Numele Iesus Christos, vestit în vremea troienilor

Acrostihul “Jésus Christus“

*

Partea întâi a profeţiei Sibyllei Erythreea, căreia i se spunea, după locul ei de naştere, Zarand, şi Zarandina, a fost reprodusă de Sfântul Augustin, în latină, în baza traducerii făcute de fostul proconsul Flaccianus, care, ca şi Augustin, se creştinase şi n-ar fi de exclus un misionariat creştin al lui Flaccianus prin fosta Dacie, numele lui desemnându-l pe acel legendar Flachus, din care spuneau românii, de-a lungul veacurilor următoare, că s-ar trage. În “Datina, Biblia Românilor”, în baza similitudinii dintre dreptul pelasg şi dreptul valah, eu am încercat demonstraţia că Flachus ar reprezenta memoria subconştientă a lui Pelasg, unul dintre primii iniţiatori ai civilizaţiei pre-totemice. Dar nu exclud nici această ultimă posibilitate, pentru că şi Augustin, şi Flaccianus fuseseră, înainte de a se creştina, de religie pelasgă, religie pe care, ulterior o combat vehement (vrând s-o cunosc, chiar şi din polemici negative, citesc minunata lui carte, “De civitate dei”, şi vă mai şi povestesc despre ce-am mai aflat).

*

Prima parte a profeţiei înseamnă şi un poem elin superb, care parcă îl prevesteşte şi pe Pindar. Partea a doua, însă, pe care Flaccianus nu a izbutit să o traducă în acrostih (latina nu-i la fel de flexibilă ca româna, iar alternanţa versurilor cu silabe inegale l-a năucit) pare să se îndepărteze de religia greacă străveche şi, mai ales, de cea pelasgă (cea natrurală, apoi cultul lui Apollo, pe care îl practica Sibylla Erythreea), prin viziunea apocaliptică, inexistentă în religiile anterioare “Bibliei”. Iată motivaţiile lui Augustin, în franceză şi în latină, ca să nu puneţi la îndoială inexistenţa acrostihului în varianta latină finală a profeţiei:

*

*

Eu o să încerc o traducere românănească în acrostih (respectând literele de început al versurilor latine), chiar dacă nu am de unde şti unde se produceau ruperile de vers (le simt, însă, din expunerea lirică), cu precizarea că spiritul versurilor mă interesează şi nu traducerea cuvânt cu cuvânt. Dar, mai întâi, iată textul latin:

*

*

Ca să nu fie nevoie să reveniţi la un material postat ieri sau alaltăieri, reproduc traducerea integrală a textului oracular, atribuit Sibyllei Erythreea (nu există dovezi certe că ar fi existat un astfel de text înainte de Augustin şi de Flaccianus, iar viziunea apocaliptică mă pune pe gânduri, urmând să trag concluzii în ediţia revăzută şi completată a cărţii “Datina, Biblia Românilor”, pe care o voi publica în 2016), cu simpatie tranşantă pentru stilul elin al discursului liric al profeţiei şi pentru modernitatea narării lirice:

*

Ivită e prorocirea hotărâtă în umedul pământ.

El, Regele Cerurilor, va veni în veacurile următoare:

Se va încarna în trup ca să judece lumea.

Umanitatea va crede în El, crezând în Dumnezeu

Cu sfinţii se va înălţa lumea, căci deja s-a sfârşit.

Se vor înfăţişa judecăţii lui drepte şi sufletul, şi carnea:

*

Ca tufişurile de pe ogorul necultivat arată leagănul lumii.

Renunţa-vor oamenii la idoli şi vor primi comoara Lui:

El va fi focul care arde pământul, marea şi cerul

Iar gloatele îl vor căuta, înspăimântate de porţile iadului.

Sfânta iluminare va elibera carnea de frică,

Toţi cei vinovaţi vor arde în focul veşnic.

Ocultele fapte le va dezvălui, fiecare va şti

Secretele timpului şi lumina lui Dumnezeu va pătrunde în inimi.

*

Dureroase vor fi plânsul şi jalea, şi scrâşnirea dinţilor.

Ei nu vor mai vedea razele soarelui,

Iar pleiada de stele nu le va mai auzi plânsul în cor.

*

Fi-va Coroana Cerului, în splendoarea luminii lunii.

Ilumina-va în văi şi în profunzimi ignorate.

Lui i se va adresa omul, înălţându-se prin el.

Iar munţii înalţi şi marea albastră vor fi asemeni

Urmându-l

Sau vor crăpa sub lavă vulcanică.

*

Se va auzi apoi un sunet ca de trompetă

Acoperind cu un hohot ceea ce este sub cer.

Lume, vei osteni de suspine

Vei regreta multele tale păcate:

Apoi haos şi iad

Tragic vor deschide Pământul.

Oamenii vor fi egali înaintea Împăratului Ceresc

Răpuşi de focul şi pucioasa ce se vor nărui din cer. 

*

Chiar dacă ar fi o contrafacere din secolul III după Hristos şi nu o profeţie de prin anii 1150 înainte de Hristos, cum ne asigură “primul om modern al omenirii”, Sfântul Augustin, acrostihul acesta (măcar aproape bimilenar), pe care l-am adus în limba română de astăzi, după cum şi cât m-am priceput, merită atenţia tuturora.