Vasile Pînzariu: La moartea mamei
Mother’s Death
written after the dream I had in the night between
the 23th and the 24th of June (Midsummer Night) 1957
at Gherla
I couldn’t be there when my mother died.
At times a dream would keep awake my senses:
a convoy in a serpent’s crawl and glide
down winding paths by winding shabby fences.
I stumbled to the garden through the mist
trying to grip the tallest apple-tree
under the vault of which mother would list
her things to do up in her mind, or flee.
Sometimes she’d knit us mufflers in that garden.
She’d raised us all, two sisters and six brothers,
she’d often weep alone, bearing a burden
of pain and longings still – common with mothers…
Midsummer elves would sweat the night away
seeking under grey vaults their grooms, the real.
The mourning bell would toll in me the way
that mournful waves of heat come cleanse, and heal.
The sev’n had mirrored in her weakened eyes,
while she could still catch sight of twinkling light,
she’d longed for something more, she’d whisper wise:
„my youngest shall be here late in the night”.
Slaying the vicious pumas with the same
shaking and crippled arm that had embraced her,
I’d been too deaf to hear her call my name…
to come to part with her at night, and face her!
La moartea mamei
scrisă după visul ce l-am avut
în noaptea de 23/24 iunie (Sânziene) 1957
la Gherla
La moartea mamei n-a fost chip s-ajung,
vedeam prin vis prohodul de departe
cum se târa ca şi un şarpe lung
pe-un drum sucit, pe lângă garduri sparte.
Prin ceaţa vremii dibuiam grădina
să caut bolta mărului cel mare
sub care mama îşi găsea hodina
când ne-mpletea flanele şi fulare.
Ea ne-a crescut, purtându-ne de grijă
la şase fraţi şi două surioare,
plângea-n ascuns, avea o schijă
de dor în ea, dar nu spunea ce-o doare…
Suna prin mine clopotul simţirii
şi vara-n doliu astupa cangrene
sub bolţi cernite, căutându-şi mirii
se năduşeau prin aer sânziene.
Toţi şi-au lăsat în ochii ei făptura,
cât mai avea o clipă de lumină,
dorea ceva, dar i se-nchise gura
fără ca fiul cel mai mic să vină…
Am încercat să-nlătur nişte pume
cu braţul libertăţii mele ciung.
Zadarnic ea m-a tot chemat pe numa,
la moartea mamei n-a fost chip s-ajung!
Acriitorii martiri Vasile Pînzariu, Dumitru Oniga şi Eugen Dimitriu
