Crucificarea cântecului: nepoţilor mei, Carina şi Darius

*

N-am căutat în inimă, păşeam

extaziat pe căi înţelenite,

păşeam pe umbra umbrei şi eram

o umbră stoarsă umbrelor cernite,

ţineam de umbra umbrelor prea mult

iubind zvâcnit lumina în derivă

la căpătâiul umbrei să ascult

o roată care macină-mpotrivă

rând după rând şi geană după geană

*

mutând seminţe sacre în eter,

eram târziu şi mi-am făcut icoană

iluminarea, îndrăznind să sper

*

Că o să-ncap aşa cum sunt în carte,

aşa cum însumi încă nu mă ştiu:

risipitor şi ştiutor de moarte,

ispăşitor de moarte în pustiu,

neîndrăznind ca ochii să-i ridic

acuzator spre alte rădăcini

* 

şi să crucific cântecul ce-l zic

istovitoarei umbre din lumini,

*

Dar mai e timp, căci timpul mă întrupă

atât de generos în cei ce vin

rotindu-mi vinul sângelui în cupă,

imaginându-i sângelui destin

un cântec vechi, dar care-mi tot frământă

singurătatea: auziţi cum cântă?