O zi în care, prin Darius, îmi serbez viitorul

Când mi s-a născut primul nepot, Darius-Andrei Ignat, de care, ulterior, aveam să fiu foarte mândru, mi-am simţit sufletul respirând viguros în viitor. Prin el şi, apoi, şi prin Carina-Ioana, deveneam contemporan cu viitorimea şi cu orizonturile de după aceasta, pe care le pot de asemeni desluşi, dar niţel mai difuz şi mai fără de îndrăzneală. În fiecare toamnă, la jumătatea lunii octombrie, la Cluj-Napoca e sărbătoarea clanului drăguşanilor, noi, bătrânii, fiind reprezentaţi, cu consecvenţă, de Andi, care are în surioara Ana Cozmina şi în cumnatul Mihai Ignat o punte înspre concreteţea dumnezeirii, care este familia, după înţeleapta zicere a unui teolog ardelean din secolul al XIX-lea.

Pe măsură ce mă preling în amurguri, izbutesc să petrec mult mai mult timp cu Darius şi cu Carina. Am fost cu ei şi la Saturn, şi la Sinaia, şi la Sărata, iar ei mi-au fost alături la Bucovina Acoustic Park şi la Bucovina Rock Castle, în sacra rotunjime a mărului copt, pe care îl cânt în poeme, de câteva zile. Vor veni, de Crăciun, ca în fiecare an, ca să ne bucurăm împreună de biruinţa luminii asupra întunericului, de triumful bucuriilor vieţii asupra viscolirilor.

La mulţi ani, Darius-Andrei,

şi Dumnezeu să ni te ţie

numai întru bucurie!