Adio, Bucovina Rock Castle! Adio, Zicălaşii! | Dragusanul.ro

Adio, Bucovina Rock Castle! Adio, Zicălaşii!

 

 

 

În ţara lui Gheorghe Flutur, de când e condusă din umbră de buzincu-rişti, nu mai e loc şi pentru speranţă. Munca noastră de decenii se duce pulbere şi cenuşă pe vânturile pustiilor, dar nu-i bai: Barbă poartă mască şi nu se intoxică, şi nu mai aude, şi nu mai vede, şi nici nu poate fi zărit. Ca şi Flutur, de alfel – dar Flutur mai măscos ca niciodată, că doar a trecut prin pandemie impresionant de şmechereşte. Lozinci uriaşe în centrul Sucevii cu “autenticul” falsului mincinos al Bucovinei şi haida-dâr-dâr-uri folcloroase, repetate şi îmbrâncite periodic în urechile locuitorilor, de vreo cincizeci de ani încoace, de când a avut loc ultima premieră a Ansamblului “Ciprian Porumbescu”, pusă în scenă de Maestrul George Sârbu (cu vreo zece premiere la activ), Noul director n-are grijă decât de fitile, de pupat clanţe, de dezbinări şi de chemarea instrumentiştilor în faţa comisiei de disciplină, cerând desfaceri ale contractelor de muncă pe bandă rulantă, deşi instrumentiştii nu-şi doresc decât premiere, decât spectacole şi repertorii noi, şi nicidecum hăituirea sistematică la care îi supune deziluzionantul Ohanesciuc (şi teamă mi-i că-l va urma docil şi Filip), cândva remarcabil profesor de pian, acum doar un Urechel jalnic al sistemului incompetenţei impus de Flutur şi de umbra lui, cu mască separată, Neculai Barbă.

 

 

 

 

Mi s-a acrit, nu mai rezist în faţa prostelii publice, mai ales că mereu şi mereu ne sufocă lumea cu întrebări despre Bucovina Rock Castle şi despre Zicălaşii (nu ştiam că Zicălaşii au fani şi printre spanioli şi englezi). Prin urmare, protestez public şi sunt gata să mă las dat dracului la pensie şi, împreună cu mine, vor deveni amintire şi Bucovina Rock Castle, şi Zicălaşii. Şi alte lucruri pe care le-am trudit de-a lungul vremii, inclusiv respectul impus faţă de scriitori şi artişti plastici din Bucovina, prin zilele artelor lor, vor lua sfârşit. În mod firesc, ar fi trebuit să dau un telefon, dar nu am dreptul să mă umilesc în faţa lui Gheorghe Flutur, care să-mi rânjească oblu, spunându-mi sec şi preocupat: Anul ăsta, nu!

 

 

Anul ăsta, nu, Gheorghe Flutur, şi, prin urmare, niciodată! Adio, Bucovina Rock Castle! Adio, Zicălaşii!… Moare ceva în mine? Nu-i bai.