Din anul 1848: Gheorghe Bariţ la Cernăuţi
Familia, 15 august 1865
Petrecurăm iarna în Cernăuţi sau pe la moşiile amicilor ce îi făcuserăm în Bucovina. În toate zilele, ne surprindeau evenimentele cele mari din Europa. Teribila revoluţiune din octombrie, de la Viena, abdicarea lui Franz-Carl, Împăratul Austriei, şi suirea pe tron a lui Franz-Iosef, turburările şi revoluţiunile ce izbucneau mai în toate provinciile Austriei, erau fapte atât de mari, încât nu se putea să nu ne impresioneze.. Dar evenimentele ce făceau mai mare senzaţiune printre noi erau acelea ce se petreceau în Ardeal, a cărui soartă se identifica cu a noastră. Acolo, ungurii purtau un răzbel de exterminaţiune atât cu românii, cât şi cu oştirile austriece, fiindcă proclamase republica şi detronarea dinastiei Habsburgilor. Corpul de armată din Sibiu fiind înfrânt de unguri, rămăşiţele lui îşi aflară scăparea în România. Între acestea au fost nevoiţi să se strecoare şi câţiva din capii românilor ardeleni.
Într-o zi, aflând că la comanda pieţii din Cernăuţi s-a adus un român, ferecat în lanţuri, alergai ca să aflu cine este. Cu mare greu, prin intermediul unui ofiţer de origine polonă, pe care îl cunoşteam, căpătai permisiunea a merge ca să văd pe acel prizonier. Care fu surprinderea mea de a vedea în carcera austriacă pe Bariţ, redactorul Gazetei de Transilvania, vechiul meu amic! Acesta făcuse parte, ca membru, din comitetul de pacificaţiune, care era instalat în Sibiu sub auspiciile armatei austriece. Când această armată s-a văzut risipită, românii au trebuit să fugă care încotro: cei mai tineri s-au băgat în gloatele care apucaseră coasa şi securea, spre a lupta cu ungurii; cei mai puţin belicoşi, câţi au putut, au apucat, peste munţi, în România. Bariţ, de la frontieră, însoţit de sentinele, fu escortat la Bucureşti. Aici, poliţia fiind sub ordinele severe ale armatei de ocupaţiune ruse şi numele lui Bariţ fiind notat în registrul revoluţionarilor periculoşi pentru existenţa statelor monarhice, luă măsuri a-l aresta şi a-l expulza peste hotare, în Bucovina, spre a fi dat în primirea autorităţilor austriece.
Aici, după garanţia câtorva nobili, care, după nume, îl cunoşteau, cu mare greu fu liberat.
(Sion, Gheorghe, Suvenire contimporane, Bucureşti 1915, pp. 268-297)