Agatha Grigorescu Bacovia: Poeţii Bucovinei | Dragusanul.ro

Agatha Grigorescu Bacovia: Poeţii Bucovinei

 

Aici, Bucovina!

 

 

„Numeroase reviste apărute la Cernăuţi, după Unire, unele continuând dinaintea Unirii, altele înfiinţate după, au grupat în jurul lor o serie de talente ce au depăşit provincia. „Junimea Literară”, „Făt Frumos”, „Glasul Bucovinei” şi altele au reunit colaborări ale atâtor talente: George Voedvica, Mircea Streinul, Iulian Vesper, Mihai Horodnic, Neculai Roşca sunt talente bine­cunoscute publicului nostru literar. Ei se impun chiar Metropolei. Activitatea periodicelor literare creşte şi se extinde şi în alte oraşe ale Bucovinei. La Rădăuţi apare „Muguri”, revistă, sub alte auspicii literare, ale altei şcoli şi altor curente literare decât cele germane (Rilke). Tot la Rădăuţi apar revistele „Orion”, „Îndrumarea”, „Pana Li­terară”, iar la Siret un grup de scriitori editează revista „Freamăt Literar”.

 

În anul 1933, prin domnii Mircea Străinul şi Iulian Vesper, ia fiinţă „Colecţia Iconar”, transformată în editură, iar în 1935, dl Liviu Rusu întemeiază „Revista Iconar”, sub îndemnul dlui prof. Traian Brăileanu. Scriitorii de la această revistă se remarcă prin Mircea Streinul, Vasile Posteucă, Iulian Vesper, Nicolae Tcaciuc-Albu, Teofil Lianu, Neculai Roşca, Ghedeon Coca, George Antonovici, Aspazia Munte, Traian Chelaru. Ei colaborează şi la „Ţara Şepeniţului”, revistă literară.

 

Străbătând operele acestor tineri poeţi, observăm, în primul plan, ca materie de inspiraţie, natura: pastelul, tabloul, cadrul unor poeme le oferă natura prinsă în ritmuri vii, colorate şi imagini fericit înnoite sau cu totul noi. Descriptivă şi statică lirica buco­vineană actuală are, ca primă preocupare, perfecţionarea formei şi limbajului poetic. Se simt afinităţi şi influenţe din toate şcolile şi curentele literare de la noi, şi vădită îndreptare spre curentele franceze, tendinţă firească de emancipare de sub influenţa germană.

 

Poeţii noştri mari le sunt cunoscuţi şi influenţa lor e prezentă în poeziile tinerilor talente, care totuşi reuşesc să fie şi foarte personali. Arghezi, Bacovia, Demonstene Botez, Ion Pillat, Blaga, Adrian Maniu îi regăsim printre rânduri. Dar o continuă şi lucidă sforţare de a se diferenţia şi de a fi cât mai personali se simte puternic. Dăm ca exemple:

 

George Antonescu

 

Gh. Antonovici (sau George Antonescu – n. n.) licenţiat în Teologie, colaborator la revistele „Crai Nou”, „Orion”, „Geana”, „Junimea literară”, „Plai”, „Ţara Şepeniţului”, „Glasul Bucovinei”.

 

„Culegător de Spice…

Îmi scrise-n faţă macul

zorilor întâia floare

Când am deschis iatacul,

să dau bineţe plopilor din zare…

Încă nu ştiau că-i zi dulăii…

Fluierul tăcea ascuns în brâu,

Să-nveţe a spune proaspăt cântul său

pentru mieii creţi ca undele-n pârău.

În mantie de răcoare-am stat

ca un drumeţ în umbre de măslin.

Fior de rouă trupul meu uscat,

bău iar sufletul senin”.

(Breviar de poezie bucovineană contemporană).

 

Motivul poetic ne poartă de la Horaţiu, la Francis Jammes, şi vibrează cu vagi accente din Blaga; dar ce fericită notă personală conturează poema! Nota mistică religioasă din „Utrenie” e prinsă în tehnica versului modern, pe fond patriarhal idilic ca şi în „Torent de seară”, „Drum de Nord” etc.

 

Traian Chelariu

 

Mai puternic influenţat de Rilke, autorul de predilecţie al poetului, Traian Chelariu, care are studii universitare la Cernăuţi, Paris, şi Roma, se răsfrânge şi influenţa lirismului latin occidental, cu artis­tice mijloace.

 

„Doamne, e timp să ne gândim la drum.

Lasă-mă iar pribeag, plecat cu anul

umple cu spini pustiul şi medeanul,

pune pe noi şi colb şi fum.

 

Cine şi acum nu şi-a zidit altarul

alt paradis vremelnic nu-l aşteaptă

decât toiagul greu şi mâna dreaptă

durută-n umbra ce i-o face darul”.

(volumul Exod).

 

Sensibilitatea simbolistă, într-o notă original plăsmuită din pri­mitivism artistic şi rafinament poetic, smulge poetului frumoase distihuri în poema „Primitiv”:

 

„Tristeţea, haină veche, în vânt o aruncai

când ne trezi nechezul neaşteptat de cai.

Cu roibi, cu murgi, cu dereşi pornirăm toţi un stol,

izvor de apă vie, stă ziua în ocol.

 

Câmpia prinsă-n ierburi roti un singur lan,

Luată-n neopritul copitelor elan.

În urma noastră, cearcăn şi peste noi întins

creştea numai văzduhul torid şi necuprins.

 

Târziu, când lângă linişti de ape-am poposit,

odihna prin mireasmă sub cerul obosit.

Şi noaptea pe sub poale de munţi ne-a strecurat

ascunşi de întuneric ca aurul furat”.

(Vol. Exod).

 

În volumul „Aur vechi”, poetul ne dăruieşte poezii de rafinată sensi­bilitate, de exemplu „Luteţie stamină de Aur”, „Sfârşit” şi altele. Spaţiul nu ne îngăduie să reproducem, cât ar fi necesar şi cât am dori.

 

 

Ghedeon Coca

 

Ghedeon Coca, în „Confesiuni adolescente”, vădeşte o aleasă sen­sibilitate, eleganţă şi mlădiere ritmică şi oarecare feminitate:

 

„Mătasea algelor subţiri foşneau,

plutirii noastre în larg de elegii,

şi tot mergeam prin aspre vijelii

spre steaua care nu se mai vedea”…

 

„Fregată”, „Alge” sunt motive marine, care servesc discret cadrul sensibilităţii poetice.

 

George Drumur

 

George Drumur (ţăran autodidact) e un talent remarcabil prin vigoarea şi originalitatea motivelor poetice. „Pridvor cu Voievozi” ni-l arată îndrăgostit de peisajul voievodal al provinciei natale: retrospective popasuri în istorie, în gravură şi un panteism viguros, în „Umbre de lut”, iar în „Bucură-te, Pădure”, factura populară în cantilenă mistică, e foarte izbutită.

 

„Prin vârfurile dantelate cu legende slave

Voievozii prin furtunile-nserărilor pornesc

Spre mânăstirii, spre veşnice vegheri bolnave

Şi-n glorie primesc pereţii trupul lor domnesc.

 

În funde de tăcere, cosiţe de cărbune

Domniţele sfioase-n dragostea înnoadă,

Şi-aşteaptă trandafirii zorilor să sune

Prin plaiuri, albi hulubi în prada lor sa cadă”.

 

Regretăm ca motivele voievodale nu au prea atras pe poeţi. Ele nu au inspirat decât incidental pe unii dintre dânşii. I-am fi dorit cu  inspiraţia mai în adâncul  filonului istoric voievodal al Buco­vinei.

 

Vasile Posteucă

 

Vasile Posteucă încearcă să exploateze mai mult acest motiv: dovadă „Cântec de Domniţă” are un pronunţat timbru romantic şi nu situează în cadru autohton pe Domniţă. Ea poate aparţine plaiurilor bucovinene ca şi castelelor de pe Rin sau aiurea.

 

„Domniţă din trecut medieval

Singura-n castel de basm uitată

Mâinile cu plânset de coral

Ard bujori pe fruntea lung îngândurată…

 

De sub vadurile primăverilor se zbate

Lance de oştean făr’ de stăpân,

Ca s-adune mers nepământean prin fân,

Lângă zvon de alăute-nlăcrămate”.

(Revista Iconar).

 

Neculai Roşca

 

Neculai Roşca, profesor la Câmpulung (Bucovina), e puternic influenţat de simbolismul francez. Traduce pe Baudelaire, Verlaine şi Rimbaud. Cultivă acest gen mai în toate poeziile sale, folosind un ritm obosit, muzical, decadent.

 

Cimitir în câmp

 

Ne-am întâlnit mai simplu decât ne-am aşteptat,

dar putredele cruci ne-au înteţit declinul,

când seara-şi închinase în stropi potirul,

împrăştiind răcoare pe-al nopţilor oftat.

 

Părea ajuns de rodul din arbori cimitirul

În sufletele noastre trezite s-a iscat

Profunda nostalgie a celor ce au plecat,

simţind cum îşi înnoadă-ndoliată firul.

 

Îmbrăţişarea noastră pornea din infinit

şi-n prima sărutare trăirăm înmiit

acel apus de soare arhaic şi vibrant,

 

şi-nfioraţi de gânduri străvedem spre miez de noapte

ne-am regăsit sărutul prelung, exasperant,

în seva celor morţi din vişinele coapte”.

(Neutral).

 

„Pishastenie” are ceva din morbidezzea poeziei decidente. „Pei­saj”, „Retrospecţie”, „Dans” sunt poeme cu puternică influenţă a poeziei Mallarmeniene.

 

Mircea Streinul

 

Mircea Streinul este cel mai fecund şi mai deplin realizat. Răsfrânge tehnica şi preocupările poeziei actuale cu puternice note per­sonale. O mare varietate de inspiraţie în volumul „Itinerar cu anexe în vis”: „Petru Cercel”, „Descripţii”, „Moartea Prinţului Get”, „Fragmentări” sunt poeme cu variate teme, ce vădesc preocupa­rea de reînnoire în inspiraţie şi factură poetică.

 

Poetul visează

 

Lăsaţi pânza pe faţa Mariei

Numai una e lacrima bucuriei

Maria Domnului;

 

saltă vântul la fereastră

vrea s-o vadă

Pre Măria Domnului;

 

şi s-o ducă-n raclă albastră,

ca să şadă

în dumbrava somnului,

 

să-i slujească îngerii de nea,

cu aripi de catifea,

cu picioare de mătasă,

zgomot să facă-n casă”.

(vol. Tarot sau călătoria omului).

 

E cel mai direct influenţat de poezia lui Blaga „Al zecelea cuvânt”, din volumul-ciclu „Zece cuvinte ale fericitului Francisc din Assisi”, ne arată puternice afinităţi cu panteismul impresionist al dlui Lu­cian Blaga.

 

Nicolae Tcaciuc-Albu

 

Foarte exotice motive de inspiraţie găsim la Nicolae Tcaciuc-Albu, în volumul „Li-Tai-Pe” (Flori din răsărit). Exenplu: „Moartea lui Li-Tai-Pe”.

 

Iulian Vesper

 

Iulian Vesper, în volumul „Echinox în odăjdii” sau în volumul „Conste­laţie”, cultivă o serie de subiecte cu pronunţată tendinţă de specu­laţie filosofică; „Spiritualismul”, „Exclusiv”, „Moarte”. Sobru şi interiorizat, poetul mânuieşte cu eleganţă artistică versurile:

 

„Noi suntem o liniştită pătrundere

În copilăria lucrurilor întristate.

Inima ta, orizont de tăcere,

În dimineaţa timpului bate.

 

Cunoaştem lucruri care au fost

Iubim înţelesuri ce nu sunt;

Purtăm pelerine de stele

Şi în suflet pământ”.

 

„Poem pentru iubirea ogoarelor”, respiră mistica contopire a eului cu cosmosul, zicând:

 

Să iubim ca Isus singurătatea a ogoarelor

Pentru înfrăţirea duminicală a oglinzilor cereşti cu faţa întunecată a pământului

Pentru grânele de seară, de noapte şi de zi

Pentru sărbătorile ţărânii atât de aproape de frunţile şi privirile morţilor.

 

Să iubim ca Isus liniştita înviere a pâini

Sub zorii scunzi în luminata creştere a lutului

Şi pentru strălucirea în hotarele fără sfârşit

Grâul înspicat să roagă singurătăţilor lui pământene.

 

Să iubim ca Isus înduplecarea tristă a spicelor,

Pentru foamea neştiutoare a lumii singure şi neizbăvite,

Pentru uitarea pământului şi a trupului istovit

Pentru bucuria mâinilor ce vor frânge pâinea”.

 

Poezia dlui Iulian Vesper are rezonanţe de viguros lirism, cu minunate realizări de fond şi formă.

 

Cristofor Vitencu, E. Ar. Zaharia, ca şi George Voedvica şi Roman Bocu, sunt iarăşi o serie de poeţi de un vibrant lirism. Iubirea e foarte puţin cântată. George Voedvica cântă dragostea mai mult din atitudine artistică, decât din temperament sentimental. Aproape toţi aceşti talentaţi poeţi sunt peisagişti sau prea intelectualizaţi pentru teme afective, sentimentale.

 

Teofil Lianu

 

Am lăsat la urmă pe cel mai fraged şi mai original dintre toţi, pe Teofil Lianu. În volumul „Curcubeu peste ţară”, adună tânărul poet, învăţător în Plaiul Cosminului, poeziile sale de o frăgezime şi prospeţime de imagini surprinzătoare. Pe fond şi formă populară, poemele se desprind colorate şi inedite:

 

„Cer albastru de oţel

S-a-ndoit pe umezi măguri,

Prunii cresc lumine-n faguri

Floare albă burdujel.

 

Ciutură de soare fin

Pe ogor de mălăişte

Sună orele ca nişte

Bani de aur în chimir.

 

Brazdă caldă de noroc

Fier de plug a lins pe lanuri

Pâlcuri moi de iarbă, lanuri

Cresc în ziuă de ghioc.

 

Mâini crăpate dăruiesc

Lutului sămânţă bună

Să răsară-n somn de lună

Ca un dar împărătesc.

 

Sau unicul juvaer

Fluier, fluieraş de fag,

Scrie lună peste prag,

Fluier, fluier de argint

Scrie trupul pe pământ;

Scrie-n lemn frumos de soc

Sprâncene de busuioc.

 

Ziuă albă

Grea de nalbă

 

Înserare sub ogoare

Lângă somn, cojoc de lună

Noapte bună

Noapte bună!

 

Mire, Mire,

Trandafire

 

La capăt de sat sărac,

Pod de rouă peste veac,

La marginea câmpului

Fluierele vântului

Cărările sfântului”…

 

Din cele citate, autorul desprinde sforţarea de a găsi forme de exprimare poetică tot mai personale, mai proaspete şi colorate. Dacă acest mănunchi de poeţi tineri nu adâncesc teme poetice sau nu rezolvă probleme literare adânc originale, în schimb găsim efortul plin de succes de a se adapta şi integra în evoluţia unei forme şi ţinute artistice plină de subtilităţi. Şlefuirea migăloasă şi pasionată a unei limbi poetice premergătoare marilor epoci de renaştere literară. Este prea tânără această lirică a Bucovinei româneşti, dar, deşi fragedă, e colorată, sinceră, spontană, mlădioasă şi plină de făgăduinţe. Se vor trece desigur spre creaţii mai puternice şi ori­ginale.

 

Tragedia epocii noastre deschide drumuri largi de maturizare în toate direcţiile. Talentele ce le-am prezentat aci sunt chezăşia unui viitor literar fecund în opere de viitor. Durerile mari stimulează creaţiile mari. Le dorim aprig şi le aşteptăm cu drag, astfel ca scumpa noa­stră provincie să fie, cu sufletul ei, tot mai în permanent şi viu contact cu sufletul nostru”[1].

 

 

[1] Grigorescu Bacovia, Agatha, Poeţii Bucovinei, în Preocupări literare, Nr. 4, Anul VI, Bucureşti, aprilie 1941, pp. 117-124