George Ranetti: În Noaptea Răstignirii

De-ar fi făcut să ciocnim ouă

Hazardul orb şi imbecil

În ziua de întâi april

Şi n-ar fi Paştele la două,

Când după datina-ancestrală,

Un prieten m-ar fi-ntâmpinat

Cu un „Christos a înviat!,

Aş fi crezut că-i păcăleală.

Şi zău, când lumea-ntreagă-i arsă

Pe rugul de trei ani nestins,

Tu zici cd Barabas a-nvinş

Şi că-nvierea e o farsă?!

Nu-i vatră unde nu se plânge,

Iar ouăle ce-o să ciocnim

De Paşti, creştinii le-nroşim

În cel mai sfânt şi nobil sânge.

La noapte-ntunecă-te, lună,

Când Christ va fi pe cruce pus,

Nu mai învie cum s-a spus,

E-ntâi aprilie, zi de minciună!…

Dar totuşi… În cuprinsul firi

Vedem iar raze, fluturi, flori

Şi iar adânc încrezători

Privim la chinul răstignirii.

Şi braţele bătute-n cuie

A dulcelui Mântuitor

Par aripi ce se-ntind a zbor

Şi-l aşteptăm spre cer să suie…

(Ranetti, George, De-atunci şi de-acolo, Iaşi 1917)