Concurs onest, la Centrul Cultural "Bucovina"! | Dragusanul.ro

Concurs onest, la Centrul Cultural “Bucovina”!

*

Managerul Viorel Varvaroi

Managerul Viorel Varvaroi

Aflat în concediu de odihnă, până luni, managerul Centrului Cultural “Bucovina”, domnul Viorel Varvaroi, m-a sunat, adineauri, ca să mă asigure că, în ciuda aparenţelor, concursul pentru ocuparea funcţiilor de directori la Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu” şi la Şcoala de Arte “Ion Irimescu” se va desfăşura onest şi cu deplină transparenţă.

*

Se pot înscrie la concurs, cu garanţia nerefuzării dosarelor, toţi cei îndreptăţiţi de studii şi de cariere să o facă, inclusiv Sorin Filip, a cărui sancţiune, pe cale de a expira, se datora unei “abateri” minore, care, în fond, nici nu a însemnat o abatere, ci mai curând un abuz al comisiei de disciplină (oricum, sancţiunea, în sine, nu îi poate bloca dreptul de a candida).

*

În calitate de lider, inclusiv de sindicat, mi se va aproba statutul de observator, aşa cum li se va aproba şi ziariştilor care vor dori acest lucru.

*

Prin urmare, îi sfătuiesc pe toţi profesioniştii culturii, inclusiv pe cei ieşiţi la pensie (George Sârbu, Emil Havriliuc sau Mihai Pânzaru-PIM, de pildă, se pot înscrie la concurs), inclusiv pe cei care nu lucrează la Centrul Cultural “Bucovina”, să-şi depună dosarele şi să candideze. Important este ca viitorii directori să-şi ocupe birourile intrând pe uşa din faţă, în baza unui concurs câştigat pe merit. Ceea ce s-ar întâmpla pentru prima dată în multimilenara istorie culturală profesionistă a Sucevei (sic!), care este pe cale să împlinească, multimilenar, 68 de ani.