în tot ce voi mai fi, fiindcă eram

în toamna asta frunzele-n derivă

sunt numai risipiri de sentimente

și sunt acolo-n ceruri deopotrivă

doar lacrimile stelelor atente

ce-mi picură în suflet dezinvolte

precum necugetata nostalgie

din necuprinsul cenușiu al boltei

cuvintele-ncrustate-n poezie

și-atunci pășesc pe frunzele ce țipă

din pașii mei mușcând ca din speranță,

dar se aude foșnet de aripă

ce va-ncleșta ninsorile pe clanță

să-i fie frunzei numai cald și bine

până va fi să se întoarcă-n ram

să-nmugurească sufletul din mine

în tot ce voi mai fi, fiindcă eram