cuvintele ce-l fac să spere

pe pragul toamnei, vaduri, vaduri

şi răstigniri fără folos

de parcă nici Iisus Hristos

n-ar mai păşi acele praguri

ce duc spre uşile închise

şi case cu obloane grele,

şi-n cer mai lăcrimează stele

lumini ursite pentru vise

şi pentru pagini exilate

prin rafturi de biblioteci

în care fruntea ţi-o apleci

cu gânduri tot mai disparate

şi e o rupere-n tăcere

încât nimic nu se mai naşte

şi nici poemul nu-şi cunoaşte

cuvintele ce-l fac să spere