Crucificarea cântecului: nepoţilor mei, Carina şi Darius
*
N-am căutat în inimă, păşeam
extaziat pe căi înţelenite,
păşeam pe umbra umbrei şi eram
o umbră stoarsă umbrelor cernite,
ţineam de umbra umbrelor prea mult
iubind zvâcnit lumina în derivă
la căpătâiul umbrei să ascult
o roată care macină-mpotrivă
rând după rând şi geană după geană
*
mutând seminţe sacre în eter,
eram târziu şi mi-am făcut icoană
iluminarea, îndrăznind să sper
*
Că o să-ncap aşa cum sunt în carte,
aşa cum însumi încă nu mă ştiu:
risipitor şi ştiutor de moarte,
ispăşitor de moarte în pustiu,
neîndrăznind ca ochii să-i ridic
acuzator spre alte rădăcini
*
şi să crucific cântecul ce-l zic
istovitoarei umbre din lumini,
*
Dar mai e timp, căci timpul mă întrupă
atât de generos în cei ce vin
rotindu-mi vinul sângelui în cupă,
imaginându-i sângelui destin
un cântec vechi, dar care-mi tot frământă
singurătatea: auziţi cum cântă?