Șantierul „Expo Basarabia”

În cadrul iconografic al Basarabiei de odinioară, cu reprezentări grafice și, respectiv, fotografice din 1837, până în 1918, vor răsuna cântecele pierdute ale provinciei dintre Prut și Nistru, reînviate de „Zicălașii” Petru Oloieru, Răzvan Mitoceanu, Ionuț Chitic și violoniștii Adrian Pulpă și Narcis Rotariu. Expoziția înseamnă nu decorul, ci atmosfera retrezirii cântecelor uitate sub colbul greu al istoriei, lăutarii Basarabiei de odinioară fiind meșteri neîntrecuți în păstrarea cântecelor ancestrale ale Neamului, prin respirații melodice moderne și antrenante, care fac de neînțeles lepădarea noastră iresponsabilă de ceea ce ne definește: Datina. Mâine, 27 martie 2018, începând cu ora 15,00, vă dăm întâlnire cu Basarabia uitată, și ca iconografie, și ca desfășurare de melos tradițional, Centrul pentru Sprijinirea Tradițiilor Bucovinene din Suceava urmând să vibreze de trăirile profunde ale veacurilor.

*

Zicălaşii, cu zicale basarabene la BUCOVINA TV

De ziua internaţională a poeziei (i-auzi, măi, hăi, hăi!), Zicălaşii au mers, cu 30 de zicale basarabene dintre anii 1800-1900, la BUCOVINA TV, instituţie media pe care o respect, în baza unor experienţe anterioare, în mod deosebit. Oameni frumoşi, în ctitoria mediatică a lui Bogdan Gheorghiu, cu care este o plăcere să lucrezi. Tehnicieni de excepţie, care ar putea lucra oriunde, la orice altă televiziune din ţară. Te simţi acasă pe modernele platouri de filmare ale BUCOVINA TV, iar poetul Ioan Manole, cu emisiunea lui meşterită cu multă imaginaţie şi cu o diversitate a subiectelor, ar merita elogii, dacă nu mi-ar fi şi frate, şi prieten, şi coleg.

Instalarea şi probele de sunet au mers rapid, pentru că în familia recuperatorilor de vechi cântece româneşti există şi Dănuţ Lungu – sunetistul nostru de lux, care ştie şi fiecare cântec, în amănunt, şi cum poate fi înfăţişat el în lumină. În rest, noi cărăm bagajele (ţambalul ne speteşte), iar între uşi, repetăm, pentru că Centenarul nu are nevoie de cântecele de acum un veac, ci de mândra muzicalitate bucovineană a primurilor de dihor de astăzi, care ele au făcut România Mare pentru toţi vecii, care au durat aproape două decenii.

Ne-am simţit bine la BUCOVINA TV, un spaţiu ideal pentru a te închina Basarabiei. În fond, asta facem noi, zicălaşii, ne închinăm, depunem evlavie netrucată acolo unde simţim că va fi şi primită. Aşa că vă las în compania unor fotografii, dar nu înainte de a preciza că întregul concert poate fi văzut, ascultat şi trăit marţi, 27 martie 2018, începând cu ora 15,00, în holul mare al Centrului pentru Sprijinirea Tradiţiilor Bucovinene din Suceava. Ca de obicei, intrarea este liberă.

Răzvan Mitoceanu, care nu s-a bărbierit, vreme de două săptămâni, ca să contureze asemănările incredibile dintre el şi lăutarul din 1890, de la Chişinău, nu fumează, ci doar îmi pozează, imitând, cumva, poziţia acelui lăutar al Basarabiei.

*

Mâine, la BUCOVINA TV: Ca la Chişinău

Mâine seară, începând cu ora 20,45, la emisiunea „Meşterul Manole” a televiziunii BUCOVINA TV, zicălaşii Narcis Rotaru, Adrian Pulpă, Ionuţ Chitic, Răzvan Mitoceanu şi Petru Oloieru vor cânta „Ca la Chişinău”, între anii 1800-1914 (am lăsat pentru spectacolul din 12 aprilie piesele de la 1700). Spectacolul a fost definitiv asamblat astăzi, iar concluziile mele, ca ascultător, au mai avut exprimare, pe baza lecturilor, înainte de a asculta aceste minunate piese. Basarabia nu doar că a avut o muzică românească proprie, născută din strunele unor familii lăutăreşti celebre, precum Năstase, Dinicu sau Ciolacu, toate mutate, prin vârfurile interpretative, la Bucureşti, odată cu plecarea boierilor în noua capitală a Principatelor, dar a a avut şi un stil componistic armonios şi plin de duioşie, de o tulburătoare luminozitate (nu degeaba haiducul Bujor, nemulţumit de balada făcută pentru el de Ionică Bordeian din Volovăţ, care era cumătru cu ginerele lui Bujor, Darie, a apelat, ulterior, la lăutarii basarabeni, care au produs bijuteria muzicală încredinţată veacurilor de Rouszitschki – după Alecu Russo citire).

O muzică minunată, ceva mai modernă decât cea întâlnită prin alte provincii româneşti şi, tocmai de aceea, mai actuală, deşi total necunoscută ultimului veac de nepăsare românească, va vesti, mâine (miercuri, 21 martie), spectacolul cu cântecele Basarabiei, pe care îl vom susţine, drept închinăciune, în 27 martie 2018, începând cu ora 15,00, la Centrul pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene din Suceava, iar începând cu ora 18,00, la Corlata, capitala îndătinată a Naţiunii Poeţilor.

*

Zicălaşii, ca la Chişinău, în 1826

Repetiţia de astăzi s-a bazat, în primul rând, pe cântecele basarabene de până în 1826, notate de germanii Elrich şi Rouschitzki: Armencuţa, Ca la Chişinău, Hora Prutului, Moldovanca, Bordeiul, Bătuta şi aşa mai departe. Greul a atârnat pe umerii violonistului Narcis Rotaru (Adrian Pulpă a avut o problemă, dar recuperează), care se descurcă, la prima lectură, aproape la fel de bine ca Răzvan Mitoceanu, atunci când Răzvan pune mâna pe vioară. Mâine, se va asambla primul concert, printr-o repetiţie viori – ţambal, când vom prinde o geană de timp; pentru că asta e soarta noastră: repetăm când şi unde apucăm, printre uşi, ca să nu prejudiciem cu nimic grandioasa sărbătoare judeţeană a Centenarului. Ba, din câte înţeleg, chiar şi expoziţia cu peste o sută de imagini necunoscute din Basarabia de altădată, la care am lucrat timp de un an, va trebui s-o expun… subsuoară şi să o arăt curioşilor ambulant, pentru că vine un pozar italian, care n-are loc de expus în toată Suceava decât în piept la mine, cum zice poetul. Şi n-o să mă pun gordună, adică contra. Centenarul şi milenarismul daco-roman înainte de toate, români!

Astăzi, am făcut poze individuale şi doar câteva de plan general. Mai întâi, începând cu acordajul viorii, m-am ţinut de Narcis Rotaru, apoi m-am înfipt în coasta lui Ionuţ Chitic (mai sus, nu ajung!), şi abia în final m-am ocupat de Răzvan Mitoceanu şi de Petrică Oloieru.

*

Încondeierea oului… mineresc!

Două gogonate mi-au insultat mintea, pe parcursul acestei săptămâni: tema centenarului despre „contribuţii bucovinene la Marea Unire” (io-te, feoşc!) şi gângăveala unei pile consultant artistic despre „încondeierea oului mineresc”. Cum arată oul mineresc? Cel pictat pe fond negru, îmi răspunde savanta formatoare de conştiinţă estetică tradiţională, fără să aibă habar că oul încondeiat pe fond negru, cu roşu şi alb, este, de fapt, prima concepţie cosmogonică a omenirii, în care negrul (Pământul), roşul (Soarele, Aplu – mai târziu Apolo) şi albul (Luna) consacrau Oul Cosmic drept sămânţa vieţii, sămânţa universului. Desigur că, pe parcursul vremilor, nuanţelor de roşu li s-au alăturat şi alte culori, toate de provenienţă slavă, la noi păstrându-se, şi drept pecete a românismului, culorile cucuteniene (denumirea e improprie, pentru că aşezarea Cucutenilor era una ca oricare alta şi nicidecum un centru civilizator) fiind păstrate în portul „muntenesc”, cum numeşte ingenua necunoscătoare portul românesc veritabil, în care cromatica primordială şi desfăşurarea de simboluri totemice fac legea. De unde să ştie nevasta sunetistului electoral că toate cusăturile pastelate, care seamănă cu adevărate acuarele, sunt ucrainene, iar cele în culori dure, care sugerează statuarul, huţăneşti, în vreme ce cusăturile care amintesc de grafică şi fără nici o degradare a simbolisticii primordiale sunt româneşti?

Oricine, oricât de pâclos ar fi la minte, are dreptul la „opinii”, dar există, totuşi, şi un necesar de bun-simţ, menit să pună stavilă excesului de prostie. Iar când prostia îşi mută fundul din sat în sat, pentru a legitima imbecilităţi prin „Dialogul Artelor” (avem angajaţi care, fără carte de identitate şi ecuson în piept nu-şi amintesc cum îi cheamă, dar care numai pentru „dialog” de-un ceas pe săptămână sunt plătiţi regeşte), prostia devine un pericol public. Pentru că sătenii, adunaţi de primari cu arcanul, aflând ce funcţii pompoase de specialişti au analfabeţii angajaţi pe pile, cred orbeşte în ce dau ăştia pe gură şi, astfel, imbecilitatea distruge şi adevăr, şi tradiţie, şi identitate.

Mâine-poimâine, parcă văd cum scoate un studiu ştiinţific distinsul veghetor şef al culturii, Aurel Buzincu, despre oul încondeiat pedelist, descoperit, recent, prin tărăboanţele putrede ale bucovinenilor şi într-o râpă de lângă Cetate – şi ce ou! cel mai mare ou din lume!

Ou mineresc! Halal să-ţi fie, doamnă consultant ştiinţific!