dacă-l vrei, întinde-o mână…

şi-au venit atunci şi caii

tropotind peste ninsoare

ca să-mi fie fulgii iernii

cântec fără de sfârşit,

iar fântânile de-acasă

au ursit trei ursitoare

şi mă-nfăşura omătul

ascultând ce mi-au ursit:

lângă tâmpla mea copacii

tot vuiau cu gânduri duse

fremătând din muguri tainici

care năzuiau spre zări

şi m-am închinat prin cântec

spaţiilor suprapuse

numai nafura luminii

presurând-o-n lumânări:

Doamne, zis-am eu luminii

viscolită-n veşnicie,

dă-mi cuvintele în pază

când le-oi scoate din fântână!,

şi am auzit un zâmbet

dăruindu-mi-se mie,

iată, încă-l port cu mine,

dacă-l vrei, întinde-o mână…