cântec de ziua interzisă a atestării Bucovinei

30 martie 1392 – 30 martie 2016

*

îngenunchem în iarbă, pocalele cereşti

revarsă vinul aspru-n şuvoaie de lumină,

pământurile noastre în veci împărăteşti

vor fi prin închinare şi dragoste creştină:

veniţi să bateţi cuie în suflet şi-n cuvinte,

urcaţi-ne pe cruce şi aruncaţi cu pietre

căci sufletele noastre au început să cânte

cu-nseninări depline în focul de pe vetre

 *

şi creşte Bucovină deasupra-ne înaltul,

şi arborele vieţii, cu rădăcini în cer,

rodeşte într-un suflet şi-apoi se mută-n altul

mereu drept Bucovina în care cred şi sper:

 *

astfel şoptesc străbunii din închinarea lor

ce încă se aude sub cosmice păşiri,

iar Bucovina zace-n uitare, sub zăvor,

când sunt prădaţi urmaşii vârtos de amintiri,

când ziua ei preasfântă mereu e interzisă

de zbirii de clipite, care pocnesc din bici

şi-n suflet se prăvale memoria ucisă

şi-o-nfăşură în bezne pustiul de aici

*

*