doar consfinţind singurătatea mâinii

poemul vine pasăre subţire

şi cată înspre litere stinghere

precum un înger dornic să respire

din frumuseţea vieţii efemere

şi-i fac din mână semn că vreau să plece

căci lumea-i plină de fereşti deschise,

iar muntele de-o vreme mă petrece

trăgând zăvorul vremii peste vise,

dar cântecul nu vrea să mă asculte

şi-mi ciuguleşte clipele flămând,

deşi sunt ostenite şi cărunte

le ciuguleşte lacom până când

condeiul zace prăbuşit pe cer

să-l învelească iedera luminii

desprins definitiv din efemer

doar consfinţind singurătatea mâinii