susţinută şi de bărbat, care, din clipa înfiinţării familiei pro­prii, cere respectarea regulilor şi moralei patriar­hale, şi de femeia care îşi descoperă întipărit profund în întreaga-i fiinţă idealul unui cămin pa­triarhal”[3].

Textele care privesc natalitatea în sine nu le mai culeg, dar pot fi lesne aflate de către cei interesaţi, dar fără să omită „Naşterea la Români”, de Simion Florea Marian. Am să notez doar numele unor locuitoare ale Holdei, care au fost consultaţi de către echipa de autoare a monografiei: Natalia Ţifui, de 24 ani; Ileana Vrânceanu, de 31 ani; moaşa Maria Dăniloaia, de 65 ani; Natalia Velniţă, de 29 ani; Ileana Cătănoaia, de 25 de ani; Ileana Vrânceanu, de 31 ani; Elena Tărâţă, de 17 ani; Sevastiţa Ungureanu, de 29 ani; Oaraschiva lui Haralamb Petriţa, de 35 de ani; Veronica Pusleică, de 37 ani.

[1] Cercetarea a fost întreprinsă sub conducerea dnei Nataşa Popovici-Raiski, directoarea de studii a Şcolii de Comandante de la Broşteni – Neamţ, care a dirijat-o şi redactat fişele. Contribuţia elevelor este menţionată în dreptul fiecărui capitol.  Material cules de Eliza Petrescu şi Silvia Botescu.

[2] Material cules de domnişoarele Tomegea şi Dimitriu. Alte contribuitoare, la textele acestei monografii, au fost Ecaterina Leon, Rozalia Ţupeş Bila, Leontina Cojocaru, Emila Ciobanu;

[3] Popovici-Raiski, Nataşa, Familia şi copilul într-un sat din Neamţ (Holda), în Sociologia românească, nr. 4-6, anul IV, aprilie-iunie 1939, pp. 217-242