Cântecul pribegilor pe drum: lui Nicolae Groza

*

Natură vie cu pribegi pe drum,

istovitoare-i calea care-i poartă

călăuziţi de pasărea de fum

omagiată de mulţimi drept soartă,

las arcul jos, nu mai arunc săgeţi,

am ostenit vânând cu-nfrigurare

eternitatea bieţilor poeţi

*

Gândind mereu fireasca evadare,

revolta mea de muritor pribeag

o s-o depun pe cer cu demnitate:

zâmbind, atunci, şi Dumnezeu cu drag

abia privind o să îmi dea dreptate!