George Coşbuc: Iisus la împăratul | Dragusanul.ro

George Coşbuc: Iisus la împăratul

 

 

Pe-o stradă largă-n Nazaret

Copiii se jucau grămadă

Şi-ajunseră din foc la sfadă.

O tânără femeie-ncet

Venea spre ei pe stradă.

 

Văzu că tocmai fiul ei

Plângea şi se zbătea, şi toată

Spre el zbiera-nglotita gloată.

Iar ea a-ntrat să vadă ce-i

Şi fiul să şi-l scoată.

 

Porni cu el apoi pe drum

Şi blândă i-a vorbit cuvinte:

„Sunt răi, îi ştiu, şi fără minte,

Ori tu eşti vinovat acum,

Ori toată gloata minte”.

 

Abia vorbind de multul plâns

Răspunse rugător certatul:

„M-au dus legat la împăratul

Şi m-a durut că prea m-a strâns

Cu lanţul lui soldatul.

 

Dar nu e, mamă, vina mea.

Ei se jucau aici de-a hoţii,

După-un tâlhar fugeau cu toţii,

Să-l ducă la-mpărat, să-şi ia

Pedeapsa-n rând cu toţii.

 

Acesta, mamă, mai ştrengar

Fugi din joc, pe câmp, afară

Şi toţi soldaţii-atunci strigară:

„Pe cine-om duce-acum tâlhar,

Să-l batem jos, la scară?”.

 

Le trebuia un hoţ mişel,

Şi-atunci văzui că unul vine,

S-opri şi arătă spre mine:

„Să-l ducem p-ăsta mititel

Şi iese jocul bine!”.

 

Eu, mamă, nu eram în joc,

Priveam aşa, ca ş-altă dată,

Şi când mi-au zis „Ei, haid’ la plată!”,

Eu n-am vrut să mă mişc din loc

Că n-am vrut să mă bată.

 

Şi-atunci cu ghionturi m-au împins

Să merg cu hoţii la-mpăratul

Şi m-a legat de mâini soldatul,

Iar eu plângeam: de ce m-au prins,

Să-şi prindă vinovatul!”.

 

Aşa i-a zis. Şi-l asculta

Maria cu dureri ascunse,

Dar ea tăcu şi nu răspunse,

Ci-n suflet, în adânc ofta

De-o jale ce-o pătrunse.

 

Eu cred că presimţea de-atunci

Că jocul lor o să mai vie:

Hristos când fiul o să fie

Va fi bătut şi pus la munci

Şi dus la-mpărăţie.

 

Şi-aceşti copii, când vor fi mari,

La Hanna lor au să-l pârască,

Iar El va sta să-l răstignească

De bunăvoie-ntre tâlhari,

Ca scrisul să-mplinească.

 

(Coşbuc, George, Opere complete, Cartea Românească 1905)