Vasile Voiculescu: În grădina Ghetsemani
Iisus lupta cu Soarta şi nu primea Paharul…
Căzut pe brânci în iarbă se-mpotrivea întruna
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.
O mână ne-ndurată ţinând grozava cupă
Se cobora-mbiindu-l şi i-o ducea la gură…
Şi-o sete uriaşă sta sufletul să-i rupă…
Dar nu voia s-atingă infama băutură.
În apa ei verzuie juau sterlici de miere
Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă…
Dar fălcile-ncleştându-şi, cu ultima putere
Bătându-se cu Moartea, uitase de Viaţă!…
Deasupra fără tihnă se frământau măslinii,
Păreau că vor să fugă din loc, să nu-i mai vadă…
Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii
Şi ulii de cu seară dau roate după pradă.