Adrian Bocancea şi cei trei moş-chetari

Pictorul Adrian Bocancea

Nu ne-am mai întâlnit de prin primăvară, aşa că a venit să mă vadă. Există între mine şi pictorul Adrian Bocancea mai mult decât o prietenie. Eu îl divinizez încă din copilărie, fiind pururi fascinat de desăvârşitele lui desfăşurări cromatice, de armoniile de forme şi culori care fac din artistul plastic profesionist Adrian Bocancea un creator unic şi inimitabil. Şi lui îi plac poemele mele până la se aventura, în urmă cu un an, şi la o cronică literară, excelent scrisă şi publicată de “Monitorul de Suceava“, pentru cartea “cântecele“.

De fiecare dată, când ne reîntâlnim, punem de un “chef” în doi, la “Gloria“, dublat de un ospăţ al ideilor care atrage lume. De data asta, Adrian Bocancea mi-a adus şi o lucrare de a sa, făcută special pentru mine, vreme de vreo doi anişori.

Adrian Bocancea, arătându-mi tabloul

Cu atâta bucurie mi-a fost oferit acest tablou şi într-un mod atât de ceremonios, încât am trăit senzaţia primirii celei mai înalte distincţii pământeşti, pe care lumea desigur că încă nu a născocit-o.

Pictorul Adrian Bocancea şi opera sa

Prietenia artistului plastic Adrian Bocancea mă copleşeşte până la a-mi vindeca sufletul de toate inflamaţiile vremurilor şi ale vremii. Când ne întindem la vorbă, uit de toţi uitaţii prin veac, iar când încep să se ivească şi prietenii noştri comuni, deja ştiu cum arată dumnezeirea de după următoarea naştere, după cea definitivă. Primul a sosit, astăzi, 25 noiembrie 2014, Tiberiu Cosovan, cu volumul al III-lea al cărţii sale, “Efigii în filigran“, dotat cu dedicaţia cuvenită, într-un plic mare şi elegant. Remarc gestul şi îmi spun că ar fi cazul să mi-l însuşesc, eu având obiceiul să-mi port cărţoaiele prin buzunarele largi ale hainelor, de unde le scot, adesea, şifonate şi cu coperţi îndoite.

Pictorul Adrian Bocancea şi publicistul Tiberiu Cosovan

Se întâmplă, uneori, ca, într-o cârciumă, să se adune mai multă sfinţenie decât într-o biserică. Depinde cu cine te întâlneşti şi de subiectele luate în discuţie. Când ni se alătură şi poetul Roman Istrati, cu prospeţimea tumultoasă a spiritului său, atmosfera se purifică, iar Adrian Bocancea începe o expunere pătimaşă a tehnicilor de lucru în pictură, exemplificând cu nume şi cu opere, iar mâinile lui – mâini de sacerdot antic – desfăşoară gesturi care ne îndrumă privirile spre văzutele pe care ceilalţi oameni, de prin preajmă, nu au cum să le vadă.