Festivalul “Ion Drăgoi” şi Televiziunea Română
*
De douăzeci de ani, nu am mai văzut un spectacol folcloric, dar ieri m-a înșfăcat bunul Dumnezeu de guler și m-a aruncat în groapa cu lei folcloroși, care m-au căznit și mi-au sfârtecat sufletul vreme de cinci ceasuri și mai bine. Tocmai la Bacău, unde, în minunata grădină de vară, s-a desfășurat Festivalul „Ion Drăgoi”. Festival impecabil organizat de Petru Vlase și de tânărul dirijor al Ansamblului Artistic ”Busuiocul”, violonistul Mihai Gheorghiaş. Orchestră bună, în ciuda faptului că este alcătuită mai ales din colaboratori. La fel de bună, și trupa de coregrafi băcăuani, care a schimbat costumele pe bandă rulantă, pentru coregrafii liniare atribuite diferitelor zone din țară. Dansuri naționale nu am văzut, ci doar coregrafii de tipul „Balșoi Teatrî”. În zadar și fără de folos au tot descris, de-a lungul veacurilor, bieții călători străini dansurile românilor, pentru că inefabilul solar și lunar a fost izgonit în neant, în favoarea colțuroșeniilor sovietice revoltător de liniare.
*
Dacă de festival s-ar fi ocupat băcăuanii, cred că ar fi fost cu adevărat bine. Admir, printre altele, modul cum știu să-și pună în valoare și Ansamblul Artistic „Busuiocul”, și tinerii cu voci bune din județ și din țară. Voci. Atât, în repertorii plate, preluate de la radio sau de la tembeleviziuni. Din nefericire, când Televiziunea Română vine, undeva, pe bani grei, se comportă ca niște trupe rudimentare de ocupație. Iar când „generalul” acestor migratori este o neștiutoare de spiritualitate națională precum Gheorghița Nicolai, apoi e bai! Vorbă lungă, bătucită cu platitudini bolșevice și cu pupături de funduri de ștabi, precum un gurist bistrițean, ajuns mare prin Ministerul Inculturii, și care venise cu texte penibil de false, într-o discordanță jalnică și derutantă cu o vrednică ucenică a regretatei Valeria Peter-Predescu.
*
Am ascultat multe falsuri, inclusiv din cele puse în cârca bietului Barbu Lăutaru, dar și doi violoniști botoșăneni de excepție, Lucica și Oleg Sacaliuc. În rest, voci bune și incultură gomoasă, mai ales din partea cucoanei de la televiziunea națională, pe care, tot ascultând-o perorând perorații, am asociat-o, involuntar, în mintea mea, cu Zambilica, o iepușoară la fel de folclorică, din nu mai știu ce proză interbelică.
*
Cred că festivalul de la Bacău, dedicat memoriei inegalabilului Ion Drăgoi, inclusiv printr-o creație rapsodică a maestrului Constantin Arvinte, prezent în sală cu tinerețea sa fără de bătrânețe (are doar… 92 de ani!), înseamnă un lucru bun, un reper al eroismului cultural care se mai încăpățânează să se manifesteze prin țară, înseamnă un lucru bun, în ciuda stricăciunilor pe care le provoacă Televiziunea Română. Dar, dacă este de felicitat cu adevărat ceva, atunci am trei repere indiscutabile: Mihai Gheorghiaș, ”Busuiocul” și Petru Vlase.
*
*