Cântecul desprinderii poeziei: lui Adrian Bocancea | Dragusanul.ro

Cântecul desprinderii poeziei: lui Adrian Bocancea

*

Am fost acolo, urmele mă ştiu,

destinul pietrei încă le apune

rupându-le discret, dar prea târziu

imensităţii cerului drept rune,

aveam mereu pe drumul lor poveri,

nu îmi păsa de paşii ce m-au dus

*

Bătând cărări cu tălpile în ieri

ori într-un mâine care m-a apus

cu jariştea fluidă din zăpezi

ademenind pe urme veşnicie

numai să ştii că-am fost, fără să vezi

cum s-a desprins din mine-o poezie,

eu rămânând de-a pururi lângă stele

adăpostindu-mi cântecele-n ele.