Iisus Hristos, sub munţi de moaşte-idoli
*
Când eram copil, un preot de ţară m-a învăţat că singurul mijlocitor între noi şi bunul Dumnezeu este Iisus Hristos. Şi am crezut, întreaga viaţă, în mântuirea pe care numai bunul Iisus mi-o poate aduce şi pe care mi-o va aduce – pentru că aşa e Iisus: bun şi frate de lumină cu toţi vieţaşii. Desigur că m-am tot străduit, după puteri, să-i înţeleg şi că-i urmez Calea; când mă poticneam, El mi-o desluşea şi mă îndemna să nu mă dau bătut.
*
De o vreme, Biserica Ortodoxă Română clădeşte şi tot clădeşte peste Iisus mormane sfinte peste mormane sfinte de moaşte făcătoare de minuni, îndemnându-mă să mă rog moaştelor, dar numai în anumite zile, în aşa fel încât să nu rămână o zi fără moaştele ei. Nici nu se mai văd rănile Mântuitorului de-atâtea moaşte şi nici nu mai răzbate lumina spre noi de-atâta idolatrie.
*
Când eram copil, un preot de ţară îmi desluşea că numai Iisus Hristos face minuni şi că a crede în minuni săvârşite de muritori înseamnă o blasfemie. Dar între învăţăturile din copilărie şi realitatea de astăzi s-a prăbuşit, pe Cale, un munte de oseminte, toate făcătoare de minuni şi pline de sfinţenie, iar Biserica mă îndeamnă să le cinstesc. Dar cu Iisus, ce facem, preasfinţiţilor?