Jurnalism | Dragusanul.ro - Part 37

Pentru amenzile primite la proteste

Proteste 1

*

Mâine seară, 21 februarie 2017, începând cu ora 20, la Cluj-Napoca, Fabrica de Pensule et. 1, se va lansa ghidul “Ce faci dacă primeşti amendă la o manifestare publică? / Contestarea proceselor-verbale contravenţionale”, în cadrul unui spectacol plin de diversitate, de muzică bună şi de umor, în scopul strângerii de fonduri pentru amenzile primite de tinerii clujeni la protestele din această iarnă.

*

Un spectacol de binefacere şi de bine facere, la care îşi dau concursul patru prieteni, MIHNEA (Luna Amară), ANDI (Toy Machines), ANDREI PUIU (DJ, dar şi chitarist în mai multe trupe rock), actorul PAUL SOCOL (în calitate de DJ) şi ŞTEFI M. GANEA (Fior, omisă de afiş, dar nu şi de organizatori.

*

Manifestarea culturală şi solidară se numeşte:

*

Proteste 2

vintilă, rusu, istrati, severin, steiciuc, clement

Inger cu aripi de gheata

*

Şapte poeţi din judeţul Suceava au apărut în antologia “Înger cu aripi de gheaţă”, publicată de Menachem M. Falek la Tel Aviv. Niciodată nu s-a mai întâmplat ca într-o antologie a poeziei româneşti, din 40 de autori, 7 să fie poeţi din Bucovina.

*

Îngeri cu aripi de gheaţă, cu poemele publicate numai în hebraică, la Tel Aviv, sunt: Alexandru Ovidiu Vintilă, Victor T. Rusu, Roman Istrati, Constantin Severin, Carmen Veronica Steiciuc şi Liviu Dorin Clement.

*

“Împricinaţii” vor putea primi câte un exemplar al cărţii, în ziua de joi, 6 iulie 2017, la Suceava, când le vor aduce Menachem M. Falek şi poetesa Hamuta Bar Yosef. Dacă nu şi-au uitat propriile poeme, nu-i nevoie să înveţe limba sfântă, pentru a înţelege ce-au scris.

Sărbătoare la Ierusalim: Mena Falek întinerește!

Menachem Falek la Vatra Dornei 5

*

Bunic pentru a treia oară, de curând, poetul Menachem M. Falek din Ierusalim întinerește, astăzi, după logica minunată a plaiurilor lui natale, cele ale Bistriței. Atașat de Bucovina ca nimeni altul, Mena Falek a contribuit incredibil de mult la promovarea acestei vechi provincii românești în Israel, unde asupra meleagurilor noastre încă apăsau lacrimile unei istorii întunecate, poate că din vina altora, dar sigur și cu complicitatea pasivității noastre. Prin ceea ce a scris în revistele evreiești și prin filmulețul Wilhelminei, poetesa care l-a însoțit pe Mena, în vara trecută, într-un important periplu nordic, Bucovina a împrumutat contururile legendare și pururi prietenești ale Corlatei și a devenit o țintă de afecțiune și pentru oamenii de cultură evrei, dar și pentru beneficiarii scrisului liric hebraic de astăzi. Îi datorăm mult poetului Menachem M. Falek, lider scriitoricesc în țara lui, dar sunt sigur că el s-ar mulțumi, astăzi, când e sărbătoare la Ierusalim, și cu o simplă urare: La mulți ani, prietene, și Dumnezeu să (ni) te ție numai întru bucurie!

Un dar al Consiliului Județean: Albumul Radu Bercea

 Coperta Radu Bercea finala

*

Albumul de artă Confesiuni cromatice, de Radu Bercea, reprezintă un dar pe care îl face Consiliul Judeţean Suceava tuturor celor care au nevoie de cultură. Inclusiv memoriei româneşti în Bucovina. Prin urmare, albumul nu se vinde, dar îl puteţi primi în dar, participând la una dintre cele trei lansări, de la Gura Humorului, Suceava sau Vatra Dornei, şi beneficiind, astfel, şi de un concert gratuit, cu 48 cântece naţionale româneşti de la 1841-1850, executate, după atât amar de vreme, de trupa Zicălaşii.

*

Confesiuni cromatice înseamnă blazonul definitiv al creaţiei pictorului şi martirului Radu Bercea, care părea definitiv spulberat, în 30 aprilie 1959, zi în care tânărul elev al Liceului de Arte Plastice “Octav Băncilă” din Iaşi era arestat şi condamnat la 20 de ani de muncă silnică, pentru că milita în secret pentru sprijinirea partizanilor din munţii Bucovinei, care luptau împotriva ocupantului sovietic şi a complicilor lui români.

*

După 1989, Radu Bercea a retrăit şi vârstele pierdute, lucrând cu frenezia unei tinereţi veşnice şi nealterabile, inventând metode şi stiluri sau purtându-şi penelul prin orele astrale ale artelor plastice ale omenirii, de parcă s-ar fi căutat, mereu şi mereu, pe cel care ar fi putut fi, dar i s-a interzis să fie, de parcă şi-ar fi despovărat mintea şi sufletul de operele care păreau, odată cu el, condamnate la a nu mai fi. Şi iată că, datorită Consiliului Judeţean Suceava, artistul-martir are parte de bucuria unui blazon al creaţiei, pe care îl reprezintă opera temeinică a lui Radu Bercea.

Cum puteţi procura albumul lui Radu Bercea?

Pagina 37 din 228« Prima...102030...3536373839...506070...Ultima »