de toate relele lumeşti
curând, când vor sosi ninsori
şi vinul sacru s-o ascunde
în cupe şi sub căpriori
ca să presoare calm secunde,
o să mă-nfăşur în omăt
ca într-o mantie de gală
lăsând doar păsări îndărăt
printr-o imensă oboseală
din aripi să vâslească lin
precum corăbiile pierdute,
în suflet încă mi-i senin
şi toate verbele mi-s mute
încât abia m-aştern în file
şi simt cum boturi reci de iezi
respiră ultimele zile
prin regăsirea în zăpezi,
zăpezi sub care tu, Iisuse,
de-o veşnicie paşi pierduţi
zăreşti şi de aceea nu se
mai află piatra, să-ţi ascuţi
de muchie lumina sfântă
prin care să te izbăveşti
la fel ca omul care cântă
de toate relele lumeşti