de trupul zilei pururi trecător

întreb străbunii pribegind prin cer

şi-i rog să îmi arare calea lor,

dar cerul trage straşnicul zăvor

şi-n întuneric nu mai pot să sper

că voi afla răspunsuri aşteptate

de-atât amar de ani şi frământare

şi-n cer străbunii-s semn de întrebare

cu veşnicii pe veci satanizate

numai aici, în preajma rănii mele

ce-mi zvârcoleşte sângele din coastă,

iar bezna-i tot mai lacomă şi vastă

şi-mi bate-n palme drept piroane stele,

dar mă revolt şi-ntreb despre străbuni,

fără să-mi pese că m-a stins balansul,

căci fascinat îi recunosc în dansul

încins în ceruri lângă stinşi tăciuni

şi cântecul desprins din paşii lor

doar stelele mai pot să îl asculte,

să-l răspândească-n lumile oculte

prin sufletele care încă dor

de-atâta dor de rădăcini primare

şi de-nchinări străvechi prin demnitate

dintotdeauna săvârşite poate

de trupul zilei pururi trecător