Anton Achiţei scrie poezie. Bună.

*

Pe Anton Achiței nu l-am mai întâlnit de vreo treizeci de ani, iar ieri, când l-am văzut la Bacău, regreta că nu are la el cele două cărți de poezie, publicate recent, ca să mi le dăruiască. Cinstit vorbind, eu m-am bucurat că scap de dar, apoi Anton Achiței a început să recite un poem, dedicat mamei lui. Și nu-mi venea să cred ce aud: poezie poezie! O viziune lirică plină de cosmicitate, în care mama fiecăruia dintre noi scrie în cartea veșniciei prin… copii, prin urmași. Viziune, tratare insolită a temei, lăuntru poetic autentic. Și-atunci, chiar mi-a părut rău că Anton Achiței nu a avut la el cărțile lui de poezie, ca să mi le dăruiască.

*

*