Constantin Horbovanu

Cel mai odihnitor dintre toţi prietenii pe care îi am – cum îl caracterizase fiică-mea Cozmina, umoristul Constantin Horbovanu, s-a născut „a doua zi, după Roman Istrati”, în 8 septembrie, iar principala lui calitate, în afară de aceea de a vedea şi trăi, întotdeauna, aura luminoasă a întâmplărilor, este cea de pătimaş consumator de frumos, inclusiv de literatură. În aceste circumstanţe, Constantin Horbovanu este o prezenţă, mereu atentă şi plină de afecţiune, în întregul hronic al clipitelor astrale ale Sucevei, pe unele împlinindu-le cu vorbe pline de duh, cu panseuri surprinzătoare şi, tocmai de aceea, pline de farmec. Ştiu că lucrează o nouă carte de proză umoristică, pe care intenţionează să o publice în 2019, rezervându-mi onoarea de a o citi primul (fiecare carte, indiferent de autor, are nevoie de o corectură neutră), ceea ce nu mi se întâmplă, şi în cazul lui, pentru prima oară. Dar îi trec îngăduitor cu vederea privilegiile la care mă supune, pentru că umoristul Constantin Horbovanu este prietenul meu şi, mai adineauri, tocmai am terminat borcanul cu zacuscă, făcută de doamna Livia, cu care m-a acontat de curând. În fond, trebuia să mă înfrupt şi eu din sărbătoarea singurului umorist pe care îl mai are oraşul în care locuim şi ne bucurăm de miracolul vieţii omeneşti.

*

La mulţi ani, Constantin Horbovanu,

şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!