În Banila, „animaţie şi entuziasm până în zori de zi”

Port din regiunea Ceremuşului – de Julius Zalaty Zuber

„În 9 octombrie 1910, a avut loc o frumoasă adunare a mazililor şi răzeţilor din Banila moldovenească, la îndemnul domnului proprietar mare şi primar Eudoxie cav. De Ursachi şi Alecu Daşchevici. Din partea comitetului au luat parte dl vicepreşedinte Dr. Iancu cav. de Cuparencu şi Leon cav. de Vlaico, însoţiţi de un număr considerabil de tineri universitari, ca reprezentanţi ai Societăţii academice „Academia Ortodoxă”, „Junimea” şi „Dacia”.

La gara din Banila, au fost întâmpinaţi reprezentanţii noştri de inteligenţa locală, în frunte cu dl Ursachi, iar la localul şcolii i-a salutat, în numele mazililor şi răzeşilor din Banila, dl paroh Ştefan Stefanovici. A răspuns dl Dr. Cuparencu, mulţămind pentru frumoasa primire şi invitând pe cei prezenţi, la orele 4, la adunare. Adunarea a fost deschisă de dl. H. Stefanovici, la a cărui propunere s-a ales de prezident ad-hoc Dr. Cuparencu per acclamationem. Întâmpinat cu vii aplauze, a început Dr. Cuparencu oraţiunea sa, arătând rolul însemnat ce l-au jucat, în trecut, mazilii şi răzeşii din Bucovina. A raportat despre activitatea comitetului şi, în special, despre ajutoarele acordate, în anul acesta, elevilor sărmani şi sârguincioşi, care frecventează şcolile secundare şi primare în capitală. A provocat pe mazili şi răzeşi la muncă serioasă, şi a încheiat cu cuvintele: „Avere n-aveţi ca strămoşii voştri, aceasta e în mare parte în mâna duşmanilor voştri; pă­straţi cel puţin cinstea neamului şi odorul cel mai scump al stră­bunilor, limba românească, pe care să o lăsaţi neştirbită copiilor voştri. Daţi copiii la şcoală, căci azi numai prin cultură putem ajunge la ceva”.

Frumos a vorbit dl superior Zaharie Şesan, despre însemnătatea şcolii, îndemnând pe cei prezenţi să-şi dea copiii la şcoli româneşti, să trăiască în unire şi să nu se lase ademeniţi de contrarii neamului.

La propunerea dlui Vasile Marcu (din Frătăuţi – n. n.), care e un membru zelos al răzeşilor, adunarea l-a felicitat pe Dr. Cuparencu, la obţinerea gradului de doctor în filozofie, mulţămindu-i, totodată, pentru munca prestată pentru mazilii şi răzeşii din Bucovina. Mai mulţi elevi ai şcolii din sat au declamat frumoase poezii româneşti. Laudă şi onoare i se cuvine dlui Leşan, care îşi cunoaşte aşa de bine misiunea sa ca educator al tineretului şi naţionalist vrednic.

Cu un puternic „Trăiască prea luminatul împărat Francisc Iosif I”, s-a încheiat această mândră adunare. La finea adunării, s-au trimis, la propunerea dlui Daşchevici, telegrame de încredere şi recunoştinţă preşedintelui societăţii, Dionisie cav. de Bejan, şi deputatului prof. univ., dlui Dr. Constantin Isopescul-Grecul.

Seara, a avut loc o petrecere cu dans, pe care a deschis-o dl Dr. Cuparencu, cu dna Vilhelmina de Ursachi. A fost animaţie şi entuziasm, în toată suflarea românească, până în zori de zi. Esprimăm recunoştinţa noastră inteligenţei din Banila şi dlor studenţi universitari care şi-au dat toată silinţa ca, atât adunarea, cât şi petrecerea, să reuşească atât de frumos. Venitul curat s-a distribuit între „Soc. Mazililor şi Răzeşilor bucovineni” şi „Soc. Doamnelor române” din Banila, a cărei harnică prezidentă e dna Ursachi” (Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 1, Cernăuţi, 18 noiembrie 1910, pp. 11-13).

De la Dumbrava Roşie: Stejarii

Răzeşul câmpulungean de secol XIX – din colecţia Vasile Ursachi

Mazili, răzeşi am fost şi-om fi,

duşmanul nu va nimici

stejari din ghinda semănată

într-o dumbravă neuitată.

Toţi hămesiţii-au năvălit,

câmpiile ne-au pustiit

şi ca lăcustele au ros

ce a fost verde şi frumos;

iar noi stejari suntem şi-acum

sădiţi lăcustelor în drum

şi da-va Maica Precista

şi-n veci vom rămânea aşa.

De-un veac suntem lipsiţi de soare,

de-un veac barbarul grai ne doare

şi lirva[1] ne tot ţârlâieşte

şi sufletul ne amărăşte,

dar pui voinici acum ne cresc

în graiul dulce românesc

şi noi cu ei „Doina” doinim

şi-n „Hore” dragi ne veselim,

şi ajuta-va bunul Tată

Ceresc şi vom mai fi odată

ce-am fost: săgeţi pornite-n vânt

şi groaza acestui pământ!

De la Dumbrava Roşie (Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 4, 7 ianuarie 1911, p. 5).

[1] Instrument muzical specific galiţian.

Iancu Cuparencu: Omagiul Bucovinei, în 1777

În anul 1772, câştigă împărăteasa Măria Teresia, la întâia împărţire a regatului polon, Galiţia şi Lodomeria. În vara anului următor, făcu împăratul Iosif al II-lea întâia sa călătorie la Galiţia. Cu prilejul acesta, văzu împăratul necesitatea de-a câştiga partea nordică a principatului Mol­dova (Moldova de sus), care ar forma o legătură mai po­trivită între nou câştigata provincie Galiţia şi marele prin­cipat Transilvania. Era numai vorbă, pe ce motiv ar putea să ceară Austria o parte aşa de mare de pământ de la Poarta Otomană, care avea, atunci, dreptul de suveranitate în principatele române Moldova şi Muntenia. Colonelul baron de Seeger dovedi, cu o schiţă istorică, că ţara situată între Nistru şi munţii Bucovinei, care îşi au estinderea către Ardeal, forma, odată, o parte a Galiţiei.

Astfel ocupară, în 31 August 1774, trupele austriece o parte a Moldovei. Două luni în urmă, organiza comandantul trupelor, generalul baron de Spleny, în ţara ocupată o administraţie militară. Turcia purta, atunci, un război crâncen cu Rusia, care se sfârşi în 24 iulie 1774, cu pacea de la Cuciuc-Cainargi. Pentru a evita, un nou război, cedă Turcia Austriei, în 7 mai 1775, ţara ocupată, cu vechea capitală a Moldovei (Suceava) şi cu mormintele vechilor ei domni.

Noua frontieră a Austriei fu fixată de o comisiune compusă din reprezentanţi ai amânduror puterilor şi după unghiul nord-vestic al Moldovei, care se numea pe atunci Bucovina, adică ţara fagilor, se numi întreaga provincie cedată de Turcia.

Trei luni după intrarea trupelor austriece în Bucovina, propuse generalul Spleny stăpânirii ca să se hotărască ziua pentru depunerea jurământului de credinţă. Actul festiv[1] avea să se săvârşească în Cernăuţi şi toată poporaţiunea Buco­vinei avea să ia parte la aceasta. Nobilimea şi demnitarii bisericeşti trebuiau să se prezinte în persoană, pe când poporul, locuitorii oraşelor, comunităţile jidoveşti, mazilii şi răzeşii şi preoţimea aveau să trimită reprezentanţi, după ce vor fi depus jurământul de credinţă în mâna ofiţerilor care se vor trimite spre scopul acesta. Dar atât împăratul Iosif, cât şi împărăteasa Maria Teresia nu erau dispuşi să întreprindă ceva în districtul Bucovinei, până când nu era stabilită frontiera şi până când se aflau trupe ruseşti în Moldova, pentru a evita orice conflict cu Turcia şi Rusia. Cu rescriptul împărătesc din 27 Iunie 1777, s-a ordonat depunerea jurământului de credinţă, care avea să aibă loc în acelaşi fel ca, patru ani mai înainte, în Galiţia şi Lodomeria; iar guvernorul ţării avea să fixeze ziua potrivită. Considerând lucrul pământului şi vremea de călătorie, destinase generalul Spleny ziua de 1 octombrie stil vechi sau 13 octombrie stil nou pentru omagiul Bucovinei. Dar acuma Spleny a schimbat puţin programa stabilită mai înainte. Se cerea ca atât preoţimea înaltă, cât şi toată nobilimea (adică boierii, mazilii şi răzeşii) să se prezinte în persoană sau să depună jurământul de credinţă prin plenipotenţiari. Ceilalţi locuitori, orăşenii şi sătenii, aveau să jure înaintea ofiţerilor, în prezenţa unui mazil, care depusese mai întâi singur jurământul. Numai liniştea de la mănăstiri n-a voit generalul s-o conturbe. Monahii şi călugăriţele aveau să iscălească formula jurământului şi egumenii mănăstirilor, însoţiţi de doi călugări, respectiv călu­găriţe, aveau să o prezinte prin un mandatar, în 10 octombrie, administraţiei ţării. Dar ca să poată participa la festivită­ţile omagiale şi oraşele, şi satele, s-a permis să vină la Cernăuţi primarii, cu câte doi delegaţi aleşi din fiecare comună. Aceste propuneri s-au întărit, cu puţine schimbări, de comandantul general din Galiţia, în 6 August.

Numai două luni avea Spleny la dispoziţie pentru a pune la cale toate pregătirile pentru serbarea rară. Mai ales, însă, îl preocupa manifestul, ce trebuia adresat poporului. Manifestul, cu data din 27 august 1777, tipărit în limba românească la Blaj, în Transilvania, spune că ţara numită Bucovina e cedată de Poarta Otomană, Austriei, semel pro semper (pentru totdeauna); că împărăţia Austria ia sub scutul ei pe toţi vasalii, locuitorii şi supuşii acestui district, după ce vor fi depus un jurământ de credinţă. La finea lunii septembrie, au început să jure locuitorii satelor şi oraşelor. Spre scopul acesta s-au trimis 17 ofiţeri, cu 17 mazili, în toate părţile ţării, care au întâmpinat pretutindeni o atitudine amicală. Numai în comuna Uideşti (districtul Sucevii) au aflat opoziţie. Şi aici a venit poporul la biserică, dar preotul Andrei numai silit a intrat şi el înăuntru. Pe când se citea manifestul, plecă el capul şi, când veni la jurământ, scoase o carte şi zise „cu glas tare” că el nu cunoaşte alt jurământ afară de acela din cartea sa, pe care-l depuse, odată, ca preot. La aceste cuvinte, poporul era cât pe ce să iasă din biserică. Numai cu anevoie îi reţinu ofiţerul pe cei prezenţi şi îi lăsă să jure fără preot. Poporul depuse jurământul, dar cam silit.

După festivitate, tras la răspundere, răspunse preotul că lui nu-i place cuvântul „podanic” (supus) din formula jurământului şi că are teamă să nu fugă poporul. În za­dar şi-a dat silinţă ofiţerul să-l liniştească. Ziua următoare, fugi preotul, se vede că de frica unei pedepse, la Moldova.

Impozant s-a prezentat omagiul demnitarilor bisericeşti şi al nobilimii, din 12 octombrie, în Cernăuţi. Preoţimii înalte din Bucovina îi aparţineau, afară de episcopul din Rădăuţi, Dositei Herescul, şi mitropolitul Iacob al VI-lea, care trăia în mănăstirea Putna, apoi arhimandriţii Ioasaf Bartolomei şi Calistrat, şi 5 protopopi: Ştefan, Iftimie, Ioan Telusco şi doi Teodor. În ce priveşte nobilimea, aceasta se împărţea, în Moldova, în trei clase: în boieri, mazili şi ruptaşi (răzeşi).

Boieri se numeau amploiaţii înalţi de curte şi ai sta­tului. Urmaşii lor formau clasa mazililor. Ruptaşii (ră­zeşi) se chemau aceia care erau în stare să-şi cumpere o moşie sau ajungeau la o moşie prin căsătorie cu o fată de mazil. Afară de aceste trei clase, află stăpânirea austriacă în Bucovina şi o a patra clasă de nobili (Schlachzizen). Aceştia din urmă veniseră, pe timpul războiului ruso-turc (1768-1774), parte din Polonia, parte erau indigeni (bă­ştinaşi), care primiseră titlul de nobili de la ruşi, pentru diferite servicii.

Între boierii bucovineni, aflăm, cu prilejul omagiului, pe următorii: Vornicul Anghelachi, Vasile Balş, Teodor Flondor, Ion Flondor, Ilie Herescul, Teodor Herescul, Leon Imbault, Ion Costin, Ion Calmuţchi S., Ion Calmuţchi I., Nicolai Gafenco, Vasile Flondor, Ruxandra Ştirbăţoia, Ilie Flondor, Ilie Cîrste, Ienachi Codrescu, Iacob Logoteti, Ion Mitiescul, Ioniţă Strişca, Vasile Strişca, Mihalachi Giurgiovan, Dumitraş Gafenco, Petru Nagici, Simeon Turcul, Vasile Herescul şi Maria Balşoie (Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 4, 7 ianuarie 1911, pp. 1-4).

Ansicht des silberhaeltigen Bleybergbaues und der Schmelzhüttenwerke zu Marien-See bey Kirlibaba in der Bukowina. Autor: Anton von Manz Mariensee

La mazili se numărau: Constantin Arapul, Antiochi Căpitan, Filip Archip, Luca Archip, Simeon Boldescu, Vasile Bojescul, Iordachi Perjul, Gheorghe Perjul, Andrei Botuşe, Teodor Pitarul, Sandul Păunel, Mihalachi Cerniovschi, Grigori Drăghinici, Constantin Drăghinici, Dumitraş Drăghinici, Antiochi Teliman, Paraschiv Grecul, Ion Goian, Gheorghe Goian S., Gheorghe Goian L., Dumitraş Goian, Ioniţă Gore, Costachi Gore, Lupul Galer, Damian Holban, Alexandru  Ilschi, Vasile Ieremiţă, Gavril  Cracalia, Mihalachi Cracalia, Georgi Costriş, Teodor Calmuţchi, Vasile Calmuţchi, Mihalachi Cuparenco, Vasile Cuparenco, Ion Cuparenco, Constantin Lepădat, Georgi Lenţă, Teo­dor Mănescu, Vasile Marcu, Teodor Mitiescul, Sandul Morţun, Vasile Morţun, Petre Morţun, Nicolai Morţun, Constantin Morţun, Ioniţă Moţoc, Mihalachi Moţoc, Teo­dor Păunel, Manole Potlog, Constantin Pârvul, Vasile Paladi, Costachi Părjilă, Ioniţă Părjilă, Constantin Stroescul, Mihalachi Stroescul, Ilie Stârcea, Vasile Semaca, Mihalachi Şchean, Ion Zota, Vasile Samson, Ior­dachi Şelpan, Constantin Şelpan, Ştefan Giurgiovan, Ursachi Sorocean, Ion Sava, Dumitraş Şchean, Ion Tăutul S., Andrei Tăutul, Ion Tăutul L., Nicolai Tăutul, Dumitraş Tăutul, Iordachi Tomusei, Gheorghi Tomusei, Simeon Tăutul, Constantin Volcinschi, Vasile Vlad, Ion Vlad, Ilie Vlad, Ion Volcinschi S., Ion Volcinschi L., Gligoraş Vol­cinschi, Gheorghi Vergulici, Alexandru Vasilco, Antiochi Volcinschi, Ilie Goian, Gheorghe Moşan, Nicolai Grigorcea, Constantin Şahin, Teodor Holubei, Georgi Galer, Nicolai Vătav, Mihalachi Goian (Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 5, 19 ianuarie 1911, pp. 3 şi 4).

Weiber von Jakobeny in der Bukowina, de Franz Jaschke

Lista răzeşilor nobilitaţi de către poloni (sunt 142 la număr):

Lupul Braha, Teodor Boşniag, Vasile Păuş, Grigoraş Brânzan, Ioniţă Brânzan, Nicolai Bahrin, Teodor Priscornic, Agapi Bahrin, Ion Barnoschi, Petru Bahrin, Ion Barbirciuc, Alexandru Barbirciuc, Costaş Bahatirţ, Vasile Buţura, Ursul Buţura, Ion Pârjul, Lupaşco Banuş, Ştefan Prodan, Ilieş Balan, Andronachi Braha, Vasile Cicalo, Ion Cernohus, Vasile Cernuşano, Niguce Ciohodar, Mihalachi Dumbravschi, Vasile Dubeţ, Ioniţă Făliş, Andrei Goraş, Grigoraş Goraş, Velişco Golasco, Maftei Gorug, Iordachi Golasco, Grigoraş Grigorcea, Petru Hotincean, Gavril Hoidragu, Ilieş Ianoş, Constantin Ianoş, Iacob Iucavschi, Gheorghi Scraba, Ştefan Cantimir, Ion Costriş, Andrei Coşan, Teodor Coşan, Vasile Coceala, Vasile Crişan, Gheorghi Crişan, Vasile Cârste, Danila Cozac, Vasile Costinciuc, Vasile Coman, Ştefan Lastiuca, Ştefan Lenţa, Alexandru Lupulencu, Ion Lupulencu, Ion Lincuţa, Ion Miroş, Sandul Mintici, Andrei Mintici, Teodor Mintici, Teodor Muntean, Iordachi Muntean, Constantin Muntean, Nicolai Muntean, Gavril Moscalu, Teodor Mihovan, Teodor Malai, Sandul Malai, Gheorghi Miroş, Ion Marincuc, Axenti Mintici, Teodor Nalivacu, Ion Niguce, Alexandru Nogolitni, Grigori Nuţul, Tanasi Orza, Grigoraş Onciul, Vasile Onciul, Sandul Patraş, Teodor Pitarul, Vasile Popescul, Miron Pana, Ion Popovici, Vasile Popovici, Andronachi Borşan, Vasile Rotopan, Ion Rosminte, Alexandru Roman, Ion Roschip, Gavril Râpta, Dumitraş Râpta, Teodor Râpta, Atanasi Şastalo, Ştefan Sevescul, Ostafi Sorocean, Ion Săul, Vasile Spun, Vasile Sandulachi, Con­stantin Tonuţa, Teodor Şliatiuc T., Gavril Ursulean, Ion Ungu­rean, Tanasi Ungurean, Mihaiu Vlaicu, Ion Verenca, Ion Veresca, Ioan Zopa, Grigoraş Zopa, Vasile Zopa, Dumitraş Zopa, Grigoraş Bahiran, Teodor Săul, Andrei Tonuţa, Teodor Ghienghe, Teodor Mihovan, Ion Bohatereţ, Simion Daşchevici, Iftimie Zota, Dumitraş Cazacu, Teodor Barnovschi, Ion Ioşolnic; Andrei Davimuc, Vasile Baţarina, Ion Fraţian, Ion Diaconiuc, Ilie Iancul, Gheorghi Smolinschi, Luca Brânzan, Ion Strileţchi, Nicolai Prodan, Constantin Pantasi, Dumitru Stamati, Dumitru Pantasi, Mihalachi Muntean, Ghe­orghi Ţântă / Iancu Cuparencu (Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 7, 28 februarie 1911, p. 37).

Bojar von Seret in der Bukowina, de Franz Jaschke

Dintre preoţimea şi nobilimea Moldovei aveau în Bucovina moşii:

a). Gavril, mitropolitul Moldovei; apoi, mănăstirile Slatina, Barnovschi, Cetăţuia, Spiridon, Frumoasa şi Pobrata; în fine, călu­gărul Stamati Calistrat.

b). Boierii: Ioniţă Murguleţ, Alexandru Neculce, Matei Hormuzachi, Niculai Ruset, Toma Zamandi, Iordachi Luţchi, Ioniţă Sturza, Constantin Paladi, Iordachi Pălănescul, Ioniţă Cantacuzino, Ienachi Doni, Iordachi Hatman, Iordachi Cantacuzino, Constan­tin Sturza, Catarina Macriţoaia, Ioniţă Cuza, Iordachi Paşcan, Ior­dachi Aslan, Vasile Iamandi, Iordachi Iamandi, Lupul Nacu, Teodorachi Balş, Ilinca Donicioaia, Georgi Beldiman, Iordachi Dari, Lupul Balş, Lupul Costacu, Ienachi Cantacuzino, Constan­tin Balş, Ioniţă Başotă, Andrei Donici, Ştefan Silion, Ioniţă Can­tacuzino, Maria Cananoaia, Iordachi Balş şi Teodor Silion.

c). Mazilii: Niculai Potlog, Vasile Pancu, Ilie Holban, Ilie Cracalia, Iordachi Manoli, Grigoraş Cazimir, Constantin Sin Şorţ, Iordachi Gherghel, Vasile Ţure, Ioniţă Restavan, Nicolai Şeptalit, Constantin Cozmiţa, Ioniţă Costian, Gheorghi Corubei, Matia Pantiş şi Teodorachi Sorocean.

Afară de bătrânul mitropolit Iacob, pe care l-a substituat egumenul de la Putna, Ioasaf, au participat la depunerea jurământului de fidelitate, personal, toţi demnitarii bisericeşti ai Bucovinei. Şi nobilii Bucovinei s-au prezentat în persoană, afară de boieriţele Maria Balşoaia şi Ruxandra Ştirbăţoaia. Nobilimea Moldovei s-a absentat de la omagiu, afară de doi boieri şi zece mazili, care au fost în persoană, şi un boier şi un mazil, care au trimis delegaţi. Afară de călugărul Stamati Calistrat, care era şi mare proprietar, s-au absentat şi demnitarii bisericeşti.

În total, s-au prezentat la omagiul împărătesc:

– Din Bucovina, dintre 10 preoţi: 9 în persoană, 1 prin delegat

– Din Moldova, dintre 8 preoţi: 1 prin delegat, 7 absenţi

– Din Bucovina, dintre 26 boieri: 23 în persoană, 3 prin delegaţi

– Din Moldova, dintre 36 boieri: 2 în persoană, 1 prin delegat, 33 absenţi

– Din Bucovina, dintre 92 mazili: 88 în persoană, 4 prin delegaţi

– Din Moldova, dintre 16 mazili: 10 în persoană, 1 prin delegat, 5 absenţi

– Din Bucovina, dintre 109 răzeşi: 109 în persoană

– Din Bucovina, dintre 142 răzeşi înnobilaţi de poloni: 142 în persoană.

În total, dintre 439 nobili şi preoţi: 383 în persoană, 11 prin delegaţi, 45 absenţi.

(Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 9, 1 aprilie 1911, pp. 1 şi 2).

[1] Jurământul de credinţă, numit „Omagiu” – n. n.

O petiţie către M. Sa Împăratul

Cu îngrijirea dlui D. Popovici, paroh în Broscăuţi şi prezident al societăţii „Ţăranul”, un număr însemnat de români din satele periclitate de slavism au adresat o petiţie Maj. Sale, în care, ară­tând nedreptăţile cărora e expusă mişcarea noastră naţional-culturală, roagă recunoaşterea, după cuviinţă, a cursurilor de limba română, întemeiate de Societatea „Ţăranul”, în urma cererii diferitelor comune. Publicăm din petiţie următoarele:

„Pe lângă alte comune din tară, au decis şi comunele Panca, Comareşti, Comareşti-Tisoveţ, Jadova, Carapciu pe Ceremuş, Hliboca, Petriceanca, Volcineţul-nou, Costeşti etc., între care multe comune răzeşeşti, cu caracter şi sentiment curat românesc, să-şi redeştepte şi să-şi dezvolte limba lor românească, în regiunile lo­cuite de ei. În scopul acesta, şi-au deschis numitele comune, cu 1 Septemvrie 1911, „Cursuri” româneşti, pe baza statutelor Socie­tăţii „Ţăranul” din Broscăuţii-noi, care toate cursuri au fost anunţate la timp, conform legilor, consiliilor şcolare districtuale şi celui de ţară.

Ca să elucidăm însă mai bine intenţiunile şi scopul creării aces­tor cursuri, arătăm, în cele următoare, copia unui decret trimis de Societatea „Ţăranul” cătră petenţii comunei răzăşeşti Cotul-Jadovei:

Nr. 260. Broscăuţii-noi, la 12 Septemvrie 1911. Cătră prea­cinstiţii locuitori români din Cotul-Jadovei, la mâna prea stimatului domn Ioan Bordianu. În rezolvarea petiţiunii Domniilor Voastre din 24 August 1911, respectuos subsemnata societate a decis, în şedinţa sa din 31 August 1911, a deschide în comuna Domniilor Voastre, sub mo­dalităţile induse în petiţiune, în casa dlui Antonie Ptaşnic din Cotul-Jadovei, sub Nr. 611, un curs privat gratuit pentru învăţarea şi dezvoltarea limbii româneşti la românii din Jadova, cu observarea că petenţii vor îngriji singuri de cele necesare pentru des­chiderea, instalarea şi purtarea acestui curs. Dirigenţa cursului nu­mit o va purta dl Iancu Stratulat, ca putere didactică examinată, iar ca inspector va funcţiona dl Arcadie Vihnan din Storojineţ. Acest curs s-a deschis în Cotul Jadovei, pe baza §-lui 2, lit. c), şi §-lui 3, lit. 1), a statutelor alăturate. Dorindu-vă succese excelente în tot demersul acestui curs, vă salutăm cu dragoste frăţească, cu adausul că ne place a spera cum că, în scurt timp, se vor ridica şi în Cotul Jadovei românii la treapta cea mai înaltă de cultură şi vor fi pildă răzeşimii, după pilda regimentului de Volintiri, care, din im­pulsul lor propriu au fortificat ţara Bucovinei, formând o ceată de sentinele, spre apărarea înaltului Tron Habsburgic şi a bunului Nostru Împărat, pentru care noi, toţi românii, suntem gata a vărsa şi ultima picătură de sânge şi, în fine, ca români bravi de sub steagul Austriei şi patrioţi demni vor rămânea fii scumpi ai bi­sericii noastre strămoşeşti. Deci, cu Dumnezeu înainte!  / Pentru Comi­tetul societăţii „Ţăranul”: / Dimitrie Popovici m. p., / pre­şedinte, L. S. / G. Manilici m. p., / secretar”.

Această mişcare de dezvoltare culturală patriotic-naţională a revoltat teribil pe panslaviştii bucovineni, prin agitatori ucraini, şi, de aceea, au persistat ei, de repetate ori, chiar cu forţa, la foru­rile competente, pentru închiderea şi stârpirea acestor cursuri, iar în schimb au deschis ei, rutenii singuri, în comune curat româ­neşti, ca în Pătrăuţi pe Siret, nu cursuri, ci şcoli private, spre lă­ţirea slavismului nesăţios în părţile româneşti, iar cursurile noastre române le-a închis consiliul şcolar de ţară, prin emisul său din 30 Noemvrie 1911, Nr. 14956 şi 16332, şi prin emisul din 7 De­cemvrie 1911, Nr. 17145, pe baza informaţiunilor false, strânse de la panslavişti ucraini, care împiedică orice acţiune românească, în folosul lor propriu. De notat e că consiliile şcolare districtuale de repetate ori tot închideau şi iar permiteau existenţa cursurilor ro­mâneşti şi făceau astfel cea mai mare batjocură de aceste instituţiuni, terorizând prin jandarmerie închiderea cu forţa brachială, în mod brutal, pe motive de inculpare, că adică aceste cursuri ar fi nişte şcoli neiertate şi ele ar fi deschise fără permisiune sau, cu alte cuvinte: Domnii amploiaţi se făceau că nu pricep însem­narea „Cursurilor”, iar de altă parte, râdeau în pumni, împreună cu capii ucrainţilor şi agitatorilor.

Încă nu s-a pomenit, în secolul acesta, în secolul progresului cultural, grozava tendinţă de a împiedica şi opri un popor de la cultivarea, învăţarea şi dezvoltarea limbii şi a sentimentului patriotic-naţional, care toate formează temelia umanităţii lumii întregi şi iată, cu durere, aceasta se întâmplă tocmai în ţărişoara noastră, Bucovina, unde, de dragul mult protejaţilor ruteni, românii în­dură enorme daune culturale, fiind opriţi prin şicane şi terorizări de la învăţarea limbii româneşti, fără privire la drepturile garantate lor prin legea fundamentală şi fără privire la aceea că şi românii iau parte la toate datoriile faţă de ţară şi Domnitor.

Astfel de tratare este absolut insuportabilă; cuţitul a ajuns la os, iar poporul cu dor de limba românească a devenit extraordinar de iritat şi e tulburat pentru şicanele nemaiauzite, ce le îndură el zilnic pentru limbă. Remarcăm numai că, la o cercetare radicală şi de tot obiectivă, mulţi funcţionari ai statului din Bucovina ar rămânea fără pâine din sus numitele cauze.

Din cauză de expresă urgenţă privitoare la redeschiderea cursu­rilor româneşti în ţară, nu aducem alte detalii de nedreptate faţă de românii bucovineni, spre a evita emoţiuni de tot neplă­cute, ce n-ar face onoare conducătorilor părtinitori rutenilor din Bucovina.

De aceea, în aceste timpuri grele pentru românii bucovineni şi avizaţi, numai la mila şi gratia Majestăţii Voastre cutezăm, ca civi austrieci loiali şi fii credincioşi, şi umiliţi a Vă prosterne astă plângere, cu adânc umilita rugăminte ca să binevoiţi a da aten­ţiune părintească justelor noastre cereri şi a dispune la organele competente ca:

1). Să se observe, de către diregătoriile statului în Bucovina, egala îndreptăţire a băştinaşilor români la dezvoltarea şi cultivarea spi­ritului patriotic naţional ca şi la ruteni.

2). Să se ordoneze forurilor competente ca cursurile româneşti în ţară, create, până în prezent, pe bază legală să se admită şi să se redeschidă grabnic, spre a nu neglija progresul cultural al românilor din Bucovina.

În numele poporului bucovinean:

Urmează la 200 de iscălituri din comunele Broscăuţi, Costeşti, Cabeşti, Carapciu pe Ceremuş, Comareşti, Hliboca, Panca, Petriceanca, Volcineţ.

Cernăuţi, la 20 Decemvrie 1911” (Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 22, 4 ianuarie 1911, pp. 275-277).

Istoricul „Societăţii mazililor şi răzeşilor din Bucovina”

de Dionis cav. de Bejan, consilier consistorial şi deputat în dieta ţării, scris în cartea „Românii din Bucovina”, care a fost compusă şi  redactată  cu  ocaziunea  „Expoziţiunii generale române din 1906”.

„La nordul Bucovinei, pe valea Siretului, Ceremuşului şi a Prutului, până la Nistru, se află astăzi, în 52 de comune, o pătură deosebită a poporului român, sub numele de mazili şi răzeşi. Numărul lor se urcă la suma considerabilă de 25.000 de suflete. Aceşti români de viţa vechilor familii din nobilimea moldo­venească sunt, astăzi, o stare mijlocie între boierimea şi ţărănimea bucovineană.

Străbunii lor formau, odinioară, călărimea cea vitează, în oastea Domnitorilor Moldovei, şi existenţa acestor familii roma­neşti, în partea nordică a Bucovinei, se poate urmări până în timpul neuitatului voievod Ştefan cel Mare. Acesta i-a aşezat aice ca sentinele, pentru paza frontierei principatului său de cătră regele polon. La încorporarea Bucovinei cu Austria mazilimea bucovineană a purtat destinele ţării. Ea a jucat un rol însemnat la depunerea jurământului de fidelitate către glorioasa dinastie împărătească a Habsburgilor, în 1/12 octombrie 1777, şi a format, în anul 1809, un corp de miliţie voluntară pentru apărarea ţării, sub comanda mazilului Mihalachi de Calmuţchi. Mazilii şi răzeşii bucovineni sunt şi astăzi proprietari de moşii, aşa-numite dominicale, şi, ca atare, patroni bisericeşti. Ei dispuneau, în timpul boierescului, de mai mulţi sau mai puţini vasali, care le lucrau pământul. După desrădicarea boierescului, în anul 1848, mazilimea şi răzeşimea, nedeprinse fiind cu munca câmpului, a ajuns în împrejurări economice de tot grele, sărăcind, din an în an, mai mult.

Pe lângă neajunsurile economice, se mai adăugase, în deceniile din urmă, pentru mazilimea şi răzeşimea noastră, şi pericolul de a se stânge cu totul în puhoiul imigrărilor necontenite ale elementului slav din Galiţia învecinată. Răzeşimea începuse deja a-şi pierde limba maternă întru atâta, încât, la censul populaţiunii din Bucovina, în cele mai multe cazuri, ea a fost scrisă la ruteni.

Din cauza pericolului acestuia, s-a adunat, în anul 1899, un număr mic de bărbaţi, însufleţiţi de iubirea de neam, şi a hotărât a înfiinţa „Societatea Mazililor şi Răzeşilor bucovineni”, cu scopul de a pune stavilă slavizării în această pătură socială de un trecut aşa de glorios în istoria neamului romanesc, de a întări între mazilii şi răzeşii noştri conştiinţa originii româneşti şi a-i ridica iarăşi, prin promovarea intereselor lor culturale, economice, comerciale şi industriale.

Societatea aceasta s-a constituit, apoi, pe baza statutelor întărite de guvernul i. r. al ţării, în anul 1900, numărând abia 92 membri ordinari. Patru ani mai târziu (1904), s-au modificat statutele socie­tăţii, acomodându-le mai potrivit cu necesităţile timpului.

Societatea se conduce de un comitet de 15 membri şi acesta se compune, în prezent, din următorii domni:

Preşedinte: Dionis cavaler de Bejan, consilier consistorial în Cernăuţi şi deputat în dieta ţării; I-ul vicepreşedinte; Dr. Iancu cav. de Cuparencu, profesor la Gimnaziul III de stat în Cernăuţi; al II-lea vicepreşedinte: Dimitrie cav. de Zopa, profesor la şcoala reală superioară gr. or. în Cernăuţi; casier: Ioan de Sevescul, catihet în Cernăuţi; secretar: Nichifor Scraba, învăţător în Cernăuţi; Membri fără funcţiune: Ioan cav. de Bejan, proto-presviter în Cernăuţi; Eudoxiu Daşchievici, primar comunal în Ropcea; Dionis cav. de Păunel, şef de poştă în Cernăuţi; Eusebie de Procopovici, paroh în Bobeşti; Nicu Stângaci, comisar de poştă în Cernăuţi; Ioan cav. de Tiron, învăţător în Igeşti; Eusebie cav. de Tudan, prof., Cernăuţi; Eudoxiu cav. de Ursachi, mare proprietar în Banila moldovenească; Dr. Daniil Verenca, director în Câmpulung; Leon cav. de Vlaico, proprietar în Horoşăuţ.

Societatea numără, astăzi, 2.572 membri ordinari, 17 membri fundatori şi 9 membri onorari. Activitatea societăţii culminează în creşterea românească a copiilor de mazili şi răzeşi, în deştep­tarea conştiinţei de origine şi a iubirii de neam, precum şi în promovarea tuturor intereselor membrilor săi pe terenul cultural, economie, comercial şi industrial.

Relativ la creşterea tineretului, este de amintit că, în fiecare an, se primesc 30-40 de şcolari sărmani, din starea mazililor şi răzeşilor, în „Internatul Francisc Iosif de băieţi români”, în Cernăuţi, iară, afară de internat, se susţin cu subvenţiuni lunare 60-70 de copii de răzeşi, la diferite şcoli publice în Cernăuţi.

În scopul deşteptării naţionale a mazililor şi răzeşilor noştri, s-au ţinut, în decursul ultimilor 6 ani, o adunare constitutivă, 5 adunări generale ordinare, în Cernăuţi, şi mai multe adunări generale extraordinare, la ţară, prin satele răzeşeşti, anume în Nepolocăuţ, Cuciurmic, Broscăuţ, Ropcea, Igeşti, Banila moldovenească, Muşeniţa, Mihalcea, Cabeşti, Voloca pe Ceremuş şi Carapciu pe Ceremuş. În toate locurile acestea, mazilimea şi răzeşimea au întâmpinat stăruinţele societăţii cu mare însufleţire. Afară de adunări generale, s-au mai aranjat în satele amintite, precum şi în Cernăuţi, conveniri sociale şi petreceri poporale, cu succes favorabil, cercetând petrecerile acestea şi răzeşimea din satele învecinate.

Cu ocaziunea acestor conveniri, s-au înfiinţat, în respectivele comune răzeşeşti, totodată şi însoţiri romaneşti de economie şi credit, după sistemul Raiffeisen, care funcţionează foarte exact şi sunt o binefacere mare pentru membri.

Activitatea societăţii se restrânge negreşit numai la comu­nele răzeşeşti, care se pot împărţi în trei categorii, şi anume: 1). în comune curat româneşti, 2). în comune mixte, cu răzeşime română şi ţărănime ruteană, 3). în comune cu răzeşime rutenizată, dară pe cale a se deştepta la conştiinţa originii ei romaneşti.

La categoria 1)., se numără comunele: Muşeniţa, Banceşti, Botuşeniţa, Gropana, Igeşti, Ropcea, Banila moldovenească, Budeniţ, Broscăuţul-vechi, Cireş, Davideni şi Nouă-suliţe.

La Categoria 2)., se numără: Mihalcea, Calineştii-lui Cuparencu, Cernăuţ, Ţureni, Gogolina şi Leucenii-Teutului.

Comunele de categoria 3). sunt: Banila rusască, Ispas, Milie, Vijniţa, Zamostie, Carapciu pe Ceremuş, Vilaucea, Voloca pe Ceremuş, Văscăuţ pe Ceremuş, Staneşti de jos pe Ceremuş, Staneşti de sus pe Ceremuş, Barbeşti, Costeşti, Cabeşti, Comareşti, Panca, Jadova, Nepolocăuţ, Piedecăuţ, Revacăuţ, Berhomet pe Prut, Ivancăuţ, Hliniţa, Valeva, Cuciurmic, Verbăuţ, Horoşăuţi, Boianciuc, Babin, Vasileu, Samuşin, Cincău, Culeuţ şi Repujineţ. Afară de aceasta, se află singurite familii răzeşeşti, împrăştiate în întreaga ţară, în felurite stări şi servicii.  În părţile cele rutenizate există şcoli rutene. Mazilii şi răzeşii sunt, după lege, constrânşi a trimite copiii lor la aceste şcoli.

Aceasta le face multă scârbă şi amărăciune. De aceea, în toate aceste comune răzeşeşti, unde s-au făcut adunări generale extraordinare, comitetul societăţii a fost primit cu braţele deschise, iară în decursul deliberărilor, puse la ordinea de zi, bieţii răzeşi nu încetau a da expresie amărăciunii lor, plângându-se, înaintea comitetului, cu durere de inimă:

„Am uitat limba noastră strămoşească, dară suntem români. De noi nimeni nu s-a interesat, până acuma. Voim şcoală românească, ca să scăpăm copiii noştri de atâta rusie!”.

Mijloacele societăţii se restrâng la taxele anuale ale membrilor ordinari, taxele membrilor fundatori, veniturile din petreceri poporale şi oferte benevole ale mărinimoşilor binefăcători.

Aceste şire le dau publicităţii ca să ştie lumea mare româ­nească de existenţa şi greul trai ce-l duce mazilimea şi răzeşimea noastră din Bucovina, urmaşii unor vechi şi nobile familii moldoveneşti, din un timp istoric glorios!” (Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 1, bilunar – proprietar şi editor: Prof. Dr. Iancu cav. De Cuparencu; redactor responsabil: Teofil cav de Manescul; tipografia lui E. Kanarski, Cernăuţi, 18 noiembrie 1910, pp. 4-7).