Crucea, alfabetul simbolic al naraţiunilor străvechi
*
Primul semn totemic al omenirii, CRUCEA, devenit simbol universal, prin preluarea ei ca simbol cristic de către împăratul păgân Constantin cel Mare, nu este, în realitate, decât alfabetul simbolic al naraţiunilor străvechi, dar şi al plasticii ornamentale din toată istoria civilizaţiilor.
*
Dintotdeauna Crucea a simbolizat difuz Cerul (Cerurile de deasupra), apoi, ca literă unică a unui alfabet simbolic, ea, Crucea, prin translatări şi prin sugestii de rotaţie, a creat toată gama de simboluri străvechi, fiecare simbol derivat din Cruce reprezentând un fragment anume din naraţiunea Creaţiei.
*
Scriam, atunci când am început truda de înţelegere, prin texte străvechi religioase, a simbolisticii primordiale, că oul încondeiat reprezintă prima carte religioasă a omenirii şi că oul acela, care supravieţuieşte doar în cultura românilor bucovineni şi în cea a huţanilor, este, de fapt, Oul Cosmic.
*
Crucea e însuşi Timpul (Dumnezeu-Timpul, dacă vă place mai mult), prin suprapunerea liniei solstiţiare cu linia echinocţială, ambele numite, în culturile străvechi, căi: calea zeilor (Deva-yana) şi calea părinţilor (Pytr-yana). Celor două căi le corespund Axul Lumii (Coloana Celestă, Arborele Cosmic etc.) şi Hora Vieţii, în care părinţii ni se arată în hora sfinţeniei, pe care o imaginează echinocţial, dinspre primăvară, spre toamnă, triunghiurile solstiţiare.
*
Atunci când două-trei triunghiuri solstiţiare dau, prin alăturare, şi senzaţia rombului (senzaţia golului rombic – Dumnezeu ia forma vaselor, dar reprezintă vidul, se spune în (Texte Taoiste”), naraţiunea aceasta îl simboliza, cu toate caracteristicile lui, pe Horus, deşi fiul pământesc al Soarelui şi al Lunii nu însemna un alt zeu ceresc, ci un ritual pământesc, menit biruirii Timpului: rotirea (Hora – la noi, Horus – la greci, Huray – la evrei).
*
*
Am reluat desenele lui Kevin Jones, care, practic, reproduc întocmai ornamentaţia bandei echinocţiale a oului încondeiat de români şi de huţuli, cu atenţionarea că în reprezentările Oului Cosmic accentul se pune pe dubla natură, umană şi dumnezeiască, a Omului Sfânt (Rombul – care, în creştinism, simbolizează şi Sfântul Graal, adică Inima lui Iisus), şi nu pe străbuni (X-urile din triunghiurile solstiţiale).
*
*
Redesenate şi cu accentul pus pe romburi, deci pe sfinţenie, triunghiurile solstiţiare ale lui lui Kevin Jones arată astfel:
*
*
Dar dacă am folosi axa solstiţiară, în locul celei echinocţiale (printr-o rotire la 90 de grade), cum se întâmplă în unele încondeieri, ce se întâmplă? Se vizualizează, desigur, altă naraţiune cosmică.
**
*
*
*
*
Nu se întâmplă decât transformarea căii echinocţială a Horei Vieţii în calea solstiţială a Mutării Străbunilor în Cer. Iar “Coloana Infinitului“, a lui Constantin Brâncuşi, ni se înfăţişează în cutremurătorul ei totemism primordial drept dumnezeiască intuire artistică a eternităţii.
*
Intuitiv, putem imagina sau chiar intui fragmente de naraţiuni cosmice, pe care le incifrează aceste simboluri străvechi, realizate prin folosirea Crucii ca literă şi ca substanţă unică a tot ceea ce înseamnă cunoaştere prin “religare”, prin intrarea în armonie a Sinelui Particular cu Sinele Universal, care locuiesc împreună, precum umbra şi lumina, în grota inimii – cum se zice în “Upanişade” -, adică în graalul prin care fiecare dintre noi poate intra în armonie (frăţie o numea El) cu Iisus Hristos.
*
Am încercat demonstraţia de mai sus doar pentru a vă îndemna să vedeţi singuri, în imaginea de mai jos, şi Hora Vieţii, dar şi Coloanele Infinitului, care se adună din Arborii Vieţii, care lăstăresc în rortirea calmă, care defineşte revolta împotriva Timpului:
*