Din anul 1848: Absolutismul lui M. Sturza

1854, Cogălniceanu: Palatul Ocârmuirii din Iaşi

Dar să revin la ale Moldovei. Îndată ce muscalii s-au înţeles cu turcii, ca să restabilească Regimul Regulamentului în Ţara Românească, o dublă ocupaţiune s-a decis pentru am­bele Principate. Peste 100 mii oştiri ruso-turceşti au inundat ţările noastre, tratându-le ca cucerite. După lovirile simulta­ne, ce le suferise Moldova de la tirania Domnului, de la flagelul holerei, de la lăcuste şi de la seceta din anul acela, a trebuit să su­fere şi calamitatea unei ocupaţiuni atât de apăsătoare. Vodă Sturza, când a primit depeşă că muscalii au trecut peste Milcov şi că turcii au ocupat Bucureştii, întorcându-se către sateliţii ce-l înconjurau, le-a zis: „Puteţi să răsuflaţi, boieri, şi să vă heretisiţi, căci s-a sfârşit cu dreptatea şi cu frăţia munteni­lor”. Aga de oraş, vornicul Iordachi Pruncu, în entuziasmul său, ridică cuvântul şi zise: „Să trăieşti, Măria Ta! De astăzi, înainte, mă declar ţigan al Măriei Tale!”.

Cu ocupaţiunea ruşilor, tirania lui Mihai Sturza nu era mai puţin apăsă­toare. Din contra, el profită de ocaziune pentru ca să se răzbune mai bine pe inamicii săi, pe care-i numea revolu­ţionari. Sateliţii săi, care erau însărcinaţi cu încazarmarea şi aprovizionarea muscalilor, loveau fără măsură mai mult în locuinţele, în productele şi în satele acestora. Apoi se des­chisese o cale nesecată pentru abuzuri: acolo unde se cereau, de exemplu, 1.000 de kile, se luau 3.000, din care 2.000 se escamotau; asemenea, cu lemnele; asemenea, cu carele de beilicuri şi altele. Abuzurile se făceau cu atâta neruşinare, încât chiar ruşii le simţiră şi siliră pe Domn a da un ofis prin care să se publice ca producte să nu se mai libereze de nimeni, decât pe chitanţe ruseşti: umilire şi degradare a gu­vernului naţional!

Afară de aceasta, sub felurite pretexte, se continuă persecu­tarea oamenilor de omenie. Profitând de înverşunarea mus­calilor în contra spiritului revoluţionar, se acuzau astfel oameni nevinovaţi: li se călcau casele, se arestau şi se tor­turau în diferite moduri. De la asemenea persecuţiuni nu se cruţau nici supuşii străini, care se bănuiau că compătimesc cu ţara; însăşi casa Episcopului catolic fu călcată şi maltratată.

În timpul acesta, nefiind nici un mijloc de publicitate în ţară, acei ce aveau a-şi expune păsurile sau a arăta mizeriile şi ticăloşiile guvernului, publicau foi volante şi broşuri în Cernăuţi. Mihai Sturza atunci, printr-un oficiu, promulgă o lege de presă draconică, cu toate că pe lângă guvernul său era cea mai aspră cenzură. După această lege, se pedepseau şi acei ce ar fi cutezat a primi, a citi şi a răspândi scrieri ti­părite în alte părţi. Pe lângă aceasta, sub auspiciile baione­telor ruseşti, el ceru de la agenţia austriacă ca să oprească intrarea în ţară a gazetelor din Transilvania şi din Bucovina, sau cel puţin, când sosesc cu poşta austriacă, să le trimită la cen­zura guvernului. Această mizerabilă măsură, cu toate împo­trivirile de moment ale agentului austriac, în cele din urmă se şi puse în lucrare. Cu toate acestea, Gazeta de Bucovina, fundată la 4 octomvrie de fraţii Hurmuzachi, în colaborare cu mulţi din emigranţii noştri, şi alte publicaţiuni volante, tot găseau mijloace de a răzbate, trimise sub plicuri, ca scrisori, sau în pachete, prin contrabandişti evrei.

Această stare de lucruri răspândise dezolaţiunea cea mai mare. Ei nu mai ştiau la ce să se aştepte, văzând, pe de o parte, tirania care se exercita aspra Ţării Româneşti, iar pe de alta, toleranţa ruşilor asupra faptelor lui Mihai Sturza, fără a li se lua în băgare de seamă atâtea plângeri şi atâtea demonstraţiuni legale.

Pe la capătul lui noiemvrie, ne veni ştirea că un ordin de la Petersburg, adresat Domnului, oprea deschiderea Adu­nării Generale. Aceasta a răspândit în ţară o rază de speranţă: căci se întrevedea efectul memorialului din luna lui iunie.

(Sion, Gheorghe, Suvenire contimporane, Bucureşti 1915, pp. 268-297)