deasupra verbelor cărunte

în vad ceasornicul destramă

povestea vieților ce curg

dinspre străbuni, prin tine, mamă,

mereu spre ultimul amug,

iar eu rămân pe mal răchită

ca să mă bucur de lumină

să simt adâncul cum palpită

cuprins întreg de rădăcină,

dar vine iarăși primăvara

și nu-mi mai pasă de plecări,

din ceruri a prelins vioara

lumina cosmicei cântări

ca să mă-nfășur în senin

și-n nostalgia unui munte

cu viața care curge lin

deasupra verbelor cărunte