Rubrica lui Andi | Dragusanul.ro - Part 21

Desluşirile celor o mie de vieţi, din care sorb cu nesaţ

Andi

Andi

*

Nu cred să fi avut, în viaţa asta, o altă tulburare a sufletului mai profundă decât cea provocată de muzica fiului meu, Andi, şi a băieţilor din trupa “Toy Machines“, care va alcătui primul lui şi primul lor album. O ascult, zilnic, aproape încrâncenat, risipindu-mă când nisip presurat, când piatră ferecătoare de lumină, mă prăbuşesc, zilnic, în nostalgie până la înlăcrimare şi, tot zilnic, îmi cresc aripi şi pot să zbor.

*

Nu ştiu şi nici nu-mi pasă de cât succes se va bucura albumul acesta, cu muzica lui Andi şi cu muzica trupei “Toy Machines“, câtă vreme eu abia prin ea trăiesc cu adevărat, de parcă m-aş mai naşte de o mie de ori. Şi poate că asta mi se întâmplă, poate că vieţile acelea, o mie – la număr, sunt şi singurele care contează.

*

Deocamdată, adică până ce nu va fi gata albumul, nu am învoire să împărtăşesc şi altora desluşirile celor o mie de vieţi, din care sorb cu nesaţ. Mă şi tem de clipa aceea, sub impresia stranie că, începând de atunci, tot atâţia necunoscuţi îmi vor îmbrăca vieţile abia desluşite şi se vor tot duce pe cale…


BUCOVINA ROCK CASTLE 2014: vin englezii şi americanii

nazareth 1

*

Englezii, de la NAZARETH“, reprezintă opţiunea şi reuşita managerului Muzeului Bucovinei, domnul Constantin-Emil Ursu. Am scris “domnul”, pentru că ştiu eu ce spun.

*

Americanii, de la “DOG EAT DOG“, vin pe filiera clujeană Mihnea Blidariu – Andi Drăguşanul, via “COMA“, trupă bucureşteană care, desigur, nu va lipsi nici ea din şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun a Moldovei.

 

DogEatDog

*

Bugetul aprobat, în 2014, este mai mic decât cel din 2013, aşa că nu ne rămâne altceva de făcut decât recursul la “Răceala” lui Marin Sorescu, în care există alternativa: ori mai mărim ciolanul, ori mai mărim din câini. “Ciolanul” nu poate fi mărit, în ciuda sprijinului total şi necondiţionat, de care beneficiază Festivalul, din partea Preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, domnul Ioan Cătălin Nechifor. Prin urmare, mai rărim din “câini”, dar fără a renunţa la creşterea valorică a manifestării, de la an, la an. În loc de patru nopţi, vom avea doar trei nopţi de spectacol (21-23 august), cu doar 15 trupe chemate pe scenă. O, şi dacă aţi şti cât de greu este să refuzi, prin amânare, ba o trupă, ba alta, deşi îi cunoşti valoarea!

*

JinJer

*

Din străinătate, vor mai veni două trupe de excepţie: marea revelaţie a ediţiei din august 2013, trupa ucraineană “JIN JER“, dar şi senzaţionala trupă “ALTERNOSFERA“, din Republica Moldova, care, ca şi “NAZARETH“, “DOG EAT DOG” şi “JIN JER“, au acceptat variantele contractuale româneşti, numai ca să poată evolua în faţa publicului sucevean. Drept pentru care, le mulţumim şi în numele dumneavoastră.

*

Alternosfera

*

Nu o să vă dezvălui, acum, întreaga listă cu trupe, care vor cânta, în august 2014, la Festivalul Internaţional BUCOVINA ROCK CASTLE, deşi ne-am străduit ca, în limitele riguroase ale bugetului, să satisfacem gusturile şi nostalgiile tuturor rockerilor din judeţ şi din ţară. Vine, deci, şi “VIŢA DE VIE“, dar vine şi marea revelaţie a ultimilor doi ani, trupa bucureşteană “ROBIN AND THE BACKSTABBERS“.

*

VdV Foto - 5 - 2013

*

VdV_slider net - 2013

*

Robin and The Backstabbers

*

Mai vin şi trupele bucureştene “COMA” şi “THE AMSTERDAMS” (cu doi bucovineni în componenţă), precum şi timişorenii de la “IMPLANT PENTRU REFUZ“.

*

Coma

*

TheAmsterdams

*

ImplantPentru Refuz

*

Practic, în august 2014, nu vom avea decât trupe mari, cu opere muzicale deja împlinite şi, de aceea, importante, românii luptând, când e vorba de rock, în prima grupă valorică mondială. Şi, cum e şi firesc, nici în acest an nu va lipsi minunata “LUNA AMARĂ“, pentru că, fără această trupă, oricărui festival de muzică rock îi lipseşte… sarea şi piperul.

*

LunaAmara

Echipa de organizatori cuprinde, în calitatea lor de oameni care iubesc rockul, următoarele nume: Ioan Cătălin Nechifor, Constantin-Emil Ursu, Viorel Varvaroi, Mihnea Blidariu, Andi Drăguşanul, Lucian Csibi, Nick Făgădar, Cristi Rangu, Relu Calcea, Doru Octavian Popovici, Tiberiu Cosovan şi, cu voia dumneavoastră, pe umilul scrib al acestor pagini virtuale,

*

Ion DRĂGUŞANUL


Ioana Carina, numele zilei în care şi exist!

Ana Cozmina*

Astăzi, fata mea, Ana Cozmina, m-a făcut, pentru a doua oară, bunic. Astăzi, s-a ivit pe lume Ioana Carina, care a ţipat, mai întâi, apoi s-a liniştit, facinată de lumină. Îmi spunea Andi, fratele Cozminei, că Ioana Carina privea, în jur, cu atâta curiozitate, la primul ei contact cu desluşirile noastre, încât lui Andi i s-a înmuiat sufletul de duioşie.

*

De la Mihai, ginerele meu drag, n-am putut smulge nici o mărturie, pentru că fierbea de fericire, dar mi-a promis, pentru mai pe seară, primele fotografii cu nepoata mea.

*

Cu straşnicul meu nepoţel, Darius Andrei, am vorbit, la telefon, mai zilele trecute, când, fremătând de emoţie, dar şi de o duioasă nelinişte, îmi spunea aglomerat: “Eu sunt foarte bucuros că îmi aduce mama o surioară!”.

*

Toţi suntem bucuroşi, ba, mai mult decât atât, suntem fericiţi. Şi vă dorim, tuturor, fericire!

*

Drăguşanca a II-a şi a III-a

*

Cozmina, o mamă fericită!

Cozmina, o mamă fericită!

*

Ioana Carina, a treia Drăguşancă sau Drăguşanul al VII-lea

*

Ioana Carina 1

 

Ioana Carina 2

 

Ioana Carina 3

 

Ioana Carina 4

 

Ioana Carina 5

 

Ioana Carina 6

 

Ioana Carina 7


Neamuri de traistă: Ponta şi Tăriceanu

Călin Popescu-Tăriceanu: Victore, ţi-am adus traista cu leacul liberal pentru USLaşi!

Călin Popescu-Tăriceanu: Victore, ţi-am adus traista cu leacul liberal pentru USLaşi!

Într-un cântec, pe care TOY MACHINES nu o să-l cânte vineri, 28 februarie 2014, la concertul din TALCIOCUL CULTURAL al Sucevei, ci, în vară, la Festivalurile Internaţionale Rock în Parc din Bucureşti şi, respectiv, Bucovina Rock Castle, se spune cam aşa: “Urcă-n slavă politrucii, / Să ne ţină loc de ţări, / De n-arunci în ei cu pietre, / Te gonesc în patru zări!”.

*

Cam asta şi este esenţa politichiei româneşti, din aceşti 24 de ani ai democraţie: tot urcă-n slavă politrucii, giraţi de naivitatea noastră încrezătoare, şi ne tot alungă în cele patru zări ale omenirii. Începând cu Iliescu, continuând cu tot jalnicul şirag, până la Băsescu, Boc, Udrea, Ponta, Antonescu şi Tăriceanu, nu mai este loc şi pentru noi, cei mulţi, în ţara strămoşilor noştri. Şi ai lor, fără îndoială, dar ei, în mod sigur, deja s-au dezis de antecesorii lor.

*

N-aş fi crezut, vreodată, că politica poate duce până la decăderile numite Victor Ponta şi Călin Popescu-Tăriceanu. Întotdeauna, am refuzat să cred că omul poate fi şi o dezgustătoare târâtoare, fără dram de demnitate şi de sfinţenie în rătăcirile lui, dinspre naştere, spre naştere. Păcat!


TOY MACHINES, numai mâine nu-i poimâine!

Afis Toy Machines 4

Ieri, m-a vizitat Buzu Parascan, ca să-mi aducă două filme cu concerte ale trupei Toy Machines (cel din Babylon nu-l văzusem, în urmă cu doi ani, fiind internat într-un spital din Cluj Napoca, precum mai tot suceveanul, care n-are biştari pentru savanţii spitalului din Suceava), iar astăzi a sosit şi Andi, dar n-am avut când să mă bucur de sosirea lui, pentru că a plecat, imediat, să se vadă cu trupa, pentru că mâine, joi, au repetiţii grele. Albumul, înregistrat, dar încă aflat în lucru, cică va fi o minunăţie, iar Andi, parcă parafrazând o vorbă de a mea mai veche (de câte ori, în viaţă, aveam câte o reuşită, ridicam ochii spre cer, unde s-a mutat prea de tânăr tata, şi şopteam: “Vezi, tată, vezi?”), radia, în vreme ce mă asigura: “Ai să vezi, tată, ai să vezi!”.

*

Numai mâine nu-i poimâine, dar nu-i bai, pentru că, până la spectacolul de vineri seară, eu sunt, ca întotdeauna, taximetristul trupei Toy Machines, chestie care mă face extrem de fericit.


Pagina 21 din 24« Prima...10...1920212223...Ultima »