de toate relele lumeşti

curând, când vor sosi ninsori

şi vinul sacru s-o ascunde

în cupe şi sub căpriori

ca să presoare calm secunde,

o să mă-nfăşur în omăt

ca într-o mantie de gală

lăsând doar păsări îndărăt

printr-o imensă oboseală

din aripi să vâslească lin

precum corăbiile pierdute,

în suflet încă mi-i senin

şi toate verbele mi-s mute

încât abia m-aştern în file

şi simt cum boturi reci de iezi

respiră ultimele zile

prin regăsirea în zăpezi,

zăpezi sub care tu, Iisuse,

de-o veşnicie paşi pierduţi

zăreşti şi de aceea nu se

mai află piatra, să-ţi ascuţi

de muchie lumina sfântă

prin care să te izbăveşti

la fel ca omul care cântă

de toate relele lumeşti