Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Milişăuţi

MILIŞĂUŢI. Biserica „Sfântul Procopie” din Milişăuţi ctitorită, în 1481, de Ştefan cel Mare şi care deţinea portetul Voievodului Sacru al Neamului românesc şi al familiei sale, făcut în timpul vieţii, avea să fie distrusă de bombardamentele ruseşti din vremea primului război mondial.

1633: În 30 august 1633, Aftanasie, fiul lui Lazăr şi al Anastasiei, vindea episcopului Evloghie de Rădăuţi „jumătate de sat Meleşăuţi, jumătatea de sus… Acea jumătate de sat Meleşăuţi, jumătatea de sus, am fost dat-o svintei mânăstiri Solca…, dar socotind, mai tărziu, cu părintele Evloghie episcopul, cu egumenul şi cu călugării de la Solca, precum acel sat nu este de nici un folos mânăstirii şi stăpânind părintele Evloghie episcopul, din acel sat, jumătatea de jos, ce i-a fost cumpărătură de la Dumitru Tureatcă, am socotit şi am vândut acea jumătate de sat Meleşăuţi, jumătatea de sus, părintelui Evloghie episcop, pentru 200 ughi buni” (ducaţi ungureşti).

1643: Episcopul Evloghie avea să dăruiască Milişăuţii, în 1643, surorii sale, Ana.

1659: În 6 aprilie 1659, sunt menţionate primele nume ale unor săteni din Milişăuţi, care participă la stâlpirea Iacobeştilor, popa Pintilie, precum şi Lazăr şi Ştefan Hirşcu.

1700: Fata Anei de Meleşăuţi, Maria Cărăgioaie, rămasă văduvă, după cum o confirmă terminaţia numelui, dăruia jumătate de sat Milişăuţi, în anul 1700, nepoatei sale Maria, jupâneasa lui Ion, feciorul lui Vântul din Vărtop. Martori ai tranzacţiei au fost Iaţco vătaf, Ieremia şi Sabin Băsăcian, popa Nicolai şi Sofronia, jupâneasa lui Vasile vătăman.

1709: În 29 august 1709, fostul logofăt Zbera făcea hotarnica moşiei din Milişăuţi a lui Gavrilaş, nepotul Anei, reperele toponimice importante fiind: capu hotarului despre Crainiceşti (Grăniceşti), Făntăna Rece, şăsul Sucevii, ruptura Sucevii, capul hotarului Bădeuţului, valea Nelepcii, hotarul Hrinceştilor, hotarul Iacobeştilor, părăul morii de pe Horaeţi, dealul despre Romăneşti, Făntăna Curăscului.

1732: În 22 octombrie 1732, Maria, fata lui Simeon Calcăntaur, jupâneasa lui Gheorghe Humă căpitan, dăruia mănăstirii Iţcani moşia sa din Milişăuţi. Moşia aceasta, „trii părţi di sat Meleşăuţi pe care eu şi svănta biserică Iţcani le-am primit danie de la ruda me, anume Maria Humă”, a fost vândută mănăstirii Solca, pentru 217 lei turceşti, de călugărul Varlaam Ursachi, în 3 octombrie 1733. Câţiva ani mai târziu, în 16 ianuarie 1742, Constandachi, feciorul fostului mare armaş Constantin, făcea dovada, în faţa Divanului Domnesc, cum că el cumpărase jumătatea de sus a satului Milişăuţi, cu 100 lei turceşti, în vremea lui Mihai Vodă (1715-1726), şi, deci, că nu putea fi moştenită acea moşie de călugărul Varlaam Ursachi.

1744: Rămasă şi fără moşie şi fără bani, mănăstirea Solca se jeluieşte lui Ioan Vodă Mavrocordat Vodă, care, în 11 ianuarie 1744, porunceşte căutarea călugărului escroc, dar Varlaam Ursachi dispăruse fără urmă.

1747: Între timp, Lupul Balş cumpără, în 31 ianuarie 1747, partea de moşie Milişăuţi de la fostul mare armaş Constantin, deşi nu avea acest drept, pentru că nu era nici răzeş din Milişăuţi, nici rudă cu Constantin. Mănăstirea Solca se foloseşte de acest principiu străvechi al dreptului valah şi denunţă tranzacţia, iar Balş trage de timp, intrând în tratative discrete cu mănăstirea Sfântul Ilie, pentru a-i vinde ei moşia. Trec, însă, 14 ani, până în 9 ianuarie 1760, când Lupul Balş rămâne definitiv stăpânul moşiei Milişăuţi, partea de sus, pe care, în 20 ianuarie, o vinde, totuşi, mănăstirii Solca.

1761: Această jumătate de sat face obiectul unei dispute, în faţa Divanului Domnesc, în 3 iulie 1761, între armaşul Toader Buhăiescu şi cumnatul său, Costandache, fiul lui Constantin armaş, cu paharnicul Iordachi Cantacuzino, vechilul mănăstirii Solca, dar Solca păstrează moşia.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Meleşăuţi, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „45 – toată suma caselor”, însemnând 1 nevolnic, 1 turc botezat, 1 popă, 2 femei sărace, 20 scutelnici ai armaşului Dumitrachi SCHILIŢ şi 20 scutelnici ai lui „HRISTOLU ot vistierie”.

1774: În 1774, satul Milişăuţi avea 51 familii, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Vicovilor,  partea de sus a Milişăuţilor avea 3 popi şi 68 ţărani, în vreme ce Milişăuţii de Jos, împreună cu Bădeuţi şi cu Făgeţel, avea 3 popi şi 15 ţărani.

1778: În 1778 se stabilesc în Milişăuţi 8 familii de emigranţi transilvăneni, George IVAN din Iuda-Turda, Filip SAVAN şi Miron ŞTEFAN din Enciu pe Someş, Eremia VASILE, Ursu RUSU, Ioan ARDELEAN şi Vasile URSU din Năsăud şi Florea NATU din Odorhei pe Someş.

1784: În 1784, satul Milişăuţi avea 142 familii.

1787: În 1787,  câteva familii de agricultori germani, provenite din Renania, din Bavaria şi din Baden-Württemberg, se statornicesc la Milişăuţii de Sus.

1843: Biserica „Sfântul Procopie” din Milişăuţi, era slujită, în 1843, de preotul administrator Grigorie LITVINOVICI, care păstorea 1.607 suflete. În 1876, biserica avea 2.672 enoriaşi, în Milişăuţi şi în Bădeuţi, fiind slujită de parohul Nicolai DAŞCHIEVICI şi de preotul cooperator Meleti COMOROŞAN. În 1907, paroh era Vasile CALANCEA, născut în 1849, preot din 1882, paroh din 1898, preot cooperator fiind Cassian BREABĂN, născut în 1870, preot din 1904, iar cantor, din 1890, Petru LOMUŞ, născut în 1860.

1860: Din 1860, funcţiona, la Milişăuţi, o şcoală cu 5 clase[2].

1867: „Mergând pe la aşa-numitul „Vadul Vlădichii”, în satul Milişăuţi, avui plăcerea de a vedea, iarăşi, o biserică, durată de marele Ştefan, cum se vedea încă la începutul domniei sale, căci, intrând înlăuntru, aflai, pe perete, portretul lui Ştefan cel Mare, în etate cam de 25 de ani, împreună cu al doamnei şi al fiului său, Bogdan (cred că e vorba de portretul lui Alexăndrel, nu al lui Bogdan – n. n.). Neputând rămâne mai lung, deşi preotul tinerel de acolo mă ţinea de vorbă, despre soarta bisericii şi despre unele momente din viaţa lui Ştefan Vodă, trecui peste apa Sucevii şi, venind la cale, mi se părea că nici nu calc pe pământ, de uşor ce-mi era pe inimă, când văzui, de departe, turnurile bisericilor din Suceava, reşedinţa de mai înainte a domnilor Moldovei şi a eroilor români”[3].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Rădăuţi – Rădăuţi (Târg cu tribunal districtual) cu Vadu Vlădichii, Andreasfalva cu Mitoca, Bădeuţi, Bilca, Burla, Frătăuţii Vechi, Frătăuţii Noi, Fűrstenthal, Horodnicul de Sus, Horodnicul de Jos, Karlsberg, Marginea, Milişăuţii de Sus, Putna (cu mănăstirea), Satulmare, Straja, Suceviţa, Vicovu de Sus cu Bivolăria, Vicovu de Jos, Voitinel, Volovăţ, Seletin cu Frasin, Tomnatic, Rusca, Paltin, Plosca Camerale, Ulma, Ropoţel, Nisipitu, Bistriţa cu Cârlibaba, Izvor cu Iaroviţa, Sărata, Moldova, Şipot Camerale. Administrarea districtului Suceava – Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iacobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[4].

1890: În 1890, comuna Milişăuţi avea 2.564 locuitori, primar fiind neamţul Ioan Walter. Învăţători erau Georgie Olinec şi Iulia Tudan, parohi – Vasile Tomiuc şi Georgie Pojoga, iar cantor bisericesc – Georgie Halip.

1891: Volumul 17, nota 160, pagina 178 (Conservarea monumentelor din Bucovina). „Profesorul conservator Romstorfer a înaintat deja Comisiei Centrale un raport foarte important, privind necesitatea conservării multor monumente importante din Bucovina. În același timp, el a atras atenția asupra bisericilor mănăstirești din Putna, Suceviţa, Dragomirna, asupra bisericilor mai vechi ale parohiilor și ale filialelor din Horecea, Toporăuţi, Siret (2), Mănăstirişte, Suceava (4) Ilişeşti, Pătrăuţi, Sf. Ilie, Rădăuţi, Suceviţa, Solca, Comareşti, Arbore, Volovăţ, Milişăuţii de Sus, Satulmare, Mănăstirea Humorului, Voroneţ, Vatra Moldoviţa etc., în afară de numeroasele biserici din lemn. La biserica din Mănăstirea Humor, mortarul piedestalului, care are o înălțime de aproximativ un metru, a căzut parțial, cu excepția peretelui inferior, care poartă încă picturi splendide. Pe cei aproximativ 30 cm lățime, pietre de profil pietonal sunt desfăcute sau chiar aruncate, îmbinările fiind mai ales fără mortar. Trotuarul din jurul bisericii s-a scufundat atât de adânc, încât nu numai că nu mai servește scopului, dar a devenit de-a dreptul dăunător construcției. Când s-au desființat mănăstirile, această biserică a devenit biserică parohială, iar iconostasul de acolo este de remarcat“[5].

1902: Însoţirea raiffeisiană din Milişăuţi şi Bădeuţi a fost înfiinţată în 21 septembrie 1902, sub preşedinţia lui Constantin Nastasi, direcţiunea fiind asigurată de Georgie Abager, până în 1903, când face schimb de funcţii cu vistiernicul Vasile Calancea. Vicedirector era Eugeniu Siretean, iar Petrea Lomoş era vicepreşedinte.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Milişăuţ, sat vechi, din care s-au format, cu timpul, 2 comune aparte: Milişăuţul de Sus, dis­trictul Rădăuţi, şi Milişăuţul de Jos, districtul Suceava. În apropierea şesului numit Varniţa, pendinte de acest sat, a construit Ştefan cel Mare o biserică, probabil în amintirea unei victorii repurtată de el asupra tătarilor. La 1776, o jumătate din acest sat aparţinea mănăstirii Solea, prin hrisovul din 20 Ianuarie 1760; iar cealaltă parte aparţinea mănăstirii Sf. Ilie, prin hrisovul de danie al Irinei, fiica lui Gheorghe Mînzul şi al soţului ei, Grigoraş, hrisov confirmat în 9 Ianuarie 1761 de Domnul Moldovei. Milişăuţ, herghelie, pendinte de moşia cu administraţie particulară Hardeggthal, districtul Rădăuţi. Are 3 case şi 32 locui­tori. Milişăuţul de Jos (sau Slobozia Pruncului), comună rurală, districtul Suceava, aşezată pe malul stâng al râului Suceava, la intrarea lui în district. Suprafaţa: 2 kmp; populaţia: 456 locuitori români, de religie gr. or. Este în apropiere de dru­mul principal Siret-Suceava, precum şi de linia ferată Cernăuţi-Iţcani. Are o biserică filială, cu hra­mul „Sfântul Nicolae”, atenenţă a parohiei din Romaneşti. Forma, odinioară, un singur sat cu moşia Milişăuţul de Sus, sub numele de Milişăuţ. Populaţia se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 274 hectare pământ arabil, 20 hectare fânaţuri, 3 hectare grădini, 43 hectare imaşuri. Se găsesc 21 cai, 148 vite cornute, 117 oi, 104 porci, 7 stupi. Milişăuţul de Jos (sau Slobo­zia), moşie, cu administraţie specială, districtul Suceava. Suprafaţa: 1,77 kmp; popu­laţia: 42 locuitori, în majori­tate izraeliţi, de religie mozaică. Depindea, odată, de comuna Milişăuţul de Jos. Milişăuţul de Sus, comună rurală, districtul Rădăuţi, aşezată pe ma­lul drept al Sucevei şi lipită, în partea de Nord-Vest, de locali­tatea Rădăuţi. Suprafaţa: 20,70 kmp; popu­laţia: 2.564 locuitori, în majori­tate ruteni, restul români şi ceva germani; religia gr. or., pentru ruteni şi români, evanghelică pentru germani. Prin drumuri de ţară comu­nică cu Rădăuţul, cu Iaslovăţul (Gurahumora), cu Milişău­ţul de Jos (Suceava), precum şi cu drumul principal Suceava-Siret. Este staţie de drum de fier a liniei Suceava-Hadicfalva; are un oficiu telegrafo-poştal; o şcoală populară, cu 2 clase (deci, 60 de şcolari – n. n.), şi o biserică parohială, cu hra­mul „Sfântul Procopiu”. Forma, odinioară, un singur sat cu moşie, împreună cu Milişăuţul de Jos, districtul Suceava, sub numele de Milişăuţ. Populaţia, formată din lo­cuitori originari români, peste care au venit ruteni, pro­babil fugari militari din Galiţia şi, în anul 1787, colonişti germani, se ocupă cu agricul­tura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 1.502 hectare pământ arabil, 101 hectare fânaţuri, 18 hectare grădini, 418 hectare imaşuri, 21 hectare păduri. Se găsesc 164 cai, 930 vite cornute, 1.600 oi, 723 porci, 127 stupi”[6].

1912: „Centrala Însoţirilor Economice Române din Bucovina a cumpărat, înainte cu câţiva ani, moşiile Milişăuţi şi Pătrăuţii de Jos pe Siret (cu ele era împreunat şi patronatul din parohiile Pătrăuţii de Jos pe Siret, Româneşti şi Danila), cu menirea ca ele să fie parcelate şi vândute, în loturi mai mici, ţăranilor români din aceste comune. Cu cât a cumpărat Centrala aceste moşii şi dacă le-a obţinut ieftin sau prea scump, aceasta ne-o spun îndeajuns gazetele noastre din Cernăuţi, „Foaia Poporului şi „Viaţa Nouă”, care nici azi n-au picat de acord, şi cu greu vor şi pica, întru stabilirea adevărului. Dar şi „Seljanska Kassa” (Centrala Însoţirilor Economice Rutene din Bucovina) a cumpărat tot 2 moşii, în Pătrăuţii de Sus pe Siret şi Davideni, şi iarăşi cu menirea ca să fie parcelate şi vândute, dar nu ţăranilor ruteni, ne-existenţi în părţile acelea, ci ţăranilor români rutenizaţi din cele 2 comune „mixte” (nu mixte, ci inundate!) din valea Sireţelului! Dar pe când Centrala română a cumpărat moşii, ca să ferească sate româneşti de o invaziune galiţiană (!), „Seljanska Kassa” a cumpărat moşiile amintite, cu scopul ca să facă prozeliţi în rândurile noastre şi să propage lăţirea galiţianismului veşnic flămând cât mai departe, înspre miazăzi. Dar aceasta nu se ţine întocmai de patronatul bisericesc din Pătrăuţii de Sus pe Siret şi Davideni, care, prin cumpărătură, a trecut la Seljanka Kassa”[7].

1916: Colecta pentru cei amputaţi şi orfanii celor căzuţi în luptă îl are, printre eroii generozităţii şi pe genistul (Arbeiter Abtig I/41) Cojocar Ilie, din Milişăuţii de Sus, care a contribuit cu 2 coroane, bani mulţi în vremurile acelea[8].

1914-1918: Jertfa de sânge pentru Bucovina a fost săvârşită de „Corporalul Petru Gavriliuc, Milişăuţi, Regimentul 22, rănit; Infanteristul Procopie Calinciuc, Milişăuţi, Regimentul 22, rănit; Infanteristul Nicodim, Milişăuţi, Regimentul 22, rănit; Rezervistul Vladimir Ududec, Milişăuţi, Regimentul 22, rănit”[9]; „Infanteristul George Hrab, Milişăuţi, Regimentul 22 Infanterie, rănit; Infanteristul Ion Huţuleac, Milişăuţi, Regimentul 22 Infanterie, rănit; Infanteristul Petru Nuiaşciuc, Milişăuţi, Regimentul 22, rănit”[10]; „Infanteristul Andrei Zical, Milişăuţi, Regimentul 22, rănit”[11]; „Petre a lui Dumitru Bodnariuc, din Milişăuţii de Sus, a participat la război şi ar fi murit ca prizonier în Rusia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Maria Bodnariuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[12].

1917: Biserica Sfântului Procopie din Milişăuţi, ctitorită, în 1481, de Ştefan cel Mare şi distrusă de bombardamentele ruseşti din vremea primului război mondial are o reprezentare iconografică în albumul „L’Art et les Artistes”, apărut la Paris, în ianuarie 1917.

1920: „Deciziune de expropriere No. 80/20/3. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Ră­dăuţi, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 390, Milişăuţi de Sus, din registrele funciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 288 ha 72 a 23 mp, proprietatea Fondului bisericesc ort. or., în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[13].

1922: „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţă­mântului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922 – a). în calitate de învăţători superiori: Onofrei Andrievici la Milişăuţi”[14].

1940: Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[15]: Dofcec Josef, morar, domiciliat în Milişăuţi; Straub Frantz, morar, domiciliat în Milişăuţi; Preser Iohann, cizmar, domiciliat în Milişăuţii de Sus; Hoffmann Carol, morar, domiciliat în Milişăuţi; Czernay Carol, rotar, domiciliat în Milişăuţi; Mainiczi Ioan, morar, domiciliat în Milişăuţi; Marţiac Mihai, rotar, domiciliat în Milişăuţi; Hardman Maximilian, rotar, domiciliat în Milişăuţi”.

1941, septembrie 30: „Se publică mai jos lista Nr. 9[16], de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24: Circaci Petru, soldat, ctg. 1931, cu ultimul domiciliu cunoscut în com. Milişăuţi, jud. Rădăuţi, mort la 18 iulie 1941”.

1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941”[17]: Sârbu Ioan, seria 1938, media 7,33, numit în comuna Milişăuţi, postul VII, jud. Rădăuţi”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[18], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Lagadin Irina, de la Milişăuţi, la Vicovu de Sus Centru”; „Albotă Olimpia, de la Brăneşti-Dâmboviţa, la Milişăuţi, post XII, unică sosolicitantă; Şandru Daniil, de la Milişăuţi, la Climăuţi, post IV, apropiere de soţie, învăţătoare”[19].

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 340

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 46, 1876 p. 49, 1907 p. 125

[3] Albina, Anul II, Nr. 18, miercuri 14/26 februarie 1868

[4] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[5] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[6] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 142, 143

[7] Dugan, Ilie, Patroni şi patronat în biserica ortodoxă din Bucovina. Date şi reflexii,  în Românul, Nr. 98, Anul II, Arad, joi 3/16 mai 1912, pp. 8, 9

[8] Românul, Nr. 25, Anul VI, joi 17/4 februarie 1916, p. 5

[9] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[10] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[11] Viaţa Nouă, IV, nr. 159 – Supliment, din 6 august n. 1915

[12] Monitorul Bucovinei, Fascicula 19, Cernăuţi, 1 iulie nou 1921, pp. 244-254

[13] Monitorul Bucovinei, Fascicula 18, Cernăuţi, 15 iunie nou 1921, pp. 229, 230

[14] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[15] Monitorul Oficial, Nr. 58, 10 martie 1941, pp. 1197-1208

[16] Monitorul Oficial, Nr. 202, 27 august 1941, pp. 5043 şi următoarele

[17] Monitorul Oficial, Nr. 249,  2o octombrie 1941, pp. 6439 şi următoarele

[18] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[19] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iunie 1947, p. 4911