mulţi ani, mulţi ani trăiţi în fericire!

nu ştiu să pun cuvintele pe masă

şi să mă-ncarc cu măreţia lor,

copilul care-am fost, rămas acasă,

pe drum păşeşte încă-n viitor,

iar eu desprins la fel ca o ninsoare

şi-ademenit în largile plutiri

îmi bandajez aceleaşi răni cu soare

şi cu-un noian de alb şi amintiri:

nu ştiu să cânt şi să înalţi urări,

deşi-s născut să strâng cu drag la piept

ca păsările-n sfinte înălţări

înspre ce-i bun şi luminos şi drept,

dar cobza veche de alean vibrează

din struna ei ca sufletul, subţire,

şi-atunci poemul singur vă urează:

mulţi ani, mulţi ani trăiţi în fericire!