Maria Cunţan: Ouă roşii

Pământul se cutremurase,

S-a-ntunecat în miezul zilei,

Iar sus, pe Golgota, murise

Isus împărţitorul milei.

Apostoli şi mironosiţe

Erau cutremuraţi de-un dor

De-a mântui sfintele moaşte

Şi-a le-ngropa în legea lor.

Pilat nu le-a-mplinit rugarea.

Cezarul poate se temea

Că, luat de dânşii, trupul rece

Cum prorocise – va-nvia.

Maria Magdalena însă,

Cea credincioasă lui Iisus,

A înroşit un coş de ouă

Şi cinste lui Pilat le-a dus.

Pilat uimit de-aşa minune,

Uitându-şi gândurile grele,

I-a zis Mariei-Magdalene

Să ceară ceva pentru ele.

S-a înroşit mironosiţa

Şi-a îndrăznit să-l roage-ncet:

„Dă-mi mie trupul de pe cruce

Al lui Iisus din Nazaret!”…

Pilat s-a turburat o clipă,

S-a hotărât apoi să-l deie,

A luat din mâna ei ploconul…

Ce, să se teamă de-o femeie?

Mironosiţa-nvingătoare

Cu doi apostoli mai străini

Culcară-ntr-un mormânt de piatră

Pe cel încununat cu spini.

Şi-a străjuit apoi mormântul

Şi piatra se pecetlui,

Dar cel ce-a întrupat cuvântul

A înviat a treia zi.