iar sufletul şi cerul sunt doar una
pe trupul meu va pogorî ninsoarea
şi sufletul se va-ntregi copac
şi o să-aud doar suflete ce tac
de câte ori le-o frânge depărtarea,
din cerul meu aripile de îngeri
îşi vor desprinde cosmicul penaj
ca să-nvelească lumea în curaj
despovărând prin suflete de plângeri,
hai, bucură-te, albul va cuprinde
nevoile de sfântă puritate
şi vor păşi cântările-n cetate
tămăduind cu lerul din colinde
căci leru-i ler şi-a fost dintotdeauna
în cei ce cred că legea este lege,
că cerul prin iubiri îi înţelege,
iar sufletul şi cerul sunt doar una