Bustul lui Eminescu de la Dumbrăveni

*

Am dat din pură întâmplare peste fotografiile din 1902, făcute la Dumbrăveni, cu ocazia dezvelirii bustului lui Eminescu, şi am decis să vi le pun la dispoziţie, în variante alb-negru şi sepia, inclusiv în detalii, cu textul din “Conservatorul”, care a însoţit aceste fotografii, pe care le-a preluat, pentru volumul omagial, Corneliu Botez.

*

*

Solemnitatea dezvelirii bustului lui Eminescu de la Dumbrăveni[1]

*

Duminică, 14 Iulie 1902, a avut loc, la Dumbrăveni, dezvelirea bustului marelui nostru poet Mihail Eminescu, ridicat de dl Leon Ghika, proprietarul domeniului de la Dumbrăveni şi fost deputat, poet apreciat în cercurile literare franceze.

*

Bustul, opera de artă a sculptorului Oscar Späthe, are o înălţime de aproape 2 m şi 50 cm şi este făcut din bronz, aşezat pe un soclu de piatră. Bustul este admirabil executat ca artă, ca expresiune şi perfectă asemănare. Persoane care au cunoscut bine pe marele nostru poet ne-au asigurat că este unul din busturile cele mai bine reuşite ale lui Eminescu.

*

Bustul este situat în parcul de la Dumbrăveni, în faţa splen­didului castel al proprietarului şi în faţa casei unde s-a născut Emi­nescu, pe care dl Leon Ghika a restaurat-o cu mult gust artistic.

*

*

Bustul are ca inscripţie, pe o parte, data naşterii şi morţii nefericitului nostru poet: 15 Ianuarie 1850 – 15 Iunie 1889; iar în faţă se află gravată ultima strofă din poezia: Valurile! Vân­turile!:

*

* 

Ne-nţeles rămâne gândul,

Ce-ţi străbate cânturile,

Sboară veşnic, îngânându-l

Valurile! Vânturile!

 *

La această frumoasă sărbătoare artistică şi unică, până acum, la noi, în ţară, a asistat o mulţime de lume din împrejurimile Dum­brăvenilor, precum şi numeroase persoane din ţară şi din ţările vecine.

*

*

La orele 11, se începe solemnitatea, printr-o slujbă religioasă, oficiată de preotul Vasile Gheorghiu din Dumbrăveni, asistat de cor. După terminarea serviciului divin, poetul Cincinat Pavelescu a recitat o odă, compusă de domnia sa, în memoria lui Eminescu, odă care a fost foarte mult aplaudată. Dl N. N. Vlaicu depune o coroană, cu următoarea inscripţie: Gălăţenii, nemuritorului poet român Eminescu. După aceea citeşte o telegramă primită din partea gălăţenilor. Felicită pe dl Leon Ghika pentru nobila sa iniţiativă, urând ca exemplul dumisale să fie imitat.

*

Dl C. N. Bour citeşte o poezie ocazională, în memoria Iui Eminescu. Dl Rădulescu, delegat din partea „Convorbirilor literare”, aduce elogii lui Eminescu, care a întrupat aşa de înalt gândirea româ­nească, transportând peste graniţă faima ţării. Domnia sa relevă faptul că, acum, cu ocazia catastrofei de la Ve­neţia, dintre toate poeziile, a lui Eminescu a fost găsită cea mai splendidă şi a fost tradusă şi reprodusă de multe ziare şi reviste străine; domnia sa încheie, aducând omagiile sale domnului Leon Ghika, pentru nobila sa iniţiativă.

*

Dl (Victor – n. n.) Morariu, student la Cernăuţi, spune că înălţătoarea ser­bare de azi deşteaptă gânduri măreţe bucovinenilor. Domnia sa adaugă că a ţinut să vină la această serbare, fiindcă Eminescu a studiat Bucovina, a cântat-o şi imortalizat-o. Depune, în numele celor trei societăţi culturale, omagiul său marelui maestru al limbii române şi fermecătorul poet. Dl (Constantin – n. n.) Berariu, redactor la „Deşteptarea” din Cernăuţi, spune că comoara cugetării marelui Eminescu a tăiat brazda largă a limbii româneşti. Eminescu a avut, în viaţă, soarta viermelui şi, după moarte, geniul său va străbate secolele. „La această frumoasă moşie românească, unde, la începutul secolului 19, a luptat, cu bărbăţie, un Costache Balş pentru păs­trarea limbii şi graiului strămoşesc, dl Leon Ghika, boier neaoş, continuă tradiţia începută. La marginea Bucovinei, dl Leon Ghica a pus bustul marelui şi neasemănatului poet român, care a cântat cu atâta călduri du­rerile şi aspiraţiunile bucovinenilor prin frumoasa sa Doină”.

*

*

D. Petre Grădişteanu se urcă lângă bustul lui Eminescu şi zice, cu glas tare şi emoţionat: „Daţi-mi voie să mă sprijin de această statuie a marelui poet român, pe care îl sărbătorim cu toţii, a poetului român prin excelenţă, mulţumită nu numai versurilor sale, ci şi inimii sale, care a cuprins România întreagă, şi, fără să cercetez trecutul, să mă inspir de la dânsul, căci profet este poetul şi, dar, inspirat de la dânsul, să văd înainte-mi viitorul ţării acesteia, aşa cum se arată ochilor mei. Vorbesc în numele meu personal, fără nici o calitate oficială şi fără ca nimeni să fie legat prin cuvântarea mea. Acum câţiva ani, cu ocazia dezvelirii statuii lui Ştefan cel Mare, constatam că lipsesc câteva pietre de la coroana marelui Domn al Moldovei şi, grăind, tot ca particular, manifestam surprinderea inimii, care era şi este suspinul inimii întregii Românii, ca acele pietre scumpe să-şi reia locul lor natural. Azi, însă, când un ministru al monarhiei vecine, Vlasics, cutează, în contra legii naţionalităţilor, domnitoare în ţara lui, să-şi propună ca ţel maghiarizarea tuturor naţionalităţilor de sub coroana lui Sf. Ştefan, ca să ajungă la 40 milioane maghiari, permis cred că-mi este mie, simplu cetăţean român, uzând de drepturile recu­noscute mie de lege şi Constituţiune, şi întrucât nici o jignire şi nici o turburare nu voi să aduc statului vecin, să prevăd că, într-un viitor mult mai apropiat decât aţi putea crede, vom fi 12 milioane de români laolaltă.

*

În tinereţea mea cea mai fragedă, am jucat Hora Unirii Moldovei cu Muntenia; Dumnezeu ne va ajută să jucăm, împreună, cu toţii, marea horă a unirii tuturor Românilor. Neamul meu se trage de la Alba-Iulia, şi două sentimente îşi împart inima mea, dragostea nemărginită ce am pentru fetiţa mea şi dragostea ce am către ţară. Aceste două iubiri le confund într-una singură şi sunt convins că pronia cerească mă va învrednici să sărut cununia fetiţei mele în Alba-Iulia, în ţară, la noi. Ceea ce Mihai Viteazul, Domnul român dinaintea căruia M. S. Regele a primit, 20 ani, consecutiv, defilarea armatei sale, a realizat, pentru o clipă, e peste putinţă ca Carol I de Hohenzolern, să nu îndeplinească pentru vecie. E peste putinţă ca România, fiica mândra a Romei, să nu devină falnica stâncă, care să reziste tuturor competiţiunilor neamurilor diverse, care ar tinde să năvălească asupra orientului european. Pentru aceasta, România trebuie să stea liberă şi independentă pe Carpaţi şi aceasta va fi!”.

*

Dl Leon Ghika mulţumeşte domnului Petru Grădişteanu şi tuturor asistenţilor, pentru participarea lor, şi spune că nu şi-a făcut decât datoria către nemuritorul poet.

*

Dl Şt. O. Iosif a compus, cu această ocazie, o odă, care a fost pusă pe note de dl L. Tempea, din Ardeal, şi care a fost executată de băieţii de la ambele şcoli din Dumbrăveni, instruiţi în mod admirabil. S-a mai cântat, pentru prima oară, un marş al poetului Eminescu, o marsilieză română, intitulată La arme!, pusă în muzică de un compozitor francez, pe spesele domnului Leon Ghika şi care, poate, va deveni marşul naţional al României.

*

Reproducem, aci, prima strofă din această superbă poezie:

*

Auzi! Departe strigă slabii

Şi asupriţii către noi,

E glasul blândei Basarabii,

Ajunsă-n ziua de apoi.

E sora noastră cea mezină,

Gemând sub cnutul de Calmuc

Lăsată-n lanţuri e-a ei mână,

De ştreang târând-o ei o duc.

Murit-a? Poate numai doarme

Ş-aşteaptă moartea de la câini.

La arme! La arme!

La arme, dar, români!

Fraţi români! La arme!

La arme, dar, români!

*

Cântarea acestei poezii a stârnit aplauze furtunoase şi nesfâr­şite de entuziasm. În mijlocul unei mari animaţiuni s-a sfârşit această solemnitate, care va rămâne adânc întipărită în inima fiecărui asistent; Ia urmă toţi au fost fotografiaţi (Botez, Corneliu, Omagiu lui Mihail Eminescu, cu prilejul a 20 de ani de la moartea sa, Atelierele grafice „Socec”, Bucureşti, 1909, pp. 125-128).

*